Homeschooling

Un alt fel de educație

Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (I)

| 5 Comments

de Alfie Kohn

Domeniul educației mustește de controverse. Nu este ceva neobișnuit ca oameni inteligenți și bine intenționați să se contrazică pasionat cu privire la ce ar trebui să se întâmple în școli. Dar sunt anumite precepte care nu sunt  discutabile și pe care toată lumea trebuie să le recunoască drept adevărate.

În vreme ce unele sunt banale, altele merită să fie luate în considerare deoarece tindem să ingnorăm implicațiile care decurg din ele în practicile și politicile noastre școlare. Este în același timp interesant din punct de vedere intelectual și important din punct de vedere practic să explorăm astfel de contradicții: Dacă suntem cu toții de acord că un anumit principiu este adevărat, atunci de ce oare funcționează școlile noastre de parcă n-ar fi așa?  

Iată 10 exemple:

1.       O mare parte din materialul pe care elevii trebuie să-l memoreze este repede uitat

Adevărul acestei afirmații va fi recunoscut (fie de bunăvoie, fie cu reticență) de aproape toți cei care au trecut prin școală – cu alte cuvinte, de fiecare dintre noi. După câteva luni sau uneori chiar după câteva zile de la memorarea unei liste de fapte, date sau definiții nu ni le-am putea aminti chiar dacă viața noastră ar depinde de asta. Toată lumea știe asta și totuși o parte substanțială din școlarizare – mai ales în școlile cele tradiționale – continuă să constea în forțarea de date în memoria pe termen scurt a elevilor.

Cu cât cercetăm mai mult acest model de predare și evaluare, cu atât mai problematic se dovedește a fi. Mai întâi, există întrebarea legată de ce anume sunt obligați elevii să învețe, orientarea fiind mai mult înspre material factual decât înspre o înțelegere adâncă a ideilor. (Vezi numărul 2 de mai jos.) În al doilea rând, apare chestiunea modului în care sunt educați elevii, cu accent pe absorbția pasivă: audiția unor prelegeri, lectura unor rezumate din manuale și repetarea materialului înainte de a fi nevoiți să-l regurgiteze. În al treilea rând, există chestiunea motivului pentru care un elev trebuie să învețe un anumit lucru: cunoștințele au mai puține șanse să fie reținute dacă au fost dobândite pentru a te descurca bine la un test, spre deosebire de învățarea din cadrul unor proiecte sau al rezolvării unor probleme care contează pentru tine.

Chiar fără aceste deficiențe ale stării de fapt actuale și chiar dacă admitem că a reține unele lucruri poate fi util, întrebarea fundamentală are ecoul unui țipăt pe un lung coridor de școală: De ce mai sunt copiii forțați să memoreze atât de multe lucruri pe care știm că nu și le vor aminti?

Corolar 1A: Din moment ce aceste lucruri par să fie adevărate și în cazul adulților, de ce seamănă cele mai multe evenimente de formare pentru profesori cu cele mai puțin impresionante clase, implicând experți care turuie informații despre cum să se predea?

2.       Doar pentru că știi o mulțime de informații nu înseamnă că ești deștept

Nici măcar elevii care reușesc să-și amintească o parte din materialul care le-a fost predat nu sunt neapărat capabili să înțeleagă acele bucăți de cunoștințe, să priceapă legăturile dintre ele sau să le aplice în moduri inventive și convingătoare la problemele din viața reală.

De fapt, omul de știință congnitivist Lauren Resnick merge mai departe: Nu numai că a ști (sau a-ți fi fost predate) fapte nu te face în sine deștept. O educație orientată preponderent înspre fapte s-ar putea chiar să te împiedice să devii deștept. ”Abilitățile de gândire  tind să fie excluse din programă de cerința de a se preda din ce în ce  mai multe cunoștințe”, scrie ea. Totuși școlile continuă să trateze elevii drept pahare goale în care pot fi turnate informații – iar autoritățile continuă să judece școlile în funcție de cât de eficient și hotărât le toarnă.

