Cum întârzie instrucția academică timpurie dezvoltarea intelectuală – de Peter Gray

Competențele academice sunt cel mai bine dobândite atunci când persoana le dorește și are nevoie de ele. În ultimul meu articol am rezumat câteva cercetări care indică faptul că instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung. Acum, în acest articol, mă voi...

Jurnal de profesor (II)

Dacă privim copiii numai pentru a vedea dacă fac ce vrem sau nu vrem să facă, e probabil să trecem pe lângă toate lucrurile care sunt cele mai interesante și importante la ei. Acesta e unul dintre motivele pentru care atât de mulți profesori, chiar și după ani de experiență, înțeleg atât de puține lucruri despre natura reală a copiilor. Oamenii care-și educă acasă copiii fac o treabă bună mereu pentru că au timpul – și dorința – de a-și cunoaște copiii, interesele acestora și semnele prin care își arată și exprimă sentimentele. Numai pe măsură ce profesorii se vor elibera de rolurile lor tradiționale – șef, polițist, judecător – vor putea învăța destul despre elevii lor încât să înțeleagă cum le pot fi de folos cu adevărat.

Jurnal de profesor (I)

Copii se simt la școală ca la doctor. Poate medicul să le vorbească până albăstrește despre cât bine le va face tratamentul lui; ei nu se pot gândi decât la cât o să doară sau cât de amar o să fie la gust. Dacă ar putea să aleagă, n-ar accepta niciun tratament.

Așa că banda de călători curajoși și hotărâți pe care credeam că-i conduc înspre o destinație mult dorită s-a dovedit a fi un lanț de prizonieri, forțați sub amenințarea pedepsei să mărșăluiască de-a lungul unei cărări bolovănoase care duce cine știe unde și de-a lungul căreia nu pot vedea la mai mult de câțiva pași. Așa li se pare școala copiilor: este un loc unde ești obligat să mergi, unde ți se spune să faci anumite lucruri și ți se face viața un chin dacă nu le faci sau nu le faci bine.

10 motive să te lași de școală

”Cum se face că mersul la școală poate de multe ori să-ți calce în picioare valoarea intrinsecă, în special dacă ești fată? Visele și aspirațiile noastre sunt alungate de-a dreptul din noi. Cred că școala scoate elevi care nu sunt în legătură cu visele, valorile sau spiritul lor. Nu învață să gândească pentru ei înșiși, sunt conduși de televizor și de școală. Ni se spune când putem să mergem la baie (am făcut pipi pe mine în clasa întâi din cauza asta!), când putem vorbi cu prietenii, când putem mânca (ca și cum n-am știi când ne e foame), ce versiune a istoriei să citim, dacă suntem ”deștepți” sau ”proști”. În mare, asta îi face pe oameni să se simtă furioși din cauza lipsei de control asupra propriei vieți și nu mai au încredere în ei înșiși.”

Conform Education Newsletter, 80% dintre noi au stimă de sine ridicată în clasa întâi; prin clasa a douăsprezecea numai 5% se mai simt bine în pielea lor. Așa cum se comenta în Luno Newsletter, aceste date statistice ridică ”posibilitatea că școala este cea mai mare problemă de sănătate mentală pe care am avut-o vreodată”.

Cum împiedică școala învățarea

În sfârșit, școlile ne joacă o festă urâtă tuturor. Fac ”învățarea” atât de neplăcută și înfricoșătoare încât sperie mulți oameni și-i îndepărtează de plăceri nenumărate: lectura seara în bibliotecă, plimbarea printre plantele comestibile la grădina botanică, chiar și lucrul la probleme de trigonometrie pentru frumusețea pură și provocarea din ele. Din fericire (și ironie), multe lucruri din care învățăm nu sunt numite ”experiențe de învățare” de către școli, așa că nu atașăm stigmatul școlăresc tuturor lucrurilor. Dar numind școala ”învățare”, școlile fac învățarea să sune ca un mod extraordinar de plictisitor de a pierde o după-masă frumoasă. Iar asta e o lovitură sub centură.

Drepturile civile ale copiilor

Deși tribunalele nu sunt încă de acord, legile care fac obligatorie frecventarea școlilor mi se par a fi, în sine și de la sine, o încălcare foarte serioasă a libertăților civile ale copiilor și ale părinților și ar rămâne așa indiferent cum ar fi școlile, cum ar fi organizate sau cum i-ar trata pe copii, cu alte cuvinte, chiar dacă ar fi mult mai umane și mai eficiente decât sunt de fapt.

Violența în școală

Școala e închisoare: un perimetru izolat de lumea exterioară, cu: săli riguros repartizate, orar obligatoriu, reguli, pedepse pentru cei ce nu se supun și recompense pentru cei ce nu se revoltă, uniforme, un termen fix (9 luni/an, timp de minim 9 ani sau câți or fi în noua lege), supraveghere continuă (uneori video), ore speciale (puține) pentru mișcare și altele (multe) pentru nemișcare, programă fixă și obligatorie, o ierarhie clară și imuabilă (elevi→șeful clasei→profesori→diriginte→director→inspector→inspector-șef→Minister).

Goe și Ionel – doi obraznici?

Din păcate și nu de puține ori, cărțile sunt folosite în școală pentru a manipula comportamentul copiilor, în loc de a cultiva acele valori în care credem. Două exemple grăitoare sunt schițele lui Caragiale, Vizită și D-l Goe, care apar în toate manualele pentru clasele a V-a și a VI-a, uneori chiar mai devreme, și sunt abordate în același fel: judecarea comportamentului personajelor-copii, găsirea unor etichete cât mai zdrobitoare, blamarea copiilor și a părinților care nu au știut să-i educe și concluzia moralizatoare: Nu trebuie să ne purtăm ca ei!

Limba noastră-i o comoară…

Câți dintre noi nu s-au chinuit să spună în ordine toate chițibușurile unui algoritm de analiză gramaticală? Sau să împartă în propoziții o frază alambicată scoasă dintr-o carte? Câți vă mai amintiți diferența dintre o subiectivă și o completivă directă și când ați avut ultima oară nevoie de acestă distincție?