Homeschooling

Un alt fel de educație

Nu e răsfăț, e respect!

July 20, 2012 by Andreea Constantin | 10 Comments

Articolul acesta e primul dintr-o nouă serie inspirată din viața alături de băiețelul care a venit în familia noastră pe 10 aprilie. Și reprezintă răspunsul calm și detaliat (pe care de cele mai multe ori nu am timp sau dispoziție să-l dau) la remarcile ”binevoitorilor” care mă văd cu el în brațe sau în vreo eșarfă de purtat copiii.

 

Îi stricați spatele, ar trebui să stea la orizontală pe ceva tare

Asta mi se spune des pentru că poziția într-un sling sau un wrap este cea din brațe: piciorușele în forma literei M, iar spatele curbat. Aceasta e  poziția fiziologică pentru un nou-născut, iar cât timp spatele îi este susținut de sus până jos, stă foarte confortabil. Coloana lor vertebrală nu e la fel cu cea a adulților, iar asta nu e ceva ce trebuie corectat, ci doar luat în considerare atunci când alegem un sistem de purtare. Culmea, aceiași oameni trec impasibili sau zâmbind pe lângă copiii purtați în marsupiile obișnuite, cu capetele atârnând și picioarele bălăngănindu-se, cu șoldurile afectate de sistemul stil ”chilot”.

Iar în ce privește statul la verticală, dacă ar fi așa dăunător, de ce-i ridicăm după ce mănâncă sau când plâng și se calmează imediat?

Despre purtat și beneficiile lui găsiți informații detaliate și de încredere în articolele următoare:

http://attachmentparenting.ro/babywearing/la-ce-trebuie-sae-fie-ateni-paerinii-atunci-cnd-cumpaerae-dispozitive-de-purtat-sugarii.html

http://attachmentparenting.ro/babywearing/despre-a-purta-si-a-fi-purtat.html

http://attachmentparenting.ro/babywearing/teama-nefondatae-de-a-daeuna-posturii-prin-purtatul-bebeluilor.html

http://attachmentparenting.ro/babywearing/marsupiile-pentru-copii-i-tensionarea-coloanei-vertebrale.html

O să fie un răsfățat dacă-l țineți tot timpul în brațe

Nu, n-are cum să devină răsfățat pentru că nu există așa ceva. Nu mă credeți pe mine, întrebați-l pe ta-su. Nu, nu e tăticul lui Pavel, e tăticul altui băiețel, dar le zice tare bine. 😉

Ce mi se pare de-a dreptul exasperant e că oamenii schimbă placa după cum le convine. Ba nu contează ce zici sau faci în fața unui bebeluș, pentru că oricum nu-nțelege nimic, ba trebuie să fii foarte atent să nu te manipuleze cu mintea lui de strateg înnăscut. Hotărâți-vă odată, zău.

Eu cred că bebelușii înțeleg mult mai mult decât îi credem noi în stare, însă nu mă pot nicicum convinge de intențiile lor ”malefice” de a-și chinui părinții cu tot felul de pretenții. Așa cum am putut constata de când sunt mamă, bebelușii nu emit pretenții și nu fac nazuri, ci doar își fac auzite nevoile. Dacă le respectăm nevoia de hrană și odihnă, de ce nu le-am respecta și nevoile emoționale?

Faptul că încerc să-l port cât mai mult în brațe și în sling e o mare plăcere pentru amândoi, iar pentru el este o nevoie de bază. Copiii nu pornesc de-a bușilea abia pe la 6 luni degeaba. Până atunci au NEVOIE să stea cât mai mult în contact fizic cu mama, tatăl și rudele apropiate. Printre beneficii, dacă simpla stare de bine a bebelușul nu-i de-ajuns pentru unii, se numără: digestie mai ușoară, mai puțin reflux, o dezvoltare fizică, psihică și emoțională adecvată. Mai multe despre necesitatea purtatului în brațe în primele 6 luni găsiți aici: Importanța etapei În-brațe.

Îți strici spatele degeaba

Folosind un sistem de purtare adecvat vârstei și greutății bebelușului te asiguri și de confortul tău ca mamă. În wrap l-am purtat în prima lună zi de zi câte 5-6 ore și nici nu-l simțeam. Când am trecut la slingul cu inele, greutatea s-a făcut simțită și au început să mă doară umerii uneori, însă doar pentru că îl port mult. Brațele încă îmi obosesc, dar nu-mi pasă. Fac o pauză scurtă și o iau de la capăt, dacă are nevoie de mine. Sunt convinsă că n-o să pățesc nimic, iar durerea de moment se calmează cu masaj și exerciții. Dacă ăsta e prețul pentru starea de bine a copilului, îl plătesc cu zâmbetul pe buze (ok, crispat uneori, dar ce dacă?!). Și da, abia aștept să-și susțină singur spatele ca să ne plimbăm într-o Luna.

N-o să mai vrea să stea în căruț/pătuț, o să vrea numa-n brațe

Doarme cu noi în pat din prima lui zi, iar căruțul primit abia când avea 10 săptămâni rămâne cel mai adesea în curte. Deși e adevărat că vrea să stea mult în brațe sau măcar lângă mine când ne odihnim, sunt sigură că la momentul potrivit îi va fi ușor să-și câștige treptat independența față de mine, iar semnele sunt deja vizibile. Încrederea aceasta mi-o dau copiii purtați pe care-i cunosc (care-s mari și independenți, curajoși exploratori de-a bușilea sau în picioare) și credința că independența adevărată vine numai dacă în primele luni de viață ni se respectă starea de dependență totală față de mamă pentru hrană, odihnă, iubire, atingere, confort, empatie și acceptare.

Mi se întâmplă în ultima vreme, de când temperatura mă obligă să folosim căruțul pentru un somn mai comod, să fiu ”încurajată” să nu-l iau în brațe la primul semn de disconfort sau plictiseală, ca să se ”obișnuiască”. Iar eu nu pot să înțeleg cum îl ajută frustrarea și plânsul să suporte mai bine separarea de mine, așa că-l ridic imediat, spre dezamăgirea evidentă a celor din jur.

Trebuie să învețe de mic că viața e grea și nu te cocoloșește nimeni

În primul rând, viața e așa cum ți-o faci, iar lumea așa cum o vezi tu. Da, o să întâmpine greutăți și n-o să-l pot feri de ele. Dar nu văd cu ce-l va ajuta atunci frustrarea nevoilor de bază de acum. Eu cred că tocmai baza asta de nevoi îndeplinite constant și imediat, cu toată răbdarea și empatia mamei, reprezintă un start sănătos în viață și un sprijin atunci când va da de greu. Trebuie să simți că ai un sprijin în viață, un reper și-un loc sigur de care să aparții ca să poți înfrunta totul cu calm și curaj. Brațele mamei sunt prima oază de liniște și iubire, indispensabilă și de neînlocuit.

Cum scriam la începutul articolului, de cele mai multe ori n-am răbdare și calm să explic pe îndelete. De fapt, n-am niciun chef să dau explicații legate de alegerile mele și ignor comentariile sau le dau replica ”Asta și vreau!”. Dar am vrut să scriu undeva lucrurile astea, poate ajută pe cineva să le vadă negru pe alb.

 

Ca de obicei, comentariile voastre sunt binevenite, chiar dacă poate dura o zi-două până când le aprob sau răspund. Sunt probabil cu bebe în brațe. 😉