Cum întârzie instrucția academică timpurie dezvoltarea intelectuală – de Peter Gray
Competențele academice sunt cel mai bine dobândite atunci când persoana le dorește și are nevoie de ele. În ultimul meu articol am rezumat câteva cercetări care indică faptul că instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung. Acum, în acest articol, mă voi...Instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung – de Peter Gray
Cercetările arată efecte negative ale grădinițelor și claselor pregătitoare de tip academic. Mulți educatori și învățători mi-au împărtășit faptul că se simt extrem de supărați – unii chiar în prag de demisie – din cauza presiunii crescânde de a...Joaca părinte-copil: ar trebui să ne jucăm și, dacă da, cum? – de Peter Gray
de Peter Gray Joaca cu copilul tău nu este ”joacă” dacă nu vă distrați amândoi. Căutând pe internet prin Google sintagme de genul ”joaca cu copiii”, vei găsi o mulțime de experți spunându-ți cât de important este jocul părinte-copil pentru ambele părți....Liber să înveți – de Peter Gray
Vă anunțam într-o postare anterioară de cartea lui Peter Gray, Free to Learn. Pe Peter sigur vi-l amintiți dacă ați citit vreunul dintre articolele lui traduse pe acest blog. Acum mă bucur să vă anunț că îi puteți citi cartea și în română. Liber să înveți e acum...O nouă carte de Peter Gray: Free to Learn
Peter Gray, profesorul de psihologie ale cărui articole le traduc din când în când, mi-a scris de curând anunțându-mă că noua lui carte a apărut de curând și poate fi cumpărată online. M-am gândit că poate fi o lectură interesantă și utilă pentru voi, cei interesați...Este posibilă o adevărată reformă educațională? Dacă da, cum? (II)
Partea întâi de Peter Gray Prietenul și colegul meu, biologul evoluționist David Sloan Wilson, folosește sitagma ”Nu poți ajunge acolo de aici” pentru a se referi la un principiu de bază al evoluției care se aplică evoluției culturale, la fel ca celei...Este posibilă o adevărată reformă educațională? Dacă da, cum? (I)
de Peter Gray Reforma educațională trebuie să aibă loc în afara sistemului de școlarizare obligatorie. Din zorii școlarizării instituționalizate până acum au existat mereu reformatori, care vor să schimbe felul în care se face școala. În cea mai mare...Faceți cunoștință cu Kate Fridkis, care a sărit clasele 1-12 și nu e nici ratată, nici ciudată (II)
de Peter Grey Partea întâi Iată un exemplu de adult neșcolit de succes. Cred că multe dintre succesele mele pot fi atribuite educației mele – am avut atât de mult timp să-mi descopăr interesele și să le urmez. Am avut loc să cresc fără judecăți sau...Faceți cunoștință cu Kate Fridkis, care a sărit clasele 1-12 și nu e nici ratată, nici ciudată (I)
de Peter Grey Iată un exemplu de adult neșcolit de succes. Kate Fridkis are 26 de ani, este fericită în căsnicie, locuiește în New York, are o diplomă de master în religie de la Universitatea Columbia, este cantor part-time la o sinagogă (poziție pe care o...Cum sa strici le joaca copiilor: supraveghind, laudand, intervenind
de Peter Gray Cum sa te bucuri de joaca copiilor, nu s-o distrugi. Sufletul mi-a fost miscat de multe dintre minunile naturii – de frunzele oranj si portocalii stralucind in soarele de toamna, de ratele salbatice aterizand usor pe apa la apus, de nori...”De ce nu le place școala copiilor?” Hmm… Oare de ce?
de Peter Gray Copiilor nu le place școala pentru că iubesc libertatea. Cineva m-a îndrumat recent către o carte care credea că mi-ar plăcea. E o carte din 2009, adresată dascălilor de la grădiniță la liceu, intitulată ”De ce nu le place școala copiilor?”. E...Obligația noastră socială față de educația copiilor: oportunități, nu coerciție (II)
Nu e surprinzător, cred, că lucrurile care le plac copiilor cel mai mult la școală sunt printre cele de care au cea mai mare nevoie pentru a se auto-educa. Copiii tânjesc după învățare, dar în condițiile lor. Învață bine atunci când au controlul și, la fel ca tine și ca mine, deseori se revoltă când alții încearcă să-i controleze. Dar pentru ca ei să învețe, trebuie să le oferim oportunități. Trebuie să le oferim aceste oportunități nu numai celor din familiile ce aparțin claselor bogate și de mijloc, ci și celor săraci.
