Homeschooling

Un alt fel de educație

Este posibilă o adevărată reformă educațională? Dacă da, cum? (I)

| 3 Comments

de Peter Gray

 

Reforma educațională trebuie să aibă loc în afara sistemului de școlarizare obligatorie.

 

72301-62771Din zorii școlarizării instituționalizate până acum au existat mereu reformatori, care vor să schimbe felul în care se face școala. În cea mai mare parte, astfel de reformatori pot fi aliniați de-a lungul a ceea ce am putea numi o scala liberal-conservatoare sau progresivă-tradiționalistă. La un capăt sunt cei care cred că copiii învață cel mai bine când sunt fericiți, au de ales, iar materialul de studiu este în mod direct semnificativ pentru ei și, în general, au un anumit grad de control asupra ce și cum învață. La celălalt capăt se află cei care cred că copiii învață cel mai bine când sunt direcționați ferm și ghidați de către profesori autoritari care știu mai bine decât ei ce să învețe și cum să învețe.  De-a lungul vremii, a existat o mișcare regulată înainte-înapoi a pendulului educațional pe acest continuum. Dar pendulul nu se mișcă niciodată prea mult. Progresiștii buni la inimă, considerați de tradiționaliști drept aiuriți, împing într-o direcție pentru o vreme, iar asta nu funcționează prea bine. Apoi tradiționaliștii severi, considerați de progresiști niște fosile pietrificate, împing în cealaltă direcție pentur o vreme, dar nici asta nu merge foarte bine.

Pendulul nu se mișcă niciodată prea mult înainte de a fi împins înapoi, deoarece niciuna dintre cele două tipuri de reformă nu funcționează. Politicile progresive introduse într-un sistem în care copiii sunt încă puși să învețe un anumit set prestabilit de aptitudini și un anumit corpus de cunoștințe, nu funcționează pentru că elevii liberi nu vor alege să învețe programa specifică aleasă pentru ei. Politicile fără aiureli ale tradiționaliștilor au avantajul că le explică foarte clar copiilor ce se așteaptă de la ei, dar nu merg fiindcă înlătură gândirea creativă și intervin brutal în modul natural de învățare. Copiii vor toci poate materialul necesar ca să treacă testele, dar nu și-l vor aminti sau nu-l vor folosi în viața reală fiindcă nu are niciun sens pentru ei.

Astfel de mișcări înainte-înapoi ale pendulului duc la dezbateri continue și numeroase cărți scrise de profesori în educație. Oamenii care le scriu și care împing pendulul se intitulează reformatori, dar aceste scurte împingeri nu sunt reforme reale.

La ce mă refer prin reformă educațională reală?

Reforma educațională reală, așa cum o văd eu, necesită o schimbare fundamentală în felul în care înțelegem procesul educațional. Necesită genul de schimbare pe care o propun în serii întregi de eseuri care constituie acest blog.

Pentru început, ne cere să abandonăm ideea că adulții sunt responsabili de învățarea copiilor. Ne cere, cu alte cuvinte, să aruncăm premisa de bază care susține sistemul nostru de învățământ.

Aproape toți cei implicați în industria educațională – progresiști, dar și tradiționaliști – țin mult la premisa că adulții sunt răspunzători de ceea ce învață copiii. Educatorii progresivi văd profesorii drept manipulatori isteți ai mediului copilului, aranjând lucrurile și direcționând subtil copiii ca aceștia să joace jocurile potrivite, să exploreze întrebările potrivite cum trebuie și să învețe răspunsurile potrivite, în ultimă instanță ca să poată trece testele (vezi Rousseau’s Errors). Tradiționaliștii țintesc spre o rută mai directă către livrarea răspunsurilor corecte, fără jocuri. Ambele părți cred că buna învățare este un rezultat al bunei predări; doar că nu cad de acord asupra ceea ce înseamnă predare bună. Ambele părți cred că este responsabilitatea adultului să decidă ce ar trebui să învețe copiii și să-i testeze, într-un fel sau altul, formal sau informal, pentru a se asigura că învață lucrurile potrivite.

Ideea că copiii sunt și ar trebui să fie răspunzători pentru propria învățare este teza de la care pornește majoritatea articolelor anterioare din acest blog. ”Libertatea de a învăța”. Copiii se nasc intens motivați să învețe despre lumea fizică, socială și culturală din jurul lor; dar au nevoie de libertate pentru a urmări aceste interese. În primii patru sau cinci ani din viața lor le acordăm, în general, această libertate. În timpul acestor câțiva ani, fără a li se preda, învață o mare parte din tot ce învață o ființă umană vreodată. Învață întreaga limbă maternă, de la zero. Învață principiile practice de bază ale fizicii. Învață psihologie în așa măsură încât devin experți în a face pe plac, a enerva, a manipula și a încânta alți oameni din mediul lor. Achiziționează o cantitate imensă de informații factuale. Învață să folosească gadget-urile pe care au voie să le manipuleze, chiar și cele care ni se par extraordinar de complexe nouă, adulțior.

