Ce este și ce NU este unschooling-ul?

M-am văzut iarăși nevoită să răspund în secțiunea de comentarii la întrebări care denotă o înțelegere distorsionată a conceptului de unschooling (curioșii pot vedea despre ce e vorba aici). Nu învinovățesc pe nimeni pentru asta (deși mă supără vehemența cu care unii...

Homeschooling la tv

Mi-am dat seama că tind să mă concentrez pe pagina de facebook și am omis să anunț pe blog cele două apariții la tv pe care le-am avut anul acesta. Remediez situația și vă povestesc și aici câte ceva despre ambele. Pe 1 mai am vorbit la Prima Tv, în cadrul emisiunii...
Locuiesc la Cluj, dar fac școala în Canada

Locuiesc la Cluj, dar fac școala în Canada

Într-un sistem de învățământ unde totul este strict și după reguli bine definite (care se schimbă însă de la an la an) există familii care au ales o altă modalitate de a-i educa pe cei mici: școala la distanță împreună cu homeschooling, iar rezultatele sunt minunate.

Neșcolirea nedefinită

Când învățarea se produce ca rezultat al dorințelor copilului, este absorbită ușor, cu entuziasm și deschidere. Copilul muncește mai mult pentru că face ce crede el că este important, nu ceea ce i-a spus altcineva că e important. Noile cunoștințe pornesc cu un context pentru că se potrivesc lucrurilor de care lui îi pasă deja. Învățarea venită din dorință reală este cu atât mai eficientă decât absorbția pasivă, încât cei care nu-și școlesc copiii pot permite mult mai multă explorare, leneveală și joacă decât cei care impun o programă. Literatura legată de neșcolire abundă în povești despre copii care nu au acordat nicio atenție matematicii sau cititului în primii zece ani și apoi au recuperat în doar câteva săptămâni.

Socializarea în cadrul homeschooling-ului

Dar cum vor socializa? Socializarea se produce în orice cultură. Tinerii învață cum să se comporte în cadrul acelei culturi. Întrebarea de fapt este: cum invata să socializeze? Prin introducerea lor într-un mediu închis și institutional cu o sub-cultură de “cunoaștere instituțională”? Sau în același cadru în care ne așteaptăm să funcționeze ca adulți?

O conversație cu John Holt (II)

Cred că copiii sunt atrași de lumea adulților. E frumos să ai cărți pentru copii, dar prea multe dintre ele au mult prea multe imagini. Când văd cărți, așa cum se întâmplă în familiile în care adulții citesc, cu pagini și pagini de litere, devine destul de clar pentru copii că, dacă vrei să afli ce se întâmplă în acele cărți, va trebui să citești astfel de pagini. Nu cred că există vreo modalitate de a face cititul interesant pentru copii într-o familie în care adulților nu li se pare interesant.

O conversație cu John Holt (I)

Vreau să fie clar că eu nu văd homeschooling-ul ca un răspuns la problemele școlilor. Consider căminul ca fiind baza adecvată pentru explorarea lumii pe care o numim învățare sau educație. Căminul ar fi cea mai bună bază indiferent cât de bune ar fi școlile. Relația normală a școlilor cu căminul este cea a bibliotecilor sau a patinoarului cu căminul. Sunt o resursă suplimentară.

Dar școala este o instituție artificială, pe când căminul este una naturală. Există o mulțime de societăți fără școli, dar niciuna fără cămine. Căminul este centrul cercului din care pornim în toate direcțiile, deci nu e de conceput ca îmbunătățirea școlilor să mă facă să mă răzgândesc în privința asta.

De ce am ales unschooling-ul – de Kim Houssenloge

Uitându-mă la rezultatele învățării naturale din primii patru ani ai lui Lewi, puteam vedea un băiețel pasionat care avea o sete nepotolită de cunoaștere și învățare. Iubea cărțile. Iubea natura. Era fanatic în tot ce îl interesa la un moment dat. Era motivat și independent și-I plăcea să se joace. Nu era nimic ce trebuie schimbat, explica abordarea de tip unschooling. Nu trebuia implementat nimic. Nimic nu trebuia să se schimbe la vârsta de cinci ani pentru ca el să se îndrepte dintr-odată către învățare – era deja acolo, învățând, trăind viața din plin.

Ana are mere

La fel ca mine, mulți alți copii învață să citească și să scrie acasă, cu părinții sau chiar singuri, pe cărți de povești, ziare, cutii de cereale, firme de magazin etc. Sigur ați auzit de cel puțin un caz de acest fel, având în vedere că în general sunt motive de laudă, de parcă ar fi ceva extraordinar. Dar ce e atât de fantastic la un copil care învață să citească fără ajutorul școlii, socotit pe nedrept indispensabil? Poate doar dacă îl comparăm cu mulţimea de copii care intră foarte greu sau deloc în lumea literelor, deși beneficiază de ajutorul școlii.

Obiecții comune la sistemul homeschooling (I)

Din moment ce țările noastre sunt atât de întinse și oamenii provin din cele mai diverse zone culturale (asta mă întreba de curând un canadian) nu avem nevoie de un soi de liant social care să ne facă să stăm împreună, care să ne dea un sentiment al unității în ciuda tuturor diferențelor dintre noi, și nu este sistemul public de școlarizare cel mai bun și mai ușor mod de a crea acest liant?