3.       Elevii sunt mai dispuși să învețe ce li se pare interesant

Sunt o mulțime de dovezi pentru această afirmație dacă chiar aveți nevoie de ele. Unul dintre multele exemple: un grup de cercetători au descoperit că nivelul de interes al elevilor pentru un pasaj pe care îl citesc este de 30 de ori mai util decât nivelul de dificultate al textului pentru a prezice cât de mult își vor aminti din el mai târziu. Dar asta ar trebui să fie evident, măcar din ceea ce știm despre noi înșine. Sarcinile care ne intrigă, care ne stârnesc curiozitatea și se leagă de lucrurile de care ne pasă sunt cele pe care tindem să le repetăm și să le îndeplinim mai bine. La fel se întâmplă și cu copiii.

În mod similar, elevii tind să nu beneficieze de lucrurile pe care urăsc să le facă. Psihologia a evoluat mult față de zilele în care teoreticienii încercau să reducă totul la perechi simple de stimuli și răspunsuri. Acum știm că oamenii nu sunt mașini, astfel încât un input (audiția unei prelegeri, lectura unui manual, rezolvarea unei fișe de lucru) să dea naștere mereu unui output (învățarea). Contează modul în care oamenii percep ceea ce fac, semnificația pe care i-o dau, atitudinea și scopurile lor.

Astfel, dacă elevii consideră o sarcină academică drept stresantă sau plictisitoare, au mult mai puține șanse să înțeleagă sau măcar să-și amintească conținutul. Iar dacă nu sunt interesați de o serie întreagă de sarcini academice – să zicem cele care le sunt date pentru acasă după ce au petrecut o zi întreagă la școală – atunci nu vor trage mari foloase de pe urma rezolvării lor. Nu-i de mirare că cercetările găsesc avantaje puține sau chiar deloc la practica temelor pentru acasă, mai ales în școala primară și gimnaziu.

4.       Elevii sunt mai puțin interesați de ceea ce sunt forțați să facă și mai entuziaști când au un cuvânt de spus

Din nou, studiile confirmă ceea ce știm deja din experiență. Reacția negativă aproape universală la coerciție, la fel ca răspunsul pozitiv la alegere, este o funcție a structurii noastre psihologice.

Acum să combinăm acest argument cu cel precedent: Dacă alegerea este legată de interes, iar interesul de performanță, atunci nu pare exagerat să sugerăm că mediile de învățare în care copiii pot face alegeri cu privire la ce fac tind să fie cele mai eficiente, chiar dacă restul condițiilor sunt identice. Și totuși astfel de medii educaționale continuă să fie mult mai puține decât cele în care copiii își petrec majoritatea timpului urmând instrucțiuni.

5.       Doar pentru că practica x duce la creșterea notelor la testele standardicate nu înseamnă că ar trebui implementată

La nivelul de bază, ne-ar trebui măcar dovezi că testul respectiv este o sursă de informații utile despre rezultatele predării și despre îndeplinirea scopurilor de învățare. Mulți educatori au susținut că testele folosite în școli sunt nesatisfăcătoare din mai multe motive.

Mai întâi, sunt numeroase limitări la anumite teste. În al doilea rând, cele mai multe teste împărtășesc anumite caracteristici problematice, cum ar fi cronometrarea (care pune mai mult accent pe viteză decât pe temeinicie), accentul pe standarde (ceea ce înseamnă că testele sunt create ca să ne spună cine bate pe cine, nu cât de bine au învățat elevii sau au predat profesorii), întrebările de tip grilă (care nu le permit elevilor să-și conceapă sau măcar să-și explice răspunsurile).

Al treilea motiv este problema inerentă tutror testelor care sunt standardizate și create de oameni aflați departe de clasă – spre deosebire de evaluarea continuă a învățării propriu-zise.

Acesta nu e locul potrivit pentru a explica în detaliu de ce testele standardizate măsoară ceea ce contează cel mai puțin. Aici nu vreau decât să dau argumentul simplu – și, din nou, cred eu, indiscutabil – că oricine primește rezultatele bune sau mai bune la teste drept vești bune are obligația să arate că testele înseși sunt bune. Dacă nu putem demonstra în mod convingător că rezultatul unui test este în același timp valid și util, atunci orice am făcut ca să ajungem la acel rezultat – să zicem o nouă programă sau strategie de predare – poate să nu aibă niciun merit. Se poate chiar dovedi a fi nocivă când o evaluăm după criterii mai bune. Într-adevăr, o școală sau o rețea de școli poate merge mai prost chiar dacă rezultatele la teste se îmbunătățesc.

