Homeschooling

Un alt fel de educație

Eterna chestiune a socializării – ce aduce educația acasă?

| 5 Comments

Articolul de azi încheie mini-seria despre socializare, încercând să descrie, după ce am creionat câteva aspecte din relaționarea cu colegii și cu profesorii, posibilitățile pe care le aduce educația acasă în ce privește integrarea în comunitate.

Cuvântul ”socializare” le vine multora pe buze deîndată ce dau de sintagma ”homeschooling” sau ”educație acasă”. Acel ”acasă” te induce în eroare. Dar, dacă ai răbdare, probabil te vei convinge repede că un copil educat acasă nu e arestat la domiciliu. Ba chiar are mai mult timp și mai multe ocazii să iasă din casă și să meargă în parc, la muzeu, la bibliotecă, la diverse cursuri și ateliere, la cumpărături și comisioane, la evenimente sportive și culturale sau, pur și simplu, în vizită la cunoscuți. Un simplu calcul scoate la iveală multitudinea de interacțiuni sociale pe care le poate avea un copil care nu e nevoit să-și petreacă cea mai mare parte a zilei la școală sau ocupându-se de activități conexe (teme, ”proiecte”, meditații). Așa cum bine scria Sorina Oprean în interviul recent dat celor de la TOTB, mai degrabă am folosi sintagma ”educație de casă: curată, tradițională, cu ingrediente naturale”.

Înainte de a merge mai departe, să lămurim un pic ce-i cu termenul de socializare. În română, el înseamnă: 1. Faptul de a (se) socializa. 2. Proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate. [Pr.: –ci-a-] — V. socializa. Dar în engleză, de unde se trage si termenul de homeschooling, el este definit mai complex: Socialization (also spelled socialisation) is a term used by sociologists, social psychologists, anthropologists, political scientists and educationalists to refer to the lifelong process of inheriting and disseminating norms, customs and ideologies, providing an individual with the skills and habits necessary for participating within his or her own society. Socialization is thus ‘the means by which social and cultural continuity are attained’. Diferența e semnificativă, mai ales în discuția legată de educația acasă.

Dacă aderi la prima definiție și consideri drept colectivitate adevărată grupul de copii instituționalizat, atunci sunt de acord că un copil neșcolarizat nu ”socializează”. El nu e inclus, vrea-nu vrea, într-un grup format din copii de aceeași vârstă aleși la întâmplare și guvernat de reguli externe, în care nu are putere de decizie privind ce i se întâmplă zilnic și este mai vulnerabil la presiunea grupului, la tendința către violență și maturizare prematură.

Dar dacă ai în minte a doua definiție (și cred că mulți părinți o preferă), atunci e clar că termenul se referă de fapt la un proces complex și de lungă durată pe care nu-l putem reduce la experiența școlară. Să ne reamintim că socializarea nu începe la vârsta școlarizării obligatorii, așa cum nu începe atunci nici educația. Copilul relaționează de la naștere, întâi preponderent cu mama, care are un rol extrem de important în adaptarea la mediu, apoi cu toți oamenii cu care vine în contact. Învață să citească emoții și să le exprime, știe la cine se poate urca în cârcă și față de cine trebuie să stea un pic la distanță, apreciază un tratament corect și lipsit de condescendență și se supără când e nedreptățit. Astfel el socializează cu adevărat, adaptându-se cât poate la mediu și la oamenii din el, pe care îi influențează la rândul lui, voit sau nu. Pe măsură ce crește, înțelegerea lui se rafinează și devine capabil să distingă nuanțe și emoții complexe la cei din jur. Propria abilitate de comunicare se dezvoltă și, cam de pe la 2 ani, devine din ce în ce mai ușor să-l înțelegi și să te înțelegi cu el (sau mai greu, depinde cum o iei). Toate acestea cu mult înainte de a fi integrat într-o grupă de grădiniță sau o clasă de elevi.

