Homeschooling

Un alt fel de educație

Câteva gânduri despre educația timpurie

| 29 Comments

De ceva vreme mă tot gândesc la educația formală timpurie, iar cele câteva mailuri și comentarii pe care le-am primit deja pe această temă m-au convins că ar fi de folos să scriu câte ceva despre cum văd eu desfășurându-se cel mai bine primii ani ai copilăriei. Mulți mă întreabă deja ce activități fac cu Pavel sau ce resurse educaționale folosesc. Alții îmi cer recomandări pentru proprii copii.

Răspunsul meu e poate pentru unii surprinzător, mai ales având în vedere faptul că băiatul meu (2,5 ani) va fi educat acasă: nu fac nicio activitate dinainte organizată care ar putea aduce cu învățatul formal. Nu am în minte obiective de învățare sau competențe atunci când îi pun la dispoziție jucării, jocuri, obiecte sau materiale diverse. Nu am niciun plan să-l învăț eu să numere sau să recunoască literele într-un moment ales de mine.

Nu mai știu unde am citit, dar mi-a rămas în minte o frază: ”Copilăria e o călătorie, nu o cursă.” Poate am reținut-o tocmai pentru că descrie exact ce simt și cred eu despre primii lui ani. Și vreau să-i ofer ocazia să-și trăiască această călătorie în ritmul lui, cu opriri și accelerări oriunde vrea el, fără să se întreacă cu tovarășii de drum, fără să se grăbească să ajungă la o destinație setată de altcineva. Îmi doresc pentru el bucuria explorării libere, fără presiuni și așteptări dinafară. Mă opresc aici cu lirismul și figurile de stil și trec la lucruri serioase.

Nu, nu mi-e teamă că va rămâne ”în urmă”, căci nu am niciun termen de comparație în minte. Nu contează la ce vârstă va învăța să citească sau să adune, dacă va fi înainte sau după semenii lui. Pentru mine contează mai mult să știu că învață ceea ce are nevoie la momentul respectiv și că nu-și suprimă interesul care e viu în el acum, pentru a se dedica altuia, impus de mine sau de ce au zis unii sau altii că ar trebui să învețe.

Nici nu am vreo înclinație să-i sacrific dorința înnăscută de a învăța ce îl pasionează în prezent pentru a satisface vreun scop îndepărtat din viitor. Nu am crezut niciodată că merită să-ți petreci timpul studiind ceva ce nu te interesează absolut deloc, doar pentru că cineva spune că-ți va folosi ”în viitor”. Acel cineva nu are cum să știe ce-ți va folosi sau nu ție în viitorul tău concret. (Și nu mă refer aici la competențe de bază precum cititul și socotitul, care e clar că folosesc tuturor. Toți copiii expuși la materiale scrise și la numere în mod firesc vor învăța să citească și să adune singuri, cu minim ajutor. Despre asta scrie mult mai bine decât mine John Holt în How Children Learn.)

Mai mult decât atât, ar fi un sacrificiu inutil și cu consecințe grave. Sunt deja studii care arată că grăbirea copiilor din punct de vedere academic nu dă rezultate pe termen lung și are efecte nocive asupra motivației și plăcerii de a învăța. Un astfel de studiu este descris pe larg în articolul lui Peter Grey pe care l-am tradus cu ceva vreme în urmă: https://homeschooling.urbankid.ro/2011/05/30/cand-mai-putin-inseamna-mai-mult-pledoarie-pentru-a-se-preda-mai-putina-matematica-in-scoli-i/. În articolul respectiv este vorba despre aritmetică și predarea ei la clasele primare, iar concluzia este: În prezent, e clar că facem mai mult rău decât bine predând matematica în școlile primare. Prin urmare, sunt de partea lui Benezet. Ar trebui să n-o mai predăm.

Sunt și studii interesante legate de predarea timpurie de cititului: Un studiu mai vechi a fost realizat de Carleton Washburn, educatorul faimos din Evanston, Illinois. El a introdus instrucția formală a cititului la copii din diverse clase de la grădiniță la clasa a doua. Copiii au fost apoi testați în primele clase din liceu. Evaluatorii nu au știut în ce clasă a învățat fiecare copil să citească. Washburn a găsit puține diferențe în performanța cititorilor din grup. Totuși, copiii care fuseseră supuși la instrucție formală în citire mai târziu decât ceilalți erau cititori mai motivați și mai spontani decât cei ce începuseră devreme. Rezultate similare au fost anunțate în Raportul Plowden din Anglia, care compara copii din școlile informale din zonele rurale cu cei ce mergeau la școlile mai formale din centrele urbane. Mai multe puteți citi în acest articol foarte interesant despre educația timpurie: http://educationnext.org/much-too-early/.

