Homeschooling

Un alt fel de educație

Ce este unschooling-ul? (I)

| 0 comments

Introducere la The Unschooling Handbook

de Mary Griffith

Imaginea populară a educației acasă implică de obicei câțiva copii îngrijit îmbrăcați, supranatural de politicoși și disciplinați stând în jurul unei mese de bucătărie, lucrând concentrat la liste de ortograme, tabele de înmulțire și scheme de propoziții. Mama, care seamănă surprinzător de mult cu June Cleaver, așteaptă în fundal, pregătită să sară cu sfaturi, asistență și supraveghere deîndată ce este nevoie de ea.

Poate este de vină această sintagmă – ”educație acasă” – sau poate este vorba doar de faptul că cei mai mulți dintre noi au crescut mergând la școli convenționale, dar nouă, americanilor, ne-a fost greu să ne imaginăm orice formă de educație care nu seamănă cu școala, chiar dacă la o scară mai mică. Dar până la începutul secolului al XIX-lea, cei mai mulți copii americani își primeau partea cea mai mare din educație în moduri mult mai apropiate de cele folosite astăzi de cei ce-și educă acasă copiii decât de cele găsite în școlile publice moderne.

Până la debutul mișcării pentru ”școala comună” din anii 1850, care a culminat cu statutul de obligativitate a școlarizării pe tot cuprinsul națiunii până la sfârșitul secolului, școala era opțională pentru majoritatea familiilor. Prezența formală la școală era deseori redusă la lunile de iarnă când ritmul vieții încetinea și copiii erau scutiți cât de cât de treburile agricole. Mai mult decât atât, dacă copilul nu era băiat și nu plănuia să meargă la facultate sau la seminar – sau nu provenea dintr-o familie bogată – școala dura numai între trei și cinci ani. Acest interval furniza timp suficient doar pentru a căpăta o bună înțelegere a cititului, a scrisului și a aritmeticii, cu o spoială de istorie și literatură. Restul cunoștințelor de care aveau nevoie copiii  pentru a deveni adulți competenți erau dobândite muncind alături de rudele mai în vârstă sau de alți adulți, învâțând sarcini de zi cu zi  pe măsură ce le îndeplineau, știind că munca lor era o contribuție esențială la bunăstarea familiei lor.

Concomitent cu stabilirea pe scară largă a școlilor publice și cu legile de prezență obligatorie a venit o răspândită încredere  în școli ca fiind esențiale pentru ca copiii să învețe să funcționeze ca cetățeni în societatea secolului al XX-lea. Școlile erau considerate atât de necesare educației acestora încât, deși era o dezbatere intensă cu privire la forma pe care trebuia să o ia școlile și la conținutul pe care ar trebui să-l predea, nu se discuta aproape deloc dacă erau cu adevărat instituțiile indispensabile care păreau să fie. Acei câțiva copii care își dobândeau cumva educația în principal prin alte mijloace, dintre care Margaret Mead și Thomas Edison sunt exemple notabile, erau văzuți drept excepții excentrice.

Dar aceste excepții existau totuși. Unii copii trăiau pur și simplu în locuri izolate, prea departe de școli pentru ca prezența lor să fie practică. Alți copii – Edison, de exemplu – considerau școala pur și simplu intolerabilă sau proveneau din familii cu idei neconvenționale despre învățare. Calamburul lui Mead era: ”Bunica mea a vrut să am o educație, așa că m-a ținut departe de școală”.

Acești învățăcei neconvenționali au urmat o varietate de căi în educația lor. Unii aveau meditatori profesioniști care să le prezinte materialul pe care familia lor îl considera necesar educației lor. Unii citeau cu sete despre o gamă largă de subiecte. Alții își însoțeau părinții la muncă sau în călătorii; ”lecțiile” lor erau simple efecte secundare ale felului în care își petreceau timpul.

Oricare ar fi împrejurările care au dus la abordările lor neconvenționale cu privire la educație, totuși, acești învățăcei independenți erau cazuri izolate. Educația acasă nu a devenit o mișcare până în anii 1970, când educatorul John Holt, dezamăgit de procesul reformei școlare, a început să susțină în mod public educația acasă. Holt s-a convins că tipul de reforme educaționale centrate pe copil pe care le credea necesare nu vor fi – într-adevăr, nu puteau fi – aplicate într-un context al școlarizării obligatorii. În 1977, Holt a început să publice o broșură de patru pagini numită Growing Without Schooling pentru familiile care voiau idei și sprijin pentru a-și ajuta copiii să învețe în afara școlii. Ideile lui Holt au atins mulți părinți care gândeau într-un mod similar. În șase luni, GWS (așa cum a devenit aproape imediat cunoscută) avea aproape cinci sute de abonați; apariția lui Holt la The Phil Donahue Show câțiva ani mai târziu a dus la scrierea a circa zece mii de scrisori care cereau mai multe informații.

Holt a folosit la început cuvântul ”unschooling” pentru a descrie acțiunea de a-ți scoate copiii de la școală, dar în curând  acesta a devenit sinonim cu ”homeschooling” (educarea acasă). De-a lungul ultimelor două decenii, înțelesul termenului a evoluat și s-a restrâns, astfel încât ”unschooling” se referă acum la stilul specific de educație acasă susținut de Holt, bazat pe învățarea centrată pe copil.