Obligația noastră socială față de educația copiilor: oportunități, nu coerciție (I)
Școlile, așa cum le cunoaștem în general, intervin în abilitatea copiilor de a se auto-educa. Când închidem copiii și adolescenții în școli, unde sunt repartizați în camere și nu-și pot alege tovarășii, unde nu-și pot urma propriile interese, ci trebuie să se supună la poruncile profesorului și la ritmul impus de clopoțel, intervenim în abilitatea lor de a se auto-educa. Mijloacele naturale de educare ale copiilor necesită libertate. Cititorii fideli ai acestui blog știu că aceasta este teza mea secundară.
În ultimele două postări am schițat o argumentare împotriva școlarizării obligatorii (forțate). Acum, în acest articol, voi vorbi puțin despre ce le place elevilor la școală, dacă le place ceva, și voi contura gândurile mele despre cum am putea noi, ca societate, să le satisfacem dorințele și să le oferim șansa de a se auto-educa fără coerciție. Încep, însă, cu o digresiune.
Cum ne împiedică uniunea dintre psihologia dezvoltării și sistemul școlar să înțelegem copiii (II)
Dacă vrem să înțelegem potențialul uman și nu doar modul în care se adaptează oamenii la școală și medii asemănătoare, atunci trebuie să ne lărgim câmpul de cercetare și să includem observarea copiilor într-o mare varietate de împrejurări și cu o mare varietate de metode. Nu vom cunoaște niciodată întreaga putere a jocului, a curiozității și a auto-guvernării copiilor sau puterea amestecării libere a vârstelor dacă nu studiem copiii în contexte în care toate acestea sunt lăsate să înflorească. Din păcate, asemenea contexte devin din ce în ce mai rare în societeatea noastră. Haideți să le găsim, să le studiem și să le protejăm așa cum facem cu speciile pe cale de dispariție!
Cum ne împiedică uniunea dintre psihologia dezvoltării și sistemul școlar să înțelegem copiii (I)
Copiii din școli sunt obișnuiți să fie manipulați, observați și testați. Poți supune grupuri diferite de elevi la condiții diferite, le poți da teste înainte și după manipulare, poți calcula rezultatele și, voila, ai cel mai probabil o descoperire pe care o poți publica într-un jurnal academic de dezvoltare a copilului. Încearcă asta într-un loc de joacă sau la un colț de stradă și poți fi reținut de poliție. (De fapt, s-ar putea să fii reținut doar pentru că stai și observi copiii în acele împrejurări, mai ales dacă se-ntâmplă să fii bărbat.)
Când copiii nu sunt studiați în propria școală, aceasta se întâmplă de cele mai multe ori într-un laborator de psihologie din cadrul unei universități. Copiii recrutați, dacă au 5 ani sau mai mult, sunt aproape invariabil copiii care merg la școli convenționale. Paradigma de cercetare experimentală folosită în laborator se potrivește cu paradigma școlară familară, drept urmare copiii fac cu ușurință ceea ce li se cere. Subiectul este elevul, cercetătorul este profesorul, manipularea experimentală este lecția, iar testul este test.
Căi înspre un stil de creștere a copiilor bazat pe încredere şi înspre libertatea copiilor în vremurile noastre (II)
Școala a devenit un fel de monstru cultural care devorează libertatea copiilor și a familiilor. Ca societate, cedăm din ce în ce mai multe probleme ale copilăriei către sistemul școlar, în ciuda dovezilor evidente că nu le poate rezolva. E greu să-ți trimiți copiii la o școală convențională și să te porți în continuare ca un părinte plin de încredere, deoarece sistemul școlar este perfect proiectat pentru a cultiva neîncrederea.
Căi înspre un stil de creștere a copiilor bazat pe încredere şi înspre libertatea copiilor în vremurile noastre
Să presupunem că ești un părinte care acceptă ideea că copiii au nevoie de libertate pentru a fi fericiți și a crește sănătoși. Cum poți tu, în ciuda tuturor forțelor sociale care ți se împotrivesc, să devii un părinte mai încrezător și să le oferi copiilor tăi mai multă libertate? Iată șase sugestii. Primele trei au legătură cu restructurarea propriilor gânduri și obiceiuri, iar restul se leagă de furnizarea unui mediu sănătos pentru copiii tăi.
O scurtă istorie a educației (II)
Școlile sunt azi mult mai puțin dure decât erau, dar anumite premise despre natura învățării rămân neschimbate: învățarea e o muncă grea, este ceva ce copiii trebuie forțați să facă, nu ceva ce se va întâmpla natural prin activitățile alese de ei. Lecțiile specifice pe care trebuie să le învețe sunt alese de educatori profesionali, nu de copii, astfel încât educația este astăzi, cum a fost mereu, o chestiune de inculcare (deși educatorii tind să evite termenul acesta și folosesc termeni falși precum ”descoperire”).
Educatorii isteți din ziua de azi folosesc ”jocul” ca o metodă de a-i face pe copiii să le placă unele lecții, iar acestora li se permite ceva joacă liberă în timpul pauzei (deși până și aceasta e redusă în ultima vreme), dar joaca este evident înțeleasă ca fiind inadecvată ca fundație pentru educația lor. Copiii a căror pornire către joacă este atât de puternică încât nu pot sta liniștiți la lecție nu mai sunt bătuți, ci medicați.
O scurtă istorie a educației (I)
Dacă vrem să înțelegem de ce sunt școlile standard așa cum sunt, trebuie să abandonăm ideea că ele sunt produsul necesității logice sau ale descoperirii științifice. Ele sunt, în schimb, produsele istoriei. Școlarizarea, așa cum există astăzi, are sens numai dacă o privim dintr-o perspectivă istorică.
Când mai puțin înseamnă mai mult: pledoarie pentru a se preda mai puțină matematică în școli
Gândește-te. În prezent, de fiecare dată când auzim că elevii nu învață mare parte din ce li se predă la școală, stabilimentul educațional țipă că ar trebui prin urmare să le predăm și mai mult! Dacă două sute de ore de instrucție la materia X nu dau rezultate, păi atunci să încercăm patru sute de ore. Dacă nu învață ce li se predă în clasa întâi, atunci haideți să începem de la grădiniță. Și dacă nu învață la grădiniță, asta nu poate decât să-nsemne că trebuie să începem de la creșă! Dar Benezet avea o părere opusă. Dacă copiii nu învață prea multă matematică în primele clase, în ciuda efortului și timpului considerabile dedicate acestei materii, atunci de ce să irosim efortul și timpul cu ea?
Cum să-ți sfătuiești și să-ți ajuți copiii fără să-i (și să te) înnebunești (II)
Prima noastră răspundere față de copiii noștri nu este cea de a le spune în fiecare clipă și-n fiecare zi cum să se poarte. De fapt, responsabilitatea noastră de bază este cea de a le furniza un mediu sănătos în care să se dezvolte – un mediu care le permite instinctelor de dezvoltare să opereze așa cum ar trebui. Tu determini unde locuiți și ce opțiuni au copiii tăi în legătură cu școlarizarea și ai un rol important în starea generală a familiei. Acestea sunt sarcinile la care ar trebui să te gândești dacă vrei să-ți ajuți copiii să se dezvolte în cel mai sănătos mod cu putință.
Unul dintre cele mai bune moduri în care îți poți ajuta copiii este să lucrezi alături de comunitate pentru a crea spații exterioare destul de sigure pentru joacă în cartierul vostru, astfel încât copiii să poată scăpa de voi și să învețe să se înțeleagă cu alți copii fără instrucțiunile adulților, să se dozeze cu cantitățile optime de pericol fără ca tu să privești și să te îngrijorezi și să găsească oameni care le lărgesc orizontul dincolo de ce puteți face tu și ceilalți membri ai familiei.
Sarcina ta nu e de a-ți proteja copiii de lume. Sarcina ta este de a le furniza mijloace prin care să învețe, în propriul stil, despre lume și să se pregătească pentru ea. Și, atât cât poți, să ajuți la îmbunătățirea lumii – să fie mai bună pentru copiii tăi, pentru copiii lor, pentru copiii tuturor.
Cum să-ți sfătuiești și să-ți ajuți copiii fără să-i (și să te) înnebunești
Cu toții vrem de-a lungul vieții noastre să ne menținem autonomia și ne opunem controlului celorlalți. Când cerem sfaturi încă deținem controlul. De fapt, cererea unui sfat face parte din mijloacele de auto-control rațional. Dar când alții ne dau sfaturi pe care nu le-am cerut, ni se pare că vor să ne controleze; și dacă credem că trebuie să le urmăm – poate pentru că ne e teamă să nu-l rănim pe sfătuitor sau pentru că nu vrem să ne certăm cu el – atunci chiar suntem controlați. Copiii noștri sunt la fel în această privință.
Sfaturile nesolicitate: eu le urăsc, tu le urăști și la fel copiii tăi
De ce reacționăm așa la sfaturile nesolicitate? De ce nu le acceptăm ca ceea ce sunt de fapt – grija și dorința de a ne ajuta ale celuilalt? Cei care au mai scris despre această chestiune au sugerat câteva răspunsuri rezonabile. Ei spun că sfaturile, justificat sau nu, ni se par a fi o afirmare a dominației, o critică, o lipsă de încredere, o ignorare a propriilor noastre scopuri și priorități. Sunt de acord cu toate astea, dar aș vrea să adaug că răspunsul principal din spatele lor are de-a face cu dorința noastră de a ne proteja libertatea.
Șapte păcate ale sistemului nostru de educație forțată (continuare)
Această listă a ”păcatelor” nu este nouă. Mulți profesori cu care am vorbit sunt conștienți de aceste efecte nocive ale educației forțate și mulți muncesc din greu pentru a le contracara. Unii încearcă să creeze o atmosferă de libertate și joc, în limitele sistemului; mulți fac tot ce pot pentru a îndepărta rușinea legată de eșec și pentru a reduce enxietatea; cei mai mulți încearcă să permită și să încurajeze cooperarea și empatia între elevi, în ciuda obstacolelor; mulți fac ce pot pentru a permite și încuraja gândirea critică. Dar sistemul lucrează împotriva lor.
Șapte păcate ale sistemului nostru de educație forțată
Întrebarea care merită dezbătută este aceasta: Este educația forțată – și încarcerarea implicită a copiilor – un lucru bun sau un lucru rău? Cei mai mulți oameni par să creadă că este, una peste alta, un lucru bun. Eu cred că este, una peste alta, un lucru rău. Detaliez aici unele dintre motivele mele, într-o listă pe care o numesc ”cele șapte păcate” ale sistemului nostru de educație forțată:
Copiii se educă singuri: trecere în revistă a unora dintre dovezi
Nu trebuie să ne facem griji cu privire la programe, planuri de lecție, motivarea copiilor ca să învețe, testarea lor și restul lucrurilor care cad în rubrica pedagogiei. Să folosim acea energie, în schimb, pentru a crea medii decente în care copiii să se poată juca. Educația copiilor este responsabilitatea copiilor, nu a noastră. Numai ei o pot face. Sunt făcuți pentru asta. Sarcina noastră legată de educație este doar să stăm deoparte și să o lăsăm să se întâmple. Cu cât încercăm mai mult s-o controlăm, cu atât o împiedicăm.