Dacă se pot trage astfel de concluzii despre școala primară, ce putem spune despre anii de grădiniță, când copiii sunt și mai susceptibili la presiunile din mediu, iar efectele asupra lor sunt și mai profunde?

Știu și eu că anii aceștia sunt cei în care creierul este ca un burete și curiozitatea este de-a dreptul copleșitoare.  Dar nu cred că acest lucru poate fi folosit drept argument pentru a turna în ei cât se poate de multe cunoștințe. Poate că au această fantastică putere și dorință de a învăța tocmai pentru a fi ghidați de ea și a învăța repede și ușor ceea ce ei vor și au nevoie. În orice caz, îmi pare a fi unul dintre acele lucruri care ar trebui să ne umple de admirație și respect și să ne îndemne să-l ocrotim, nu să-l manipulăm pentru a scoate vreun folos, chiar dacă ni se pare că ar fi în beneficiul copiilor. Cel mai probabil este că doar ni se pare nouă că ar fi în interesul lor.

Spun asta și pentru că mulți oameni au impresia că existența grădiniței este un motiv suficient pentru a începe cât mai devreme învățarea formală. Dincolo de retorica din domeniu, grădinița există mai întâi de toate pentru ca părinții să aibă unde lăsa copiii când merg la serviciu. De ce programa națională de grădiniță conține elemente de educație formală la vârste atât de fragede nu pot să spun. Probabil e un amestec de exces de zel și auto-importanță din partea autorităților, de inerție a sistemului, de mentalitate învechită și închistată, de cerințe din partea părinților anxioși să le ofere copiilor o ”educație solidă” ș.a.m.d. Cert este că există un alt mod de a face grădinița, mult mai benefic pentru copii, așa cum poți vedea în statele nordice, de exemplu, iar la noi, în grădinițele alternative de tip Montessori, Waldorf etc., în care accentul cade pe joc și explorare.

Cum rămâne cu copiii care sunt educați acasă? Trebuie părinții să suplinească lipsa grădiniței și să găsească diverse activități de învățare potrivite? Răspunsul meu pe scurt este: nu. Dar cum ce am scris mai sus poate nu convinge pe toată lumea, o să detaliez.

Educația acasă nu înseamnă musai reproducerea mediului școlar sau preșcolar acasă. Desigur, unii înțeleg așa conceptul și-l implementează corespunzător, după cum puteți citi în articolul despre școala acasă: https://homeschooling.urbankid.ro/2014/01/23/principalele-stiluri-de-educatie-acasa-scoala-acasa-i/. Alți părinți sunt motivați să se îndepărteze mai mult sau mai puțin de modelul propus de învățământul convențional și aleg variante mai puțin structurate ale educației acasă, mergând până la unschooling.

Departe de mine dorința de a judeca părinții în funcție de stilul de educație ales, chiar dacă eu personal tind către unschooling. Însă când vine vorba de primii 5-6 ani din viața copilului, cred că oricărui părinte, chiar și celui care a ales abordarea de tipul ”școală acasă”, îi prinde bine măcar să treacă în revistă argumentele pentru a-i lăsa cât mai multă libertate în învățare.

Copilul este curios. Vrea să înțeleagă lucrurile, să afle cum funcționează, să dobândească atât competență, cât și control asupra lui însuși și a mediului său, să facă ce îi vede pe alți oameni făcând.  El este deschis, receptiv și perceptiv. Nu se închide în sine în fața lumii ciudate, confuze și complicate din jurul lui. O observă de-aproape și cu atenție, încearcă să și-o apropie pe toată. Este un experimentator. Nu numai că observă lumea din jurul lui, ci o gustă, o atinge, o cântărește, o îndoaie, o rupe. Pentru a afla cum funcționează realitatea, el acționează asupra ei. Este curajos. Nu se teme să facă greșeli. Și e răbdător. Poate tolera o cantitate extraordinară de incertitudine, confuzie, ignoranță și suspans… 

Această credință spune că omul este de la natură un animal care învață. Păsările zboară; peștii înoată, omul gândește și învață. Prin urmare, nu avem nevoie să ”motivăm” copiii pentru a învăța, păcălindu-i, mituindu-i sau hărțuindu-i. Nu avem nevoie să le studiem continuu mințile pentru a ne asigura că învață. Ce avem nevoie să facem, și cu toții avem, este să aducem cât putem din lume în școală și în clasă; să le dăm copiilor atât ajutor și îndrumare cât au nevoie și cer; să ascultăm cu respect când vor să vorbească; și apoi să ne dăm la o parte. Putem avea încredere în ei să facă restul.

