Homeschooling

Un alt fel de educație

Pauze mai lungi și dese – cheia marilor succese

| 8 Comments

Țipete, tropăit, alergătură, bufnituri, căzături… într-un cuvânt: pauza dintre orele de curs. Școlile noastre bubuie în fiecare pauză de o larmă de nedescris: sute de picioare își recâștigă libertatea alergând pe culoare, sute de mâini renunță la mișcările lente ale scrisului pentru a gesticula energic, sute de ochi își reiau căutarea plină de încântare, sute de guri vorbesc neînterupte și necenzurate de vreo autoritate exterioară. Acestea sunt  manifestările fizice ale elevilor proaspăt eliberați de tirania orei de curs.

Pe de altă parte, profesorii sunt fie în cancelarie, fie ”de serviciu” pe școală. Cei din cancelarie se pregătesc  pentru următoarea oră. Cei ”de serviciu„ supraveghează cu seriozitate zbenguiala de pe holuri, dând din cap cu dezaprobare și condescendență la vederea ”poznelor” ce se comit cu entuziasm în fața lor. Picioarele lor, deja obosite, își pasează de la unul la altul greutatea corpului, mâinile se odihnesc pe lângă trup, ochii li se plimbă peste mulțimea copiilor, gurile se deschid pentru a comenta comportamentul acestora sau pentru a striga un avertisment.

Dacă i-ai întreba ce sunt pauzele, elevii ar răspunde că sunt puținele minute în care sunt liberi și se pot relaxa. Iar profesorii ar da probabil mai multe variante, însă niciuna la fel de înduioșătoare precum răspunsul standard al copiilor. De ce este înduioșător? Întâi de toate, eliberați-vă de toți acei ”așa trebuie” și ”așa e la școală” și apoi gândiți-vă cu obiectivitate la situația copiilor.

Școala este o clădire mare, inestetică și neprimitoare, împărțită în clase cu bănci țintuite de podea, așezate una în spatele celeilalte și invitând ierarhia să domine relațiile. Cinci zile pe săptămână ei vin în acest cadru pentru a fi educați, adică pentru a urma indicațiile unor adulți însărcinați cu îngrijirea dezvoltării lor, adulți care le dictează unde și cum să stea, cum și când să vorbească, unde să privească, ce, cum și când să învețe. Au un orar care le împarte riguros preocupările în materii și ore. De la 8:10 la 9:00 matematică, 10 minute pauză, de la 9:10 la 10:00 istorie. Numai 10 minute pentru o schimbare completă de paradigmă. A! și pentru relaxare, pentru a vorbi cu prietenii, pentru a-ți dezmorți corpul, pentru a te duce la baie, pentru a bea niște apă, pentru a mânca, pentru a-ți elibera banca de materialele unei ore și a te pregăti pentru următoarea.

Dacă aș fi un adevărat cârcotaș, aș crede că pauzele sunt o concesie făcută cu indulgență naturii umane: spontaneității,  jocului, curiozității, libertății de mișcare, libertății de gândire. ”Vă dăm câte zece minute la fiecare cincizeci pe care vi le luăm”… Sau poate doar atât le ia profesorilor să ajungă de la clasă în cancelarie, să predea catalogul, să răsufle, să-și ia materialele și catalogul următoarei clase și să ajungă la sală. 🙂

N-am de unde să știu care sunt adevăratele motivații pentru un program atât de rigid și încărcat, dar știu sigur că el nu ține cont de nevoile persoanelor din școală, copii sau adulți. Nu e timp de relaxare pentru niciunii. Contează doar   eficientizarea producției sau ”învățarea” pe bandă rulantă.

Cred că actualul model de orar este de-a dreptul abuziv, iar felul în care se comportă copiii în pauze ar trebui să fie un semnal de alarmă. Nu că au ajuns niște obraznici și niște destrăbălați, ci că felul în care le aranjăm viața școlară nu ține cont de nevoile lor. Și pentru a mia oară: copiii ”dinainte” erau mai cuminți și mai respectuoși doar la suprafață și doar pentru că pedepsele erau mai severe și, drept urmare, teama era paralizantă.

Copiii au nevoi multe și diverse de care trebuie să ținem cont și asta nu numai în școală. După părerea lui Abraham Maslow, aceste trebuințe sunt ierarhizate și depind unele de altele, cele superioare (intelectuale, estetice) activându-se numai dacă cele de bază (fiziologice și emoționale) sunt măcar parțial satisfăcute. Cei care au (din păcate) putere de decizie în ce privește organizarea școlilor ar trebui să fie conștienți că elevii nu pot învăța dacă le e foame, frig, sete, dacă nu au libertate de mișcare, dacă nu se simt ascultați și acceptați.

Nu ne putem aștepta să-i ținem 50 de minute fără libertate de mișcare și de exprimare, iar în cele 10  minute de pauză să nu încerce să facă ce n-au voie în oră.* E în natura noastră să ne revoltăm împotriva restricțiilor pe care nu le înțelegem și care duc la frustrarea nevoilor noastre. Dar dacă o astfel de revoltă este în regulă la adulți (a se vedea protestele actuale la adresa guvernului), copiilor nu le este permisă. De ce?

Având în vedere că 99% dintre copii vor fi elevi pentru mulți, mulți ani din viața lor, avem obligația morală să ne asigurăm că scopul nu ne scuză mijloacele, că nu le facem rău din dorința de a le face bine. De aceea trebuie să luăm în considerare toate nevoile copiilor, nu numai pe cele câteva pe care le considerăm noi prioritare.

*Pe timp de iarnă unele școli adoptă un orar special, adaptat condițiilor mai aspre: ore de 45 de minute și pauze de 5.

8 Comments

  1. cat de adevarat!!!! pauza atat de scurta nu face bine nimanui: elevul nu are timp pt ce s-a spus deja atat de bine, profesorul abia apuca sa bea apa, ca de mancat…poate in pauza mare.

    asa ca mi-am facut un obicