Homeschooling

Un alt fel de educație

Mesaj pentru bunicii de astăzi și de mâine

| 10 Comments

Am descoperit de curând o carte minunată despre creșterea copiilor: The Natural Child – Parenting from the Heart, de Jan Hunt. V-ați prins că o recomand, sunt sigură, dar permiteți-mi să vă arăt un mic fragment care m-a uns pe suflet și mi-a adus în minte o grămadă de amintiri mai bune și mai puțin bune legate de bunicii mei. Dacă aveți părinți pe care încercați să-i ajutați să relaționeze mai bine cu nepoții sau aveți norocul de părinți empatici și plini de iubire arătați-le textul de mai jos. Pun pariu c-o să le placă! 😉

În ultimii ani am început în sfârșit să extindem drepturile și libertățile și asupra copiilor. Ce înseamnă lupta noastră legată de drepturile copiilor pentru bunici, care au fost crescuți în vremuri atât de diferite? Un rezultat este că copiii nu mai sunt priviți drept proprietate, putând fi manipulați prin amenințări și pedepse pentru a împlini nevoile părinților și bunicilor. Începem să privim copiii drept persoane adevărate cu sentimente adevărate, care trebuie tratate cu aceeași demnitate și același respect precum toți ceilalți.

Acum cincizeci de ani era de așteptat ca un nepot să arate respect și curtoazie unui bunic, cu puțină atenție acordată felului în care bunicul se purta cu copilul sau pentru sentimentele interioare adevărate ale acestuia față de bunic. Respectul și curtoazia sunt foarte valoroase și astăzi. Diferența este că respectul începe să fie recunoscut ca stradă cu două sensuri, iar sentimentele copilului sunt luate în seamă mai des, la fel ca sentimentele membrilor mai în vârstă ai familiei.

Sunt vești bune și vești proaste pentru bunici. Vestea proastă este că nu se mai pot aștepta să li se arate curtoazie și respect doar prin virtutea faptului că fac parte din ramura respectivă a familiei. Ei trebuie să facă un oarecare efort de a respecta copilul, de a-i câștiga respectul și de a privi lucrurile din punctul lui de vedere. Dar veștile bune sunt minunate! Bunicii sunt acum într-o poziție din care pot primi respect autentic bazat pe iubirea copilului pentru ei, nu o simplă manifestare exterioară a ”manierelor” bazată pe frica de pedeapsă a copilului.

Libertatea este întotdeauna contagioasă. Mai multă libertate pentru un nepot înseamnă mai multă libertate pentru bunic, care nu mai trebuie să joace rolul ”bătrânului temut”, așteptând pasiv o demonstrație goală de respect. Tataie și mamaie sunt acum liberi să joace un rol mai activ de bunici apropiați și iubitori.

Astăzi bunicii sunt chemați să asculte cu grijă (”Înțeleg că te simți trist”), să judece corect (”Când ai patru ani, ai dreptul să te porți ca un copil de patru ani”), să-și împărtășească sentimentele în mod sincer, dar cu blândețe (”Îmi pare rău, dar sunt prea obosit ca să mă joc acum”), să-și povestească experiențele (”Asta îmi amintește de ceva ce mi s-a întâmplat mie când aveam patru ani”) și să creadă în bunele intenții ale copilului în toate împrejurările (”Bănuiesc că ai aruncat perna pentru că vrei să ne jucăm, dar am putea face altceva împreună?”).

Pentru că acum copiii sunt recunoscuți ca persoane reale cu sentimente reale, este așteptat mai mult efort din partea părinților și a bunicilor. Asta poate părea nedrept; până la urmă, ei au fost nevoiți să le arate respect bunicilor proprii, indiferent de cum erau tratați de aceștia. Dar câștigul celor în vârstă este substanțial. Bunicii din ziua de azi sunt liberi să aibă interacțiuni reale cu persoane reale, în loc de jocuri de rol formale și fără semnificație cu copii speriați. Atât bunicii, cât și nepoții au câștigat o libertate rafinată: de a iubi și de a cunoaște pe cineva real, precum și de a fi iubiți și cunoscuți în schimb.

Extras și tradus din The Natural Child – Parenting from the Heart, de Jan Hunt.

10 Comments

  1. Superb! Ar trebui să apară fragmentele astea pe cupoanele de pensie :). Totuşi eu mă întreb câţi bunici ai zilelor noastre ar fi dispuşi să accepte şi să adopte o asemenea abordare…

    • Multumesc, Anca! Cred ca destui bunici ar fi deschisi la o astfel de relationare daca le-ar fi explicata cu blandete si intelegere pentru felul in care au fost ei crescuti. In plus, sa speram ca au nepoti crescuti altfel si pot vedea pe viu cum functioneaza empatia si respectul in relatia cu copiii.

  2. Pentru mine, cheia relației dintre bunici și nepoți e la „generația din mijloc” — adică a celei care joacă atât rolul de copil (pentru bunici), cât și pe cel de părinte (pentru nepoți). Aceștia sunt cei mai în măsură să medieze potențialele conflicte și să joace rolul de model pentru ambele generații (cea care-i precede și cea care-i succede). E, cred eu, nevoie ca această generație să dea dovadă de răbdare și tact nu doar atunci când interacționează cu copiii lor, ci și atunci când au de-a face cu părinții lor. Și, cu puțin noroc, probabil că ei vor fi cei care dau tonul dinamicii dintre bunici și nepoți.

    Iaca, un clip scurt care-i poate pune pe unii pe gânduri. 🙂

  3. Multumim pentru traducere, oare pe cand toata cartea tradusa? 🙂
    Nu e usor pentru bunici sa inteleaga noul val, sa inteleaga ca pruncii nu sunt roboti cu buton de pornire si oprire. Astept rabdatoare si increzatoare sa vad in parcuri, pe strada, acasa, asemenea bunici. Pana atunci, da, voba lui Augustin, eu sunt cea care fac legatura, mie ca parinte si fiica imi revine sarcina sa mediez armonios aceasta relatie de familie, care poate fi o relatie de iubire… neconditionata.

    • Bun venit, Sandra!

      Si eu ma intreb pe cand vor fi traduse si la noi carti valoroase despre cresterea copiilor. Deocamdata ne multumim cu fragmente sau citim in original…
      E dificil cu bunicii, stiu. Tocmai de asta am tradus textul asta. Poate le trezeste ceva sentimente, intrebari, ganduri mai profunde despre nepotii lor. In rest, generatia de mijloc e intermediarul, cum bine spunea Augustin. 🙂

  4. Pingback: Generaţii | copiicuochidepoveste

Leave a Reply

Required fields are marked *.