Homeschooling

Un alt fel de educație

Summerhill sau copilăria free-range

| 7 Comments

Am primit de peste mări și țări o carte minunată, pe care am savurat-o pagină cu pagină: A Free Range Childhood: Self Regulation at Summerhill School*, de Matthew Appleton.

Matthew Appleton a fost houseparent la Summerhill timp de nouă ani, având în grijă un grup de băieți între 10 și 13 ani. Notițele scrise de el de-a lungul acelor ani au luat forma unei cărți din dorința de a dezvălui măcar o parte din ceea ce este cu adevărat Summerhill, după ce a constatat că vizitatorii și mass-media nu reușesc să se detașeze de prejudecăți pentru a privi deschis această comunitate.

Cuvântul ”comunitate” descrie mult mai bine Summerhill decât ”școală”, întrucât singurele lucruri ce amintesc de școală sunt cursurile, pe care copiii au dreptul să le aleagă și să le frecventeze sau nu. Deși majoritatea copiilor nu acordă acestor cursuri o importanță deosebită până pe la 15-16 ani, preferând să se joace și să-și petreacă timpul cu prietenii lor, atunci când se decid să participe nu au nevoie să fie motivați ca să învețe. Dimpotrivă, reacția lor la încercările profesorilor de a transforma învățarea într-un joc interesant este una de respingere: ”Quit playing around, let’s learn!”. Drept urmare, orele se desfășoară într-un mod tradițional, lucru pe care copiii par să-l aprecieze. Odată înscriși la un curs, ei trebuie să participe la acesta cât e nevoie pentru a nu-i ține pe ceilalți pe loc, dar pot oricând să renunțe. De asemenea, pot primi ceea ce noi numim meditații, adică sesiuni individuale de învățare. Dar a fi elev la Summerhill înseamnă a fi în primul rând copil.

În mod similar, pentru a fi profesor la Summerhill nu trebuie să ai o calificare specială, mii de diplome și atestate, ci să crezi în libertatea copilului și în dorința lui înnăscută de a învăța ce are nevoie pentru a duce o viață fericită. La începutul fiecărui an, profesorii își prezintă cursurile copiilor și răspund la întrebările acestora. Cursurile au o structură flexibilă, putând fi adaptate pe parcursul anului la interesele celor înscriși, iar materiile din anii terminali sunt alese astfel încât să-i pregătească  pentru examenele naționale.

Dar destul despre învățat! Să ne întoarcem la ceea ce contează cel mai mult: comunitatea și libertatea. Summerhill este o școală mică, având între 80 și 100 de copii din mai multe țări (Marea Britanie, Germania, Japonia, Spania, Grecia etc.). Adulții sunt evident în minoritate și au un statut egal cu cel al copiilor. Au un singur vot în adunările săptămânale și respectă același regulament precum copiii, fiind amendați pentru încălcarea acestuia.

În adunările săptămânale se discută o varietate de chestiuni și de cazuri de nerespectare a regulamentului stabilit de către comunitate. Adunarea poate hotărî să amendeze un membru pentru încălcarea unei reguli în bani, desert sau servicii în folosul comunității, însă nimeni nu este mustrat sau ironizat pentru faptele sale. Morala și psihanaliza nu își au locul într-o astfel de comunitate, care preferă să rezolve problemele în mod practic. Cei care consideră totuși că au fost amendați prea aspru pot face un apel pentru a se apăra.

Regulamentul este de obicei mult mai lung și mai complex decât cele ale școlilor obișnuite, lucru de necrezut dacă ar fi să luăm de bună imaginea creată de media despre Summerhill ca ”o școală fără reguli”. El cuprinde în general mai mult de 100 de reguli, ce merg de la stabilirea orei de culcare până la obligativitatea de a avea frâne funcționale la bicicletă.  Câteva dintre ele sunt obligatorii și nu sunt supuse dezbaterii, fiind restricții impuse de autorități (de ex. fetele și băieții nu pot dormi în aceleași camere după o anumită vârstă).

Libertatea pare să se împace bine cu regulile și asta nu a fost nicicând mai evident decât atunci când copiii au votat abolirea întregului regulament. Adulții nu s-au opus și timp de câteva luni toată lumea a fost liberă să facă orice voia. Mai trebuie să spun că au fost câteva luni de coșmar :)? Regulile au fost reintroduse treptat de către copii, pe măsură ce înțelegeau că traiul într-o comunitate impune niște limite binevenite, ce asigură respectarea libertăților și a nevoilor tuturor. Abolirea regulilor a venit dintr-un acces de rebeliune cu care copiii vin din afara școlii și pe care toți îl manifestă într-o măsură sau alta când simt prima oară gustul libertății. Dar întotdeauna se găsesc copii mai mari care să  le explice că fără reguli e haos și nimeni nu e până la urmă fericit.