― John Holt, How Children Learn

Avem încredere în copiii noștri că știu când sunt pregătiți să învețe și ce sunt interesați să învețe. Avem încredere că ei știu cum să procedeze pentru a învăța. Părinții au în general această perspectivă asupra învățării în primii doi ani de viață ai copilului, când acesta învață să stea în picioare, să meargă, să vorbească și să facă multe alte lucruri importante și dificile, cu puțin ajutor din partea celorlalți. Nimeni nu își face griji că un bebeluș va fi prea leneș, ostil sau nemotivat pentru a învăța aceste lucruri; se presupune pur și simplu că fiecare copil se naște cu dorința de a învăța lucrurile pe care are nevoie să le știe pentru a înțelege și participa la lumea din jurul lui. – Jan Hunt, Iubirea naturală de a învăța

…curiozitatea naturală a unui copil sănătos, care are acces la un mediu bogat în resurse, îl va face să învețe ce are nevoie. Când învățarea se produce ca rezultat al dorințelor copilului, este absorbită ușor, cu entuziasm și deschidere. Copilul muncește mai mult pentru că face ce crede el că este important, nu ceea ce i-a spus altcineva că e important. Noile cunoștințe pornesc cu un context pentru că se potrivesc lucrurilor de care lui îi pasă deja.– Eric Anderson, Neșcolirea nedefinită

Și cum rămâne cu socializarea, dacă de ”învățarea” din grădinițe ne putem lipsi fără probleme? Am răspuns pe larg în articolele dedicate acestui subiect:

https://homeschooling.urbankid.ro/2014/03/31/eterna-chestiune-a-socializarii-ce-aduce-scoala/

https://homeschooling.urbankid.ro/2014/04/07/eterna-chestiune-a-socializarii-ce-aduce-scoala-2/ și

https://homeschooling.urbankid.ro/2014/04/23/eterna-chestiune-a-socializarii-ce-aduce-educatia-acasa/.

Aș vrea să adaug aici impresia mea privind anii de grădiniță și socializarea: de câte ori văd câte un grup de copii de grădiniță prin parc mi se adâncește impresia că relaționarea de la grădi, atât cu educatoarele, cât și cu ceilalți copii, este grav idealizată și supra-apreciată de părinți. Din propria experiență cu băiatul meu de 2,5 ani pot să spun că atunci când grupul depășește 5-6 copii atmosfera e departe de a fi ideală, mai ales dacă suntem în spațiu închis sau restrâns, chiar dacă sunt părinții de față. Simpla proximitate îi agită mult pe unii copii, micile certuri pe jucării afectează cooperarea altora, lipsa de spațiu duce la mici accidente și lovituri. Orice petrecere pentru copii sau vizită la un loc de joacă ticsit vă poate confirma impresia mea. Până la urmă, e nefiresc ca un copil să fie pus în astfel de împrejurări zilnic, fără pauze adecvate (mă refer la grădinița cu program prelungit) cu liniște și raport unu-la-unu cu un părinte. Cei ce sar imediat pe argumentul adus de familiile cu mai mulți copii nu iau în calcul că familia e cu totul altă situație. Sunt alte relații, alt trecut afectiv, altă dinamică a sentimentelor și cu totul altă atmosferă, pe lângă avantajul adus de prezența implicată a părinților.

Nu susțin că un părinte este musai și totdeauna cel mai empatic, mai priceput în gestionarea conflictelor sau mai răbdător. Dar nimeni nu poate nega că el iubește copilul cel mai mult și este cel mai motivat să fie mereu mai bun ca model pentru copilul său. O parte din această strădanie de a fi părinte mai bun este încercarea de a privi cu alți ochi învățarea. Acesta e un proces de durată, pe care John Holt îl numește deșcolire și în urma căruia părintele, fost copil școlarizat, poate căpăta încredere în dorința și priceperea de a învăța înnăscute în copil.

Pentru a avea încredere în copii trebuie mai întâi să învățăm să avem încredere în noi înșine… și cei mai mulți dintre noi am fost învățați de mici că nu suntem de încredere. ― John Holt

Pentru mine au fost esențiale câteva lecturi, pe care vi le împărtășesc, în speranța că vă vor ajuta dacă ați decis să porniți pe drumul deșcolarizării:

John Holt – How Children Learn, How Children Fail, Teach Your Own: The John Holt Book of Homeschooling, Instead of Educatio: Ways to Help People Do Things Better.

Jan Hunt – The Natural Child: Parenting From the Heart

The Unschooling Unmanual

Iar pe post de concluzie vă povestesc cum anume susțin eu dezvoltarea băiatului meu. În primul rând, încerc să avem o viață liniștită, chiar dacă trăim într-un oraș copleșitor. Ne petrecem cât mai multe din orele în care el e treaz în parc, unde caut, pe lângă locuri de joacă mai puțin aglomerate, colțuri de natură liniștite, în care să se poată juca cu bețe, pietre, frunze, gâze, apă. Îi place mult să asiste la orice muncă de îngrijire a parcului, așa că urmărim tunderea ierbii, curățarea copacilor etc.

Încerc de-asemenea să insuflu același ritm fiecărei zi, ca să aibă siguranța pe care i-o oferă rutina. Când apare o vizită sau un drum prin oraș îl pregătesc din timp și îi explic ce se va întâmpla și cu cine. Ritmul acesta ajută foarte mult la efectuarea tranzițiilor, care sunt dificile pentru copiii mici. Plecarea din parc, masa de prânz, culcatul se întâmplă în cele mai multe zile cu foarte puțin efort din partea mea și fără proteste din partea lui. În general, las vizitele sau ieșirile în oraș pe partea a doua a zilei.

Pe afară procedez destul de simplu și previzibil. Îl încurajez să exploreze, îl las cât mai liber. Poate să se cațere fără sprijin unde știu că e în siguranță, poate să se plimbe prin bălți, să se joace cu bețe chiar dacă se stropește, să adune pietre chiar dacă sunt murdare de noroi etc. Încerc să-mi controlez față de el aversiunea pe care o simt la vederea găngăniilor, astfel încât să nu i-o transmit. E foarte interesat de orice creatură și știe care înțeapă/mușcă și pe care poate să pună mâna.

Acasă tot simplitatea am urmărit-o, atât în felul în care am organizat casa (câteva repere găsiți în articolul https://homeschooling.urbankid.ro/2014/02/21/organizarea-casei-pentru-primii-doi-ani/ și multe idei utile în http://www.janetlansbury.com/2014/08/play-space-inspiration/), cât și în selecția jucăriilor și a cărticelelor (detalii găsiți în postarea https://homeschooling.urbankid.ro/2014/05/19/cum-sa-alegi-jucariile-si-cartile-pentru-copii/ și idei de jucării aici: http://www.janetlansbury.com/2013/11/6-gifts-that-encourage-child-directed-play/).

Un lucru care a ajutat mult este lipsa televizorului din casă și timpul foarte limitat pe care îl petrece în fața ecranului (doar de 2-3 ori pe săptâmână se uită câte 20-30 de minute la filmulețe și poze cu el însuși și familia noastră). Nu a văzut desene animate până acum și, sincer, nici nu știu când ar avea timp pentru ele. Am în plan să le amân cât mai mult. Dacă vreți și voi argumente pentru asta citiți http://www.janetlansbury.com/2011/11/no-need-for-tv-baby/, sau dacă aveți deja un mic dependent: http://www.janetlansbury.com/2012/07/how-to-break-your-toddlers-tv-habit/.

În ce privește joaca, în ultima vreme am încercat să mă retrag ușor-ușor din jocul lui, fiindcă am realizat că, fără să-mi dau seama, mă implicam prea mult și riscam să îl copleșesc cu modul meu de a vedea lucrurile. Revelația aceasta i-o datorez lui Janet Landsbury, pe blogul căreia am găsit o mulțime de idei bune de parenting pentru primii 3-4 ani ai copilului. Vă las să citiți articolele ei despre joc și ”solo engagement”, care pe mine m-au inspirat să schimb modul în care priveam rolul meu în relație cu joaca băiatului meu:

http://www.janetlansbury.com/2014/05/will-you-let-your-children-play/

http://www.janetlansbury.com/2013/05/stop-entertaining-your-toddler-in-3-steps-2/

http://www.janetlansbury.com/2010/08/solo-engagement-fostering-your-toddlers-independent-play/

Și ca să vedeți și altă perspectivă, Janet scrie și ea despre evitarea învățării formale în primi ani: http://www.janetlansbury.com/2010/11/4-reasons-to-ditch-academic-preschools/.

 

 

 

29 Comments

  1. Pingback: Ce este și ce NU este unschooling-ul? | Homeschooling

Leave a Reply

Required fields are marked *.