Tot înainte de a ajunge la ”grădi”, copilul ar trebui să aibă deja o mulțime de prieteni. Parcurile sunt pline de prichindei alături de care poate explora natura și locurile de joacă. Noi ne-am făcut o grămadă de noi prieteni de când hoinărim pe-afară cu băiețelul nostru, iar el îi știe pe nume (și pe copii și pe părinții lor) și este atașat de mulți dintre ei. Acum, când are 2 ani, sunt bucuroasă să-l văd atât de sociabil și de dornic de joacă alături de alți copii. Desigur, nu toți copiii sunt așa. Unii sunt mai singuratici din fire, alții din obișnuință. Depinde și de adultul cu care copilul iese în parc. Mulți țin copiii la distanță de alți copii în primii doi ani, de teama bolilor, a loviturilor sau a dobândirii unor deprinderi proaste (de a se plimba prin bălți, de a se murdări etc.) și, din păcate, asta se vede în comportamentul acestora. Altora le vine greu să intre în vorbă cu oameni necunoscuți. Dar sunt convinsă că până și acești adulți insistă asupra importanței anilor petrecuți în grădiniță și școală, ca și cum îi așteaptă ca să le învețe copilul să interacționeze cu alți copii.

Viața după ce treci de vârsta școlarizării obligatorii (5 ani, mai nou) poate continua firesc în absența școlii. Copilul  are ocazia să socializeze cu fiecare om pe care-l întâlnește, fie el mic sau mare. Dacă profită de ea (sau nu) este alegerea lui. Are libertatea să aleagă cu cine interacționează și poate influența această interacțiune astfel încât să-i fie respectate nevoile și preferințele, învățând treptat să le respecte și el pe ale celuilalt. Cantitatea și calitatea interacțiunilor sale cu semenii depind de resursele părintelui și de stilul acestuia de viață. Există familii dinamice, în care părinții au joburi part-time sau profesii liberale și își includ copiii în activitatea lor zilnică, atât cât e necesar și util. Există și familii mai liniștite, cu părinți care și-au împărțit sarcinile astfel încât să fie mereu cineva liber să se ocupe de copii. Dar chiar și acestea știu că este benefic să-și includă copii în viața de zi cu zi, punctată de treburi, comisioane, cumpărături, întâlniri și vizite. Astfel, copiii pot lua parte încă de mici la viața adevărată a comunității și pot vedea cum muncesc și trăiesc adulții, având astfel exemple pe care să le poată urma. Desigur, din nou vine în scenă părintele, care trebuie să fie atent la exemplele întâlnite în cale, să explice și să ajute copilul să-și formeze discernământul.

Bine, bine, dar cum rămâne cu ceilalți copii? Cum și unde mai apucă copilul educat acasă să se joace cu ceilalți copii? În țara noastră, încă destul de săracă în copii educați acasă, aceasta este încă una dintre marile provocări și, din păcate, unul dintre principalele motive pentru care părinții se descurajează când aud de acest stil de viață, chiar dacă le-ar plăcea din punct de vedere educațional. Dacă tot am deschis articolul semnalând cât de puțin timp au pentru socializare liberă copiii școlarizați, mă simt nevoită să admit că da, probabil va fi un pic mai dificil să furnizezi destule ocazii de joacă liberă pentru un copil educat acasă. Cei care merg la școală au puțin timp de stat pe-afară în timpul săptămânii. Din câte văd și știu, mulți se opresc în parc o jumătate de oră în drum spre casă, apoi sunt ocupați cu teme, hrană, odihnă și timp în familie. Iar asta începe destul de repede. Devine greu să te sincronizezi cu ceilalți copii încă de pe la 3 ani, vârsta la care mai toți copiii merg la grădiniță cel puțin până la prânz.

Înainte de a avansa, aș vrea să vă atrag atenția că aceasta nu e o problemă doar pentru copiii educați acasă. Nici copiii școlarizați nu au parte de prea multă joacă liberă și nesegregată, doar de ei era vorba în paragraful de mai sus. Diferența e că, în cazul lor, pe părinți îi liniștește faptul că au stat în aceeași cameră cu alți 30 de copii timp de 4-6 ore. Un părinte care-și educă acasă copilul nu are această ”scuză”. El are răspunderea de a asigura porția de joacă și socializare cu ceilalți copii, așa că va trebui să facă eforturi pentru asta. Trec în revistă câteva strategii care pot ajuta:

– dacă ai mai mulți copii, eventual de vârste cât de cât apropiate, își vor ține unul altuia companie o mare parte din timp;

– dacă ai pe-aproape rude sau prieteni cu copii (aici încerc să mă abțin de la o tiradă împotriva stilului modern de trai, care a nimicit comunitatea), vă puteți organiza să vă întâlniți cât mai des, chiar dacă au copii școlarizați;

– puteți contacta alți părinți care își educă acasă copiii și vă puteți întâlni în intervalele în care duceți lipsă de ocazii de socializare. Există deja câteva grupuri dedicate educației acasă pe facebook, unele dintre ele organizând chiar întâlniri ocazionale. Dacă nu le găsiți, îmi puteți scrie în comment sau pe mail și vă pot ajuta să vă alăturați;

– puteți înscrie copilul la miriada de cursuri, ateliere creative și altele asemenea care sunt acum disponibile și care, alese cu grijă, pot fi o excelentă sursă de prieteni și noi abilități. Destui copii școlarizați merg la câte două-trei astfel de activități săptămânal, așa că pentru cei care sunt educați acasă este chiar mai simplu. Singurul impediment ar fi prețurile destul de ridicate pentru unele dintre ele, însă economia făcută în alte părți poate compensa pentru asta;

– puteți vizita muzee și galerii de artă când nu sunt pline și ai mai multe șanse să dai peste oameni pasionați cu care să discuți vrute și nevrute despre domeniul în cauză; poți merge la diverse evenimente artistice și sportive, chiar dacă sunt programate la amiază, în timpul săptămânii.

Acestea sunt doar unele, poate cele mai comune, dintre soluțiile pe care părinți le pot aplica pentru a preîntâmpina sentimentul de izolare pe care îl poate da decizia de a evita școala, de a renunța la drumul cunoscut și urmat de majoritate, de a face lucrurile altfel și în propriul ritm, de a fi acasă când alții sunt la ore și prin oraș când alții sunt acasă. Cu încredere în propriile alegeri și cu un pic de curaj în interacțiunile cu ceilalți oameni, le putem găsi copiilor destule ocazii să cunoască oameni de toate vârstele. Și, cine știe, poate ne vom trezi și noi că ne-am făcut o sumedenie de prieteni și cunoștințe de la care avem ce învăța și cu care avem ce împărtăși.

Dacă vă gândiți la educația acasă, dar vă e teamă că vă veți izola, nu renunțați imediat la idee. Căutați online ce s-a scris la noi pe tema asta. Veți da de bloguri și interviuri ale unor oameni reali, majoritatea mai mult decât bucuroși să vă ajute și să vă încurajeze. Veți da de grupuri online din ce în ce mai numeroase și mai închegate. Veți descoperi că mai sunt mulți alții, cu aceleași valori și aceleași întrebări, și undeva printre ei se vor găsi și noii prieteni de care aveți nevoie.

 

5 Comments

  1. Andreea, ce articol bun! Pentru noi a venit la FIX! Te pup!

  2. Multumim. Am o minune de baiat in varsta de un an is doua luni. Este foarte vorbaret si vesel si Mai ales dornic de prieteni. Din placate in cartierul in care locuim majoritatea copiilor de varsta appropriate is nu numai, Sunt agresivi si chiar dau semne de deprimare . Te rog sa am indrumi pentru gasirea unui cerc de pariniti cu copii de 1-3 ani pentru socializare. Multumesc anticipat. Felicitari pentru blog

  3. stimata doamna, inteleg ca vreti sa va sustineti cauza, dar am doua observatii de facut:
    – copii institutionalizati nu sunt cei care sunt educati in scoala, ci denumirea pentru copii crescuti in orfeinate in perioada comunista.

    – a compara un cuvant din dexonline cu unul in engleza de pe wikipedia nu e acelasi lucru. normal ca diferenta este enorma. nu stiu care e definitia in dex-ul printat, nu online. ar fi trebuit sa luati intelesul cuvantului socializare in limba romana dintr-un dictionar de sociologie. cf dictionarului oxford, ‘socialization – the action or fact of socializing something or someone. cu completarea in sociologie (mentionat in oxford dictionary) – the process of forming or adapting oneself to association, the process of acquiring necessary values and behaviour modifications for the stability of the social group of which one is a member. sunt convinsa ca varianta in limba romana luata dintr-un dictionar de specialitate e aceeasi. sociologii, psihologii vb acelasi limbaj, nu fac razboi din asa ceva. vin cu argumente logice, nu cu definitii din wikipedia.
    asa ca, daca copilul va avea parte de homeschooling, nu va cunoaste regulile/valorile scolii, ci a scolii acasa, care cred ca sunt asemanatoare cu regulile casei.

    sa stiti ca sunt si profesori buni, educatori, indrumatori.

    sa speram ca nu wikipedia va fi sursa din care va veti lua informatiile pt copiii dumneavoastra.

    • Va “multumesc” pentru “intelegere”!

      – m-ati pus pe ganduri, recunosc ca nu foloseam termenul acesta pentru a desemna copiii abandonati din orfelinate, ci pentru a diferentia intre copilul educat in familie si cel educat in cadrul institutiilor scolare. Daca am creat vreo confuzie, imi pare rau. Iar daca v-am deranjat teribil, luati-o ca licenta poetica.

      – probabil ca aveti dreptate, a fost o neglijenta din partea mea si ma bucur ca ati sesizat-o. Asta nu schimba insa faptul ca cei mai multi dintre cei ce aduc contraargumentul socializarii au in vedere fateta ei de integrare intr-un grup guvernat de constrangeri impuse de o institutie si nu intelesul mai larg si complex.

      – da, copilul nu va cunoaste regulile scolii. Eu nu vad in asta o pierdere. Nu consider ca e benefic sa fii obligat sa studiezi materii care nu te intereseaza, intr-un mod care poate nu ti se potriveste, intr-un ritm care te lasa in urma sau te plictiseste, conform unei programe care nu tine cont de tine si conform unui orar care iti aloca 50 de minute pentru a-ti potoli curiozitatea, apoi 10 minute de pauza, apoi alte 50 de minute, dar in cu totul alt domeniu. Nu mi se pare benefic sa nu poti manca atunci cand ti-e foame si bea atunci cand ti-e sete. Sau sa fii nevoit sa te tii pana la pauza desi ai nevoie la toaleta (faceti asta zilnic si mai vorbim, stiu ca sunt cazuri izolate in viata oricui in care nu poti merge la toaleta cand vrei). Va mai dau cate exemple vreti de astfel de reguli scolare, dar sunt constienta ca poate unora li se par perfect rezonabile…

      In cadrul educatiei acasa nu exista un set de reguli prestabilit. Fiecare familie formuleaza ce reguli considera ca-i sunt de folos. Asa ca da, probabil ca putem spune ca ar fi asemanatoare cu regulile casei. Eu nu vad in asta ceva nociv. Societatea a functionat bine mersi inainte de scoala, cand copiii erau educati doar in familie si mai apoi ucenicie. Unii ajungeau adulti civilizati si respectau legile oficiale, altii mai putin. N-am studiat problema, nu stiu cum si daca difera gradul de infractionalitate fata de prezent. Dar am mai dat cu ochii de studii care analizeaza rezultatele educatiei acasa si ele arata ca aceasta “functioneaza”, adica le ofera copiilor mijloacele prin care sa devina adulti impliniti si civilizati. V-as da linkuri, dar mi-e teama ca ar fi degeaba. Daca ma insel, dati-mi de stire.

      Am scris eu insami, in mai multe articole de pe blog, ca stiu personal profesori buni si dedicati.

      “Punct ochit, punct lovit!” Oare? Ei bine, nu. Una pentru ca spre deosebire de dumneavoastra, stiu ca daca am gresit odata, nu inseamna ca sunt o persoana iresponsabila sau neglijenta, ci doar ca am gresit. Doi pentru ca wikipedia poate fi un bun punct de pornire pentru documentare (greseala mea a fost ca m-am oprit acolo). Trei pentru ca stiu mai multe despre educatia acasa decat dumneavoastra si nu o reduc la predare de pe internet. Multumesc pentru grija! 🙂

  4. Pingback: Pro-educație acasă sau anti-școală? | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave a Reply

Required fields are marked *.