Așa că de ce oare articolele din ziare și jurnale educaționale, precum și anunțurile autorităților și ale comisiilor par să accepte de la sine ideea că rezultatele mai bune la orice test constituie în mod necesar vești bune și că orice a dus la acele rezultate poate fi descris drept ”eficient”? Părinții ar trebui să fie încurajați să întrebe: ”Cât timp a fost luat de la învățarea adevărată pentru ca copiii noștri să se descurce mai bine la [numele testului]?”

Vrei să afli care sunt celelalte 5 adevăruri?

 

 Copyright 2011 by Alfie Kohn.  Reprinted from American School Board Journal and translated by Andreea, with the author’s permission.  For more information, please see www.alfiekohn.org.

5 Comments

  1. Draga Andreea, citesc cu mare interes tot ceea ce publici aici, chiar daca nu am mai lasat nici un semn in ultima vreme. Pentru mine aici este locul in care simt ca mai exista o speranta in a se schimba ceva in sistemul educational. Imi place ca aduci argumente din lumea intreaga, ca ne informezi despre experimente in desfasurare, prin demonstratii ca se poate si altfel.
    Referitor la invatamant, eu am avut norocul sa nu prind sistemul de evaluare grila si sunt foarte bucuroasa de acest lucru. Sistemul grila mi se pare impersonal, nu cred ca spune nimic despre cel care doar bifeaza niste casute.
    Imi amintesc ca in liceu, la limba si literatura Romana, aveam colege care invatau comentariile si le puteau reda cu ochii inchisi, dar cu siguranta peste ani nu le-a mai ramas nimic in memorie. Totusi, profesorul nu facea evaluarea dupa aceste criterii. Aprecia mai mult spontaneitatea, gandirea proprie, interpretarea unei poezii la prima vedere. Deci pot spune ca am avut noroc sa am astfel de profesori, eu nefiind niciodata in stare sa invat ceva ce nu inteleg logic.
    Sistemul de predare in scolile noastre trebuie foarte mult schimbat, adaptat la dinamica informationala actuala. Tinerii de azi sunt obisnuiti sa isi ia informatiile din alte resurse decat cele clasice. Spunea un mare om de stiinta, in cadrul unei emisiuni, ca a fost surprins sa constate, intr-o tabara de vara, ca tinerii pot sustine o discutie , aducand argumente pertinente, folosind termeni si cunostinte avansate, fara sa fie mari cititori de carti. Astfel a concluzionat domnul acela in varsta ca va trebui pe viitor sa fie schimbata radical perceptia asupra educatiei.
    Modul de predare-redare este cu totul depasit dar eu cred ca nu este interes pentru a fi schimbata aceasta stare de lucruri. In scoli s-a ajuns sa numai fie tinerii sa invete sa gandeasca, ci CUM sa gandeasca. Li se traseaza o directie pe care ei sa o urmeze, fie ca e buna sau nu.
    vavaly

    • Îți mulțumesc mult, Vavaly, pentru comentariu și pentru apreciere. Mă bucur mult că micul meu blog înseamnă ceva pentru tine și sper să rămână un loc în care să intri cu plăcere.
      Din păcate îți împărtășesc lipsa de optimism cu privire la dorința de schimbare din învățământ. Dar de dragul celor 99,9% dintre copiii care vor ajunge la școală, sper să ne înșelăm amândouă. 🙂

  2. imi plac. sunt perfecte de decupat si de lipit pe peretii fiecarei clase, vis-a-vis de catedrele profilor. este? 🙂

    “Doar pentru că știi o mulțime de informații nu înseamnă că ești deștept” – eu mereu am avut in minte ca destepti sunt aceia cu ‘capul plin’, insa inteligenti doar cei care stiu ce cum sa-si trieze, prelucreze, si sa aplice ceea ce stiu.

    • Ma bucur ca-ti plac. 🙂
      Dar nu cred ca-i de-ajuns sa le lipesti pe perete. Trebuie sa le sustii cu argumente, studii, etc. Asta daca-mi aduc eu bine aminte cum sunt profesorii, chiar si cei dedicati. 🙂

  3. Pingback: Alfie Kohn ne invită pe 16 noiembrie la două evenimente ce nu trebuie ratate | UrbanKid.ro

Leave a Reply

Required fields are marked *.