Fac toate acestea din proprie inițiativă, aproape fără direcționare din partea adulților. De fapt, adulții nu-i pot opri pe copii de la a învăța toate acestea, decât dacă îi închid în dulap. Nu doar câteva ”genii” speciale sau copii extrem de auto-motivați fac asta; toți copiii fac asta, cu excepția celor care au probleme neuronale reale.

Dar apoi, la vârsta școlară, e ca și cum i-am închide în dulap. Îi băgăm cu forța în niște incinte numite ”școli”, unde îi privăm de modurile lor naturale de a învăța, ca să nu poată învăța mare lucru singuri, și le dăm profesorilor sarcina de a le ”preda”. Așa că, desigur, în aceste condiții orice reușește copilul să învețe este profund afectat de profesor. Este o profeție care se auto-împlinește. Dacă forțezi copiii să stea într-un mediu în care nu pot învăța singuri, învățatul este în mod necesar dependent de predat.

Copiii învață minunat fără ca cineva să le predea sistematic și intenționat, dar noi, adulții, avem sau ar trebui s-avem răspunderea de a le furniza condițiile care le permit să ia controlul asupra propriei învățări. Adevărata reformă educațională, în viziunea mea, este reforma care oferă aceste condiții.

Cea mai importantă condiție este libertatea. Pentru a învăța pe cnt propriu, copiii au nevoie de timp nelimitat pentru a explora, a se plictisi, a depăși plictiseala, a-și descoperi propriile interese și a le urma. Pentru a învăța ceea ce le trebuie ca să devină membri eficienți, productivi și morali ai societății, au nevoie de asemenea de un mediu bogat în care să se joace și să exploreze. Prin mediu bogat înțeleg acel mediu care-i pune în contact semnificativ cu unelte, aptitudini, idei, principii etice, legi nescrise valoroase și dezbateri pline de sens ale culturii mari. Un astfel de mediu este, printre altele, unul cu oameni de toate vârstele, în care copiii mai mici deprind noi competențe și idei observând și interacționând natural cu copii mai mari și cu adulți, și în care copiii mai mari învață să îngrijească și să conducă interacționând cu cei mai mici decât ei.

În triburile de vânători-culegători, toate acestea erau furnizate în mod natural, fără efort, pentru că copiii erau automat implicați în toate activitățile tribului (vezi The Wisdom of Hunter-Gatherers). Școala Sudbury Valley și alte școli create după acest model au arătat că este posibil, cu ceva planificare și efort, să oferi toate acestea copiilor din cultura noastră – cu mult mai puțini bani și probleme decât în cazul școlilor publice – cu consecințe educaționale minunate  (vezi Lessons from Sudbury Valley). Multe familii care nu-și școlesc copiii au găsit, de asemenea, modalități prin care să ofere mediul bogat necesar pentru a le permite copiilor să se educe singuri de minune.

Reforma reală nu este posibilă din interiorul prezentului sistem de școlarizare convențională. 

 

 

Va urma..

 

Preluat de pe Freedom to Learn și tradus cu acordul autorului.

Peter GrayPeter Gray este profesor cercetător în psihologie la Boston College. A condus și publicat cercetări în psihologia comparativă, evoluționistă, a dezvoltării și a educației. A publicat articole despre metode inovative de predare și abordări educaționale alternative. Este autorul manualului de facultate Psychology (Worth Publishers), aflat la a șasea ediție. A fost student la Columbia University și a urmat studii de doctorat la Rockefeller University. În prezent scrie mai ales despre valoarea jocului de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui preferate includ cercetarea și scrisul, dar și ciclismul pe distanțe lungi, caiacul și schiatul prin pădure.
Poți citi articolul în limba engleză aici.

3 Comments

  1. Pingback: Copiii pot învața orice, dar pentru asta au nevoie de libertate | Lilik.ro

  2. Buna seara Andreea,
    Ma bucur ca scrii din nou pe aceasta tema. Eu inca ma invart in jurul ideii e a-mi elibera copiii. Inca mai caut informatii, dovezi ca as face bine daca as face pasul, desi in inima mea stiu ca asta este cel mai frumos cadou pe care il poti face copilului meu, sa-i ofer libertate.

    • Buna, Angy!

      Nu e o decizie usoara, intr-adevar. Intra in calcul atat de multe lucruri, incat nu e de-ajuns sa simti ca asta e calea. Trebuie sa fim realisti si practici. Mult succes! Orice vei alege, sunt sigura ca va fi spre binele vostru.

Leave a Reply

Required fields are marked *.