Pe măsură ce cartea se apropia de sfârșit simțeam o oarecare tristețe. Gândindu-mă la anii mei de școală, n-am putut găsi niciun moment de pură fericire, în afara celor furate în pauze, pe care le trăiam cu intensitatea răzbunării. M-am gândit apoi la toți copiii care sunt nevoiți să strângă din dinți și să se resemneze cu pierderea copilăriei pentru un presupus succes în viața de adult. Apoi mi-am dat seama cât de ușor ar fi ca toate școlile să fie ca Summerhill dacă adulții ar putea să înțeleagă câtă ușurare și fericire aduce eliberarea de educația obligatorie. Dar cum să înțeleagă dacă au fost ei înșiși școliți și obligați să se resemneze, ajungând să creadă că autoritatea, sub orice formă ar fi, trebuie respectată și nicidecum pusă la îndoială?

Am găsit aceste două filmulețe foarte interesante și m-am gândit c-ați vrea să și vedeți câte ceva din ce se întâmplă la Summerhill:

 

*Summerhill School a fost creată în 1921 de A. S. Neill și funcționează după aceleași principii și astăzi, la 37 de ani de la moartea fondatorului. La sfârșitul anilor ’90 Summerhill a fost controlată și amenințată cu închiderea de către autoritățile britanice, care nu înțelegeau cum li se poate acorda copiilor dreptul de a nu participa la ore. Apelul făcut de școală la Independent Schools Tribunal din cadrul High Court a avut succes și autoritățile au fost obligate să-și retragă amenințările și să-și rărească vizitele.  Ceea ce este extraordinar este că judecătorii au așteptat până când copiii de la Summerhill le-au evaluat propunerile și s-au declarat de acord. Talk about justice!

 

7 Comments

  1. În 2008, BBC a finanţat producerea unei mini-serii (patru episoade scurte) care are ca subiect central şcoala Summerhill. Deşi este o producţie artistică, filmul redă destul de bine atmosfera reală a şcolii (filmările s-au făcut chiar în campusul Summerhill, în timpul vacanţei de vară).

    Acţiunea e centrată pe conflictul dintre autorităţi şi şcoală, tentativa celor dintâi de a-i închide pe cei din urmă. Există şi o secvenţă cu judecata de la tribunal şi rezultatul acesteia. Dar peste toate astea, modul în care decurg întâlnirile din cadrul şcolii (cu caracterul lor democratic — discuţii libere, vot egal), cum se stabilesc relaţiile dintre nou-veniţi şi generaţiile mai mari, şi multe alte detalii fac din filmul acesta o producţie ce merită văzută.

    La o calitate ceva mai slabă poate fi văzut pe YouTube (încă). Enjoy!

  2. am citit de curand “copiii ferici de la summerhill” (traducerea imi apartine), in limba italiana. nu am gasit nimic in romaneste de Neill. e extraordinara. am citit-o si o recitesc cu un puternic sentiment ca mi-as fi dorit sa fi trecut si eu printr-o asemenea scoala…. as fi facut astazi cu totul altceva decat ceea ce fac…

    • Bine ai venit, Elena! Și mie îmi place mult ce (și cum) scrie A. S. Neill. Din păcate, nu prea se traduc astfel de cărți în română, lucru ce sper să se schimbe în curând. Cred că părinții și copiii de aici au nevoie de mai multă informație care să le susțină intuițiile și să le dea alternative la școlarizarea de stat.
      Rezonez puternic cu sentimentul tău de regret și de pierdere de fiecare dată când citesc câte ceva despre homeschooling, unschooling sau școli democratice. Și eu cred că aș fi cu totul altă persoană astăzi dacă aș fi avut o altă experiență legată de învățare.
      Însă nu putem da timpul înapoi, așa că hai să privim spre viitor. Nu e vorba de încurajări-clișeu, chiar dacă sunt aceleași cuvinte. Niciodată nu e prea târziu să te apropii de ceea ce ai dori să fii. În plus, dacă știi cum sau ce ai vrea să fii, ești destul de aproape, nu?

  3. Pingback: o altfel de educație a copiilor – despre scoala SummerHill « Lucian Marin – blog

  4. Pingback: o altfel de educație a copiilor – despre scoala SummerHill | Site-ul oficial al Dr.Lucian Marin

  5. Pingback: Procesul învăţării 2 | Blog Şerban Stănescu

  6. “Am descoperit” si eu de curand aceasta scoala prin intermediul filmului artistic, pe care il puteti viziona pe youtube, arox. 2 h durata, si am savurat fiecare moment al filmului, fiecare concept transpus in film si mi-ar placea tare mult daca am putea aduce aceasta scoala si la noi…cartea lui Neill nu am gasit-o dar cu siguranta voi continua studiul acestui concept, “experiment” cum il numesc unii, pentru ca ma intereseaza fericirea copilului meu. Pana atunci vom merge pe homeshooling…

Leave a Reply

Required fields are marked *.