Homeschooling

Un alt fel de educație

Cum să-ți sfătuiești și să-ți ajuți copiii fără să-i (și să te) înnebunești (II)

| 3 Comments

de Peter Gray

 

Recomandări pentru a-ți ajuta copiii fără a-i sâcâi

Mulți părinți din zilele noastre își duc copiii la sporturi conduse de adulți deoarece le consideră mai sigure și mai bune pentru ei decât joaca liberă. Dar, de fapt, există dovezi conform cărora este mai probabil ca cei mici să sufere accidentări serioase la astfel de sporturi decât în timpul jocului liber (vezi postarea de pe 27 Oct. 2009 și cartea lui Mark Hyman, Until it Hurts: America’s Obsession with Youth Sports). Pentru a îndeplini cerințele de a ”câștiga” sau de a deveni ”vedete” în sporturile conduse de adulți, copiii joacă accidentați, își suprasolicită anumiți mușchi, anumite oase și încheieturi, din cauza naturii repetitive a activității, și se implică în confruntări fizice și eforturi pe care discernământul lor nu le-ar permite dacă s-ar juca liber.

Multe dintre temerile noastre legate de copii sunt iraționale și provocate de mass media. Locuiesc într-unul dintre cele mai sigure cartiere din SUA și, totuși, văd părinți așteptându-și copiii în stația de autobuz pentru că se tem că vor fi luați de pedofili sau răpitori în cele câteva sute de metri de la stație până acasă. Asta e de-a dreptul nebunesc. Șansa ca acei copii să moară într-un accident de mașină pe drumul spre casă (pentru că părinții sunt prea leneși ca să meargă pe jos) e mai mare decât șansa ca cineva să-i răpească dacă ar merge până acasă singuri. În ambele cazuri probabilitatea este neglijabilă.

Înainte de a interzice o activitate pentru că este periculoasă, întreabă-te cât de periculoasă este cu adevărat și compară asta cu exercițiul, aptitudinea, încrederea și controlul emoțional – ca să nu mai vorbim de distracția pură – pe care le câștigă copilul angajându-se în acea activitate.

4. Fii de partea copilului, nu-i fii adversar.

Când părerea ta despre ce ar trebui să facă copilul este foarte diferită de a lui, chiar și după ce te-ai gândit bine, încearcă să nu transformi diferența într-o confruntare. Ascultă-ți copilul. Încearcă să înțelegi ce vrea și de ce. Fii un aliat, nu un oponent. Adoptă-i punctul de vedere. Poate găsești o modalitate prin care copilul să obțină ce vrea fără să-și asume riscurile care te îngrijorează. Sau poate copilul te va convinge că nu sunt niște riscuri atât de mari până la urmă.

5. Amintește-ți că copilul nu e ca tine și nu e o reflecție a ta.

O numim reproducere, dar când facem un copil nu ne reproducem de fapt. Nici măcar nu producem ceva ce este un amestec în proporții egale din noi și partenerii noștri. Datorită fenomenului genetic de combinare și de aranjare arbitrară a genelor, cu fiecare copil pe care-l facem, producem o ființă cu totul nouă și diferită. Sarcina noastră ca părinți este de a ajunge să cunoaștem această ființă și de a o ajuta în felul în care vrea să fie ajutată.

Facem o greșeală serioasă dacă încercăm să ne modelăm copiii în mici replici ale noastre sau dacă îi considerăm extensii sau reflecții ale noastre. Pentru că sunt diferiți de noi, nevoile și prioritățile lor sunt diferite de ale noastre. Orice ajutor și orice sfat pe care le dăm, dacă vrem să fie ajutor real și sfat util, trebuie să ia asta în considerare. Trebuie să-i ajutăm să fie ei înșiși, nu să încercăm să-i transformăm în ceva ce credem că ne va face să arătăm bine în ochii celorlalți.

6. Scopul tău ca părinte este să susții dezvoltarea copilului tău, nu să impresionezi alți adulți cu abilitățile tale de creștere a copiilor.

Unii părinți par să abordeze creșterea copiilor ca pe un sport. Vor să fie cei mai buni părinți în ochii tuturor celorlalți părinți sau vor măcar să nu pară părinți răi. Acești părinți se gândesc de fapt la ei înșiși și la statutul lor, nu la copii. Să nu cazi în această capcană. Dacă tu crezi că i-ar face bine copilului tău să vină acasă pe jos de la stația de autobuz sau chiar de la școală, fără a fi însoțit tine sau de un alt adult, atunci lasă-l să facă asta. Dacă ți-e teamă că vecinul tău va crede că ești un părinte neglijent și ții la prietenia lui, explică-i motivele, dar dacă nu înțelege, asta e. Scopul tău este să-ți ajuți copilul, nu să-ți impresionezi vecinul.

7. Cea mai semnificativă și potențial valoroasă influență pe care o poți avea asupra copilului tău vine din gestionarea în mare a mediului, nu din gestionarea în detaliu a comportamentului lui.

Prima noastră răspundere față de copiii noștri nu este cea de a le spune în fiecare clipă și-n fiecare zi cum să se poarte. De fapt, responsabilitatea noastră de bază este cea de a le furniza un mediu sănătos în care să se dezvolte – un mediu care le permite instinctelor de dezvoltare să opereze așa cum ar trebui. Tu determini unde locuiți și ce opțiuni au copiii tăi în legătură cu școlarizarea și ai un rol important în starea generală a familiei. Acestea sunt sarcinile la care ar trebui să te gândești dacă vrei să-ți ajuți copiii să se dezvolte în cel mai sănătos mod cu putință.

Unul dintre cele mai bune moduri în care îți poți ajuta copiii este să lucrezi alături de comunitate pentru a crea spații exterioare destul de sigure pentru joacă în cartierul vostru, astfel încât copiii să poată scăpa de voi și să învețe să se înțeleagă cu alți copii fără instrucțiunile adulților, să se dozeze cu cantitățile optime de pericol fără ca tu să privești și să te îngrijorezi și să găsească oameni care le lărgesc orizontul dincolo de ce puteți face tu și ceilalți membri ai familiei.

Sarcina ta nu e de a-ți proteja copiii de lume. Sarcina ta este de a le furniza mijloace prin care să învețe, în propriul stil, despre lume și să se pregătească pentru ea. Și, atât cât poți, să ajuți la îmbunătățirea lumii – să fie mai bună pentru copiii tăi, pentru copiii lor, pentru copiii tuturor.

Și acum te invit să ne povestești, în secțiunea de comentarii de mai jos,  despre succesele (sau eșecurile) tale în a-ți sfătui copiii și să-ți împărtășești gândurile despre tipul de ”ajutor” sau sfat care este sau nu util. Dezacordul, la fel ca acordul, e întotdeauna binevenit. Acest blog este la bază un forum de discuții.

Preluat de pe Freedom to Learn și tradus cu acordul autorului.

Peter GrayPeter Gray este profesor cercetător în psihologie la Boston College. A condus și publicat cercetări în psihologia comparativă, evoluționistă, a dezvoltării și a educației. A publicat articole despre metode inovative de predare și abordări educaționale alternative. Este autorul manualului de facultate Psychology (Worth Publishers), aflat la a șasea ediție. A fost student la Columbia University și a urmat studii de doctorat la Rockefeller University. În prezent scrie mai ales despre valoarea jocului de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui preferate includ cercetarea și scrisul, dar și ciclismul pe distanțe lungi, caiacul și schiatul prin pădure.
Poți citi articolul în limba engleză aici.

3 Comments

  1. Unul dintre scopurile mele in viata este sa fac din D un om liber. Acum el are 1.5 ani. Daca as sta mereu cu gura pe el, cum as putea sa ii cer atunci cand va avea 18-19-20 de ani sa faca lucruri interesante, sa fie un tanar, un adult?
    Da, stau cu ochii pe el cand este in varful toboganului, dar nu ii interzic sa faca. Lumea e pana la urma a celor indrazneti 🙂

  2. Pingback: ‘de primavara « Adandala

Leave a Reply

Required fields are marked *.