Homeschooling

Un alt fel de educație

Căi înspre un stil de creștere a copiilor bazat pe încredere şi înspre libertatea copiilor în vremurile noastre (II)

| 2 Comments

de Peter Gray

Mută-te într-un cartier în care copiii de toate vârstele se joacă liberi afară, iar părinții și copiii ajung să se cunoască reciproc.

Ca părinte încrezător ai totuși câteva mari responsabilități legate de copiii tăi. Nu poți conduce nava copilului tău și nici nu-l poți învăța s-o conducă, dar poți și chiar furnizezi lacul pe care acesta învață. ”Lacul” este cartierul în care alegi să locuiești.

Agenții imobiliari ne spun că principala grijă a tinerelor familii care își caută prima casă este calitatea școlii publice locale, măsurată de obicei în termeni de note la testele standardizate și  procentajul de admitere la liceu. Dar dacă ești un părinte încrezător, aceasta nu va fi principala ta grijă. Vei fi mult mai interesat de calitatea cartierului.

Pentru a explora și a se juca liber, copiii trebuie să aibă locuri sigure și primitoare. Un cartier cu case imense și curți mari, dar în care nu sunt grupuri de copiii care se joacă pe-afară nu este un cartier bun pentru copilul tău. Caută un cartier unde poți găsi copiii de toate vârstele relaționând, jucându-se și explorând fără supraveghere adultă directă.  Copilul tău va vrea să li se alăture și va învăța de la ei. E siguranță în numere mari. Cu cât sunt mai mulți copii și cu cât au vârste mai diferite, cu atât mai sigur și mai îmbietor va fi pentru copilul tău să se joace afară. Deseori vei găsi acest cadru în cartierele în care casele nu sunt impozante, cei mai mulți oameni nu sunt bogați, se pune mai puțin preț pe performanța școlară, iar copiii se joacă în spațiile comune, nu în propriile grădini.

Caută de asemenea un cartier în care părinții înșiși își petrec timpul afară și ajung să cunoască ceilalți părinți și copii. A-ți cunoaște vecinii este cel mai bun mod de a te asigura de siguranța cartierului și de a afla despre pericolele reale care pot apărea. Rețelele de părinți prieteni oferă de asemenea oportunități de a împărtăși bunul simț și observațiile legate de copii, de a deveni mai informat cu privire la dezvoltarea copiilor și de a învăța astfel să ai mai multă încredere în proprii copii. Mai mult, ceilalți adulți care îți cunosc copiii și sunt cunoscuți de ei devin modele adiționale de adulți. Oricât de grozavi sunteți tu și partenerul tău (dacă ai unul), copiii tăi au nevoie să cunoscă și alți adulți, în situații reale, pentru a-și dezvolta conceptul de maturitate și pentru a dobândi idei privind posibile drumuri în viață.

Muncește alături de ceilalți părinți din  cartierul tău pentru a crea locuri sigure în care copiii să se poată aduna și juca singuri.

În zilele noastre e greu să găsești cartiere care au calitățile pe care tocmai le-am descris; și, din motive financiare sau de alt fel, e posibil să nu te poți muta într-unul, chiar dacă îl găsești. Așa că s-ar putea să fii nevoit să faci un cartier de acest fel din locul în care locuiești acum. Poți începe luând inițiativa de a-i cunoaște pe ceilalți părinți din zonă și de a-i aduna pentru a discuta preocupările comune. Cei mai mulți părinți vor profita de o asemenea oportunitate, dar cineva trebuie să ia inițiativa. Asta, în sine, poate încuraja prieteniile de familie, care se vor reflecta în prieteniile dintre copii și mai multă joacă pe afară.

Poți de asemenea colabora cu ceilalți părinți pentru a construi locuri de joacă și pentru a furniza un fel de sistem de supraveghere prin rotație, dacă credeți că este necesară prezența unui adult pentru siguranță. Pe măsură ce mai mulți copii ies afară la joacă, iar diferența de vârstă dintre ei crește, puteți decide că prezența unui adult nu este mereu necesară. S-ar putea să fiți nevoiți să o luați pas cu pas.

Amintește-ți că ești un părinte încrezător și că nu te întâlnești cu ceilalți părinți pentru a stabili ”întâlniri de joacă” pentru copiii voștri; te întâlnești cu ei pentru a crea un cartier în care copiii să-și găsească prieteni și să se joace liber așa cum vor ei. Poate ajungeți să planificați excursii  sau vacanțe împreună cu alte familii, în locuri în care copiii pot să se joace în relativă libertate, în timp ce voi vă bucurați de compania celorlalți adulți.

Când eram student în New York, lucram ca ”supraveghetor” la un loc numit Clinton Youth Center. Fusese înființat de YMCA/YWCA ca o alternativă gratuită pentru copiii cu părinți săraci. Se afla într-o clădire dărăpănată într-un cartier pe care majoritatea celor din clasa mijlocie l-ar numi mahala, dar care era un refugiu pentru copiii de toate vârstele. Avea o sală de sport, tot felul de materiale second-hand pentru artă și camere unde copiii puteau doar să se relaxeze. Copiii și adolescenții se jucau și pe strada din fața clădirii, care era sigură datorită numărului lor mare. La orice oră după școală, erau de obicei doar doi adulți prezenți (supraveghetorul principal și eu, care aveam doar 19 ani când m-am angajat) și aproape 200 de copii. Ne numeam ”supraveghetori”, dar nu prea supravegheam. Eram acolo doar pentru a gestiona urgențele și a ne împrieteni cu copiii care voiau să vorbească cu noi. Uneori luam câte o trupă de copii în Central Park pentru o vizită la zoo sau o șansă de-a se juca pe un câmp înverzit în loc de o stradă.

Copiii care veneau la acest centru – aproape toți provenind din așa-numite cămine sărace – se purtau remarcabil de frumos. Se autoguvernau și aveau grijă unul de celălalt. Libertatea și amestecul de vârste erau cruciale pentru succesul aceste instituții. Copiii mai mari dobândeau un simț al răspunderii din interacțiunile cu cei mici, iar cei mici învățau multe lucruri observându-i și jucându-se cu cei mai mari. Puteai să găsești chiar copii mari ajutându-i pe cei mici la teme – nu pentru că vreun adult îi pusese, ci pentru că le plăcea cu adevărat să ajute.

(Am avut o altă slujbă în timpul facultății, ca ”tovarăș de joacă” pentru un grup mic de copii bogați, toți de aceeași vârstă, care locuiau în East Side. În contrast izbitor cu copiii de la Clinton Youth Center, aceștia erau niște răzgâiați. Am renunțat la această slujbă după aproximativ cinci săptămâni de chin. Mă testau permanent și câștigau mereu. Îmi amintesc că îmi doream să fi putut să-i înscriu la Clinton Youth Center, unde ar fi putut învăța bunele maniere de la copiii ”dezavantajați”.)

Avem nevoie, în toate comunitățile de astăzi, de cadre precum Clinton Youth Center, unde copiii se pot găsi, pot  interacționa liber unii cu alții, se pot adapta la o cultură continuă a decenței și pot practica responsabilitatea. Clinton Youth Center n-a fost înființat de filozofi în dezvoltarea copiilor; a fost creat de oameni care știau din bun simț ce vor și au nevoie copiii și care înțelegeau că nu ai nevoie de o grămadă de bani pentru a le furniza asta.

Ia în considerare alternativele la școlarizarea convențională.

Voi păstra argumentele elaborate legate de această sugestie finală pentru următorul meu articol, care va aveni probabil peste două săptămâni (voi fi în vacanță în următoarele 10 zile). Școala, așa cum am descris-o în câteva postări anterioare, încalcă din ce în ce mai mult libertatea copiilor și șansele de a învăța responsabilitatea și auto-guvernarea. Școala a devenit un fel de monstru cultural care devorează libertatea copiilor și a familiilor. Ca societate, cedăm din ce în ce mai multe probleme ale copilăriei către sistemul școlar, în ciuda dovezilor evidente că nu le poate rezolva. E greu să-ți trimiți copiii la o școală convențională și să te porți în continuare ca un părinte plin de încredere, deoarece sistemul școlar este perfect proiectat pentru a cultiva neîncrederea. Mulți dintre cititorii fideli ai acestui blog au căutat și au găsit alternative la școlarizarea convențională, iar în următorul articol voi pune în discuție unele dintre aceste opțiuni.

Între timp, te invit – în spatiul pentru comentarii – să-ți împărtășești propriile succese și eșecuri în a găsi sau a contribui la crearea unor spații sigure și primitoare în care copiii să se joace, să exploreze, să-și facă prietenii și să practice conducerea propriei vieți. Experiențele tale îi pot inspira pe ceilalți cititori.

Preluat de pe Freedom to Learn și tradus cu acordul autorului.

Peter GrayPeter Gray este profesor cercetător în psihologie la Boston College. A condus și publicat cercetări în psihologia comparativă, evoluționistă, a dezvoltării și a educației. A publicat articole despre metode inovative de predare și abordări educaționale alternative. Este autorul manualului de facultate Psychology (Worth Publishers), aflat la a șasea ediție. A fost student la Columbia University și a urmat studii de doctorat la Rockefeller University. În prezent scrie mai ales despre valoarea jocului de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui preferate includ cercetarea și scrisul, dar și ciclismul pe distanțe lungi, caiacul și schiatul prin pădure.
Poți citi articolul în limba engleză aici.

2 Comments

  1. M-am mutat langa oras.Nu locuiesc la casa, locuiesc la bloc, dar e minunat. Strada mea nu e asfaltata si mabucur pentru asta deoarece masinile nu merg cu viteza. Sunt trei blocuri cu copiii. Baietii mei ies afara si se joaca fara nici o grija. La sfarsitul saptamanii mergem la padure. Am omis; stam la 10 minute de padure. Totusi locuiesc langa un oras mare. am ales insa alt sistem de invatamant; WALDORF. Sunt multumita si linistita. Copiii mei vor creste liberi .

    • Bine-ai venit, Amelia!

      Multumesc pentru vizita si comentariu! Ma bucur pentru voi. Suna chiar minunat! Ati gasit o solutie numai buna la problema cartierelor din orasele obisnuite. Te invit sa-ti exprimi parerea si in legatura cu celelate articole.

Leave a Reply

Required fields are marked *.