Din 1970 mișcarea pentru educația acasă a crescut enorm. Unele surse estimează că în Statele Unite între 1,5 și 2 milioane de elevi sunt educați acasă. Pentru că legile care reglementează educația acasă – și prin urmare definițiile legale ale termenului ”homeschooler” – variază mult de la stat la stat, estimări exacte sunt greu de făcut. Să segmentezi mișcarea în categorii bazate pe stilul de educație acasă este și mai dificil, iar estimările cu privire la numărul de homeschoolers care se consideră ”unschoolers” diferă în funcție de persoana întrebată. Ce putem spune este că cei ce fac unschooling constituie undeva între zece și cincizeci de procente din mișcare.

În mod tradițional, părinții care își educă acasă copiii și care preferă o abordare convențională a educației, folosind mai mult sau mai puțin pachete de curriculum formal conform unui program relativ fix, au tins să respingă ideea de unschooling. O consideră cel mult o formă de neglijență benignă și uneori îi critică în public pe adepții ei pentru că dau educației acasă un renume prost.

Dar astfel de tradiționaliști fermi se trezesc uneori îndreptându-se către abordarea mai puțin formală pe măsură ce descoperă avantajele ei pentru familiile lor.

Am încercat să fac ”școală acasă” la început, dar nu mi-a plăcut cât de multă coerciție trebuia să folosesc pentru a reuși să fac ceva. Am încercat probabil să păstrăm o oarecare structură timp de un an sau mai mult, dar am alunecat în unschooling la sfârșitul anului trecut. – Stefani, New Hampshire

Am știut dintotdeauna că vom face educație acasă, dar ne-am pregătit cu adevărat pentru asta când Susie, fiica noastră cea mare, a împlinit cinci ani. Am petrecut cam două săptămâni făcând un plan de lecție schematic și fie abandonându-l complet, fie făcându-ne pe toți nefericiți încercând să-l urmăm. Așa că am renunțat și am hotărât că ea era deja destul de inteligentă pentru a înțelege lucrurile singură. Peste vreo șase luni am aflat că există cuvântul ”unschooling”. – Amy, Idaho

Eram foarte nerăbdătoare și nesigură în primul an, așa că mi-am alcătuit propriul curriculum și l-am urmat cu rigiditate. Eram extenuată la sfârșitul următoarei veri, dar am reușit să fac același lucru în clasa a patra. Reușisem să le învăț pe fete înmulțirea (fără memorare) și împărțirea și am considerat că le răspunsesem satisfăcător criticilor mei. Am luat câteva manuale, de dragul aparențelor, dar m-am scutit (și i-am scutit și pe copii) de majoritatea datoriilor pentru următorul an. A fost un lung proces de renunțare la protocolul școlar; cu fiecare an ce trece, ne simțim mai eliberați de umbra acestuia; iar acum chiar și ideea asta pare un lucru nepământesc. – Liane, California.

Deci ce este mai exact unschooling-ul?

Răspunsul la această întrebare este preocuparea acestei cărți. Cei care fac unschooling nu se deosebesc de ceilalți părinți care își educă acasă copiii în cel puțin un sens: ne place să vorbim despre ceea ce facem și de ce; cele câteva zeci dintre noi despre care veți citi în această carte nu sunt excepții. Am găsit un mod de creștere a copiilor, o abordare a educației, un mod de viață care le oferă copiilor noștri atât de multe avantaje față de școlarizarea convențională, încât deseori sună prea simplu și ușor pentru a fi credibil – prea bun să fie adevărat. Deseori suntem confruntați de sceptici care insistă că acest stil de educare trebuie să fie mai complicat decât spunem noi că este, că trebuie să existe vreun element-cheie pe care îl omitem.

Dar esența unschooling-ului este că nu există nicio formulă magică, nicio simplă soluție la cutie pentru problema educațională a fiecărui copil. Unschooling-ul este doar o modalitate de a ajusta învățarea la nevoile specifice ale fiecărui copil și ale fiecărei familii. Nu veți găsi două familii care fac unschooling și care urmează aceeași cale – sau doi copii în aceeași familie de acest fel care să meargă în exact aceeași direcție.

Așa că nu vă vom oferi un plan strălucit și ușor de urmărit, garantat să vă transforme copiii în genii sau să le asigure locul la facultatea de prestigiu aleasă de ei. Ceea ce vom face este să vă spunem cum am abordat procesul de învățare cu copiii noștri, ce merge și ce nu merge pentru noi. Nu avem nicio programă misterioasă sau tehnică magică care va furniza toate răspunsurile pe care la caută familia voastră. Dar avem experiență și o mulțime de idei despre cum învață oamenii și despre cum îi putem ajuta să o facă. (…)

Atunci când veți ajunge la sfârșitul acestei cărți, sperăm că vom fi dat naștere multor întrebări în mintea voastră și că vă vom fi stârnit interesul pentru a căuta răspunsurile care vor funcționa pentru familiile voastre. Chair dacă până la urmă veți alege o abordare educațională mai convențională, sperăm că experiența noastră vă va face să vă gândiți în noi moduri despre învățare, despre copiii voștri și despre cum îi puteți ajuta să exploreze lumea.

Încă mai ai întrebări despre unschooling? Aruncă un ochi și pe partea a doua a articolului, poate găsești răspunsuri.

Extras și tradus din The Unschooling Handbook. Mulțumesc, Adi! 😉

Leave a Reply

Required fields are marked *.