Homeschooling

Un alt fel de educație

De ce să ne grăbim copiii? (II)

| 3 Comments

Citind știrea privind obligativitatea grupei pregătitoare, am avut o senzație acută de deja-vu. N-am mai scris eu despre asta? Ba da. Acum aproape doi ani: https://homeschooling.urbankid.ro/2012/03/26/de-ce-sa-ne-grabim-copiii/, doar că atunci era vorba de așa numita clasă 0, clasa pregătiroare, care acum este încadrată în învățământul primar.

Ei, anul 2014 ne aduce altă bucurie, prin persoana actualului ministru al educației, d-l Remus Pricopie – introducerea obligativității grupei mari: http://www.realitatea.net/grupa-mare-obligatorie-la-gradinita-anuntul-facut-de-ministrul-educatiei_1382570.html și, prin aceasta, extinderea învățământului obligatoriu cu încă un an din viețile copiilor noștri.

Justificarea? “Am supus dezbaterii publice ideea ca începând cu 2015 să avem grupa mare la grădiniță obligatorie. În momentul de față avem deja 98% dintre copii cuprinși în grupa mare de la grădiniță. Prin urmare, introducerea acestei prevederi legislative ar obliga și 2% dintre părinți să meargă cu copiii la grădiniță, ceea ce ar însemna un succes, pentru că de multe ori copiii care nu participa la grădiniță sunt cei care nu reușesc să facă față procesului de educație chiar din ciclul primar.”

Dacă aș putea, i-aș explica d-lui ministru că probabil cei 2% dintre copiii care nu merg la grupa mare au norocul de a avea încă un an de educație adevărată, pesonalizată și liberă. Au încă un an să fie copii, să se joace ce vor ei și cu cine vor ei, să-și petreacă diminețile în parc, nu într-o sală prăfuită, să se trezească la o oră potrivită ritmului lor, să mănânce micul-dejun în tihnă. Și multe altele, la care desigur că nu se gândește niciunul dintre cei care vor vota pe 28 februarie amendamentul propus.

Apoi, i-aș mai spune că nu e drept să obligi părinții să-și ducă copii la școală. La orice vârstă, nu doar la 5 ani. Și mă bazez nu pe bunul simț sau pe valori perimate de tipul respect pentru copii, ci pe legi. Legi situate mult mai sus decât cea a educației naționale:

Constituția României (Art. 29 (6) – Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.)

Declarația Universală a Drepturilor Omului – Art. 26 dreptul la învățătură cu specificarea importantă la alin. (3): ”Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţămînt pentru copiii lor minori.”

Și m-aș lega și de ultima sa precizare, conform căreia  ”de multe ori copiii care nu participa la grădiniță sunt cei care nu reușesc să facă față procesului de educație chiar din ciclul primar”. În primul rând, aceasta este o generalizare și nici măcar nu e bazată pe fapte. Fiindcă dacă ar fi, ar fi clar că nu pot cei 2% care nu merg la grădiniță să fie singurii copii care eșuează în școală. Doar dacă luăm în calcul rezultatele la marile evaluări naționale, deci măsură proprie sistemului, ne va fi clar că eșuează mult mai mulți. În plus, să nu cădem în capcana întinsă, crezând că pentru eșecul acesta sunt de vină părinții (că nu-și trimit copiii mai de timpuriu în sistem) sau copiii (că nu se pot adapta). Nu! De vină e tocmai sistemul, din motive nenumărate pe care le-am mai înșirat pe blog. Așa că în niciun caz nu vom rezolva problema cu încă un an într-un sistem prost.

Și măcar dacă s-ar fi oprit aici. Dar nu. Planul e cu bătaie lungă: ”Urmând ca în următorii doi, trei, patru ani, e bine să gândim de acum până în 2020 — 2025, în următorii ani, pe măsură ce consolidăm infrastructura, grădinița să devină obligatorie de la patru ani și poate la un moment dat chiar de la trei ani”. De ce nu din maternitate? Serios acum, de ce să le lăsăm primii ani din viață ca să lâncezească în sânul familiei? Pe mâna sistemului, ar învăța să scrie și să citească înainte de a face la oliță (și-ar renunța la astfel de îndeletniciri în timpul liber cam pe când le dau dinții finali).

Luați această declarație, puneți lângă neistovita încercare de a micșora concediile de creștere a copilului (inclusiv prin mituirea mamelor ca să se reîntoarcă la muncă și penalizarea prin taxe a celor care decid să-și crească copiii după cei doi ani) și vă va fi clară atitudinea autorităților care ne guvernează față de maternitate și familie. Nu vă frapează totala lipsă de respect pentru ”celula de bază a societății”? Pe mine mă îngrijorează cum statul vede un singur mod de viață: copiii luați cât mai devreme de sub influența părinților, plasați pe mâna ”specialiștilor” care să-i instruiască conform programei naționale în vigoare, în timp ce părinții respiră ușurați că au scăpat de-o grijă (educația) și se întorc la muncă, ca să poată susține copii de-a lungul celor 12 ani de școlarizare obligatorie.

Veți spune că exagerez, doar ce le fac la grădiniță? Se joacă toată ziua… ce le e permis, când le e permis, cu cine le e permis, cum le e permis, unde le e permis. Cum spune doamna sau deloc. Sau la colț. Sau cu bulină neagră. Sau râd toți ceilalți de tine. Sănătoasă educație timpurie, nu?

Și ce mai contează, dacă oricum 98% dintre copii ajung la grădiniță oricum? Pentru mine și pentru mulți alți părinți pe care-i cunosc contează mult, ca restrângere a libertății noastre și a copiilor noștri și ca indiciu privind adevărata concepție a celor din conducere despre viață, familie, educație, libertate. Este încă unul dintre multele drepturi călcate în picioare în fața noastră cu zâmbetul pe buze și eterna justificare că e ”spre binele nostru”.

 

 

P.S.- Cineva scrie despre lucrurile astea mult mai bine decât mine: http://themattwalshblog.com/2013/10/23/we-are-going-to-home-school-our-kids-but-thats-only-because-we-hate-education/.

 

 

3 Comments

  1. Pingback: Despre obligativitatea învățământului | Homeschooling

Leave a Reply

Required fields are marked *.