Homeschooling

Un alt fel de educație

Încurajarea creativității (cum am învățat să-mi țin gura) – Janet Lansbury

| 1 Comment

Magda Gerber

Magda Gerber – http://www.rie.org/

Înainte de a trece la articolul propriu-zis, vă voi face cunoștință cu noua autoare din care vă voi traduce din când în când. Am dat peste blogul lui Janet Lansbury căutând modalități empatice de a seta limite pentru fiul meu de 2 ani și jumătate. Am găsit mult mai mult de-atât pe blogul ei: abordarea RIE, fondată de Magda Gerber, despre care merită să citiți cât mai mult. Ceea ce propune ea, iar Janet pune atât de bine în cuvintele de pe blog, este un stil de creștere a copiilor bazat pe empatie și respect pentru copil, dar și pe asumarea rolului de părinte pe care copilul se poate baza – calm, ferm când este cazul, dar cu respect. Poate o să traduc mai multe despre RIE pe parcurs, fiindcă îmi pare a fi un adaos extrem de valoros la attachment parenting, stil care se răspândește în ultima vreme.

Janet Lansbury – http://www.janetlansbury.com/

Janet este o fostă actriță, mamă și trainer RIE pentru părinți din 1994. Pe blogul ei veți găsi o mulțime de articole utile, cu exemple concrete și explicații la obiect, despre o mulțime de teme arzătoare pentru părinții de copii mici: limitele, încurajarea socializării sănătoase și a jocului pașnic dintre copii, sprijinirea creativității autentice și a jocului solo, chiar și antrenamentul la toaletă. Toate abordate cu respect și o  înțelegere adâncă a ce însemnă să fii copil mic.

Încep cu un articol despre creativitate fiindcă se leagă atât de bine de educația acasă și m-a ajutat pe mine însămi să descopăr că greșeam când mă implicam prea mult în activitățile băiatului meu. Una dintre greșeli, despre care veți citi și în articol, a fost faptul că i-am desenat. Consecința: nu prea desenează, preferă să se uite la altcineva desenând. Poate nu toți copiii ar reacționa așa, dar mie mi-a fost clar unde am greșit. Dar o las pe Janet să vă explice.

 

 ***

Încurajarea creativității (cum am învățat să-mi țin gura)

de Janet Lansbury

timthumbAcum câțiva ani fiica mea de doi ani și jumătate colora ouă de Paști. Scufundase un ou în borcanul cu vopsea violetă și se pregătea să-l bage în cea galbenă, când am oprit-o. ”S-ar putea să nu-ți placă cum vor arăta culorile acestea împreună”, am avertizat-o. Plină de voință cum a fost dintotdeanuna, a trecut peste comentariul meu și s-a apucat să amestece culori despre care eram sigură că vor arăta combinate ca un covor mițos din anii ’60 cu o tentă de putregai.

Spre uimirea mea, oul ei terminat era indescriptibil de frumos. Nuanța luminoasă de verde-maroniu nu se asemăna cu nimic ce mai văzusem înainte – glorioasă – dincolo de orice catalog de vopseluri Benjamin Moore. Și când mă gândesc că viziunea mea limitată i-ar fi putut atât de ușor descuraja existența.

Întrebarea – care a fost primul, oul sau găina – va fi mereu o enigmă. Dar sunt convinsă că dacă ”oul” reprezintă încercările de creativitate ale unui copil, atunci încrederea părintelui trebuie să preceadă oul. Încrederea în instinctele copilului este indispensabilă pentru încurajarea accesului liber la puterea sa creatoare.

Creativitatea este în noi toți. Nu poate fi predată. Nu vine din trusa pentru lucru manual, din cursul de dans pentru copii sau din grămada de idei geniale ale părintelui. Scănteile creative apar uneori parcă de nicăieri și de multe ori când te aștepți mai puțin. Ele prosperă când nu sunt direcționate și, în mod clar, când nu sunt judecate.

Ideile creative îmi vin după câteva minute de alergat când mintea mea poate să rătăcească. Uneori îmi vin când fac duș sau când sunt în starea de semi-vis de care mă bucur atunci când mă trezesc, înainte ca judecata de sine să apuce să intervină cu conceptele de ”corect” și ”greșit” și cu îndoiala de sine.

Când suntem bebeluși, legăturile cu puterea noastră creativă sunt directe. Îi încurajăm pe copiii noștri să păstreze aceste linii deschise fiind răbdători, acceptând și punând la dispoziția lor mult timp liber pentru joacă și alegeri, și, cel mai important, abținându-ne de la a-i direcționa, a-i judeca pozitiv sau negativ (ambele sunt percepute ca judecăți de către copil) sau de la a interveni în alte moduri cu ajutorul nostru bine intenționat.

Bev Bos, faimoasa educatoare și vorbitoare, îi îndeamnă pe părinți: ”Niciodată să nu desenați pentru un copil.” Sfatul ei se extinde și cuprinde pictura, sculptura, lucrul manual, turnurile din cuburi și castelele de nisip, crearea de povești și orice este artistic sau creativ. Când îi arătăm unui copil cum să facă aceste lucruri, intenționăm să încurajăm creativitatea, dar îi punem de fapt o piedică, arătându-i copilului modul ”corect” de a le face. Producem îndoială cu privire la propriile abilități și îi încurajăm dependența de a i se spune de către altcineva ce este ”corect” sau bun. Geniul artisitic al unui mic Picasso în devenire va persevera și va depăși influența noastră, dar nu vrem să descurajăm niciun copil de la experiența și beneficiile terapeutice ale largului spectru de manifestări artistice care-i sunt la îndemână.

Creativitatea ne vine în mod natural, dar e nevoie de curaj pentru a ne urma intuiția și a o exprima. De câte ori scriu și public un nou articol, mi se pare ca un salt din avion. Curajul creativității înseamnă a aprinde o lumină în întunericul plictiselii imaginându-ți o nouă activitate sau a îndrăzni să umpli un spațiu gol cu cuvintele și imaginile tale. Înseamnă a desena o fată în pat ”care se visează călare pe un elefant”, cum a desenat un copil de trei ani pe care-l cunosc, chiar dacă nimeni altcineva nu i-a înțeles desenul (deși dacă te uitai atent, chiar așa era).

Einstein a spus odată ”Cred în inspirație și intuiție… Uneori mă simt sigur că am dreptate, deși nu știu motivul.” Copiii de nasc cu această convingere, dar sunt ușor descurajați de îndoiala noastră față de judecata și abilitățile lor. Trebuie să fim conștienți și vigilenți cu instinctul lor puternic de a ne face pe plac dacă vrem să-și păstreze încrederea în vocea lor interioară. Unii dintre noi trebuie să învețe să-și țină gura (cum am făcut eu) pentru ca copiii să [se] poată asculta în continuare.

Pentru mai multe despre copii și creativitate, vă rog să citiți Blue Sky Thinking și Creative Spirits.

Fotografia de la început se numește ”Până la lună și înapoi” de Frolic! (fata mea cu oul din povestire)


headshot

© Janet Lansbury, 1 aprilie 2010.

One Comment

  1. Pingback: De ce să NU desenăm pentru copii – Janet Lansbury | Homeschooling

Leave a Reply

Required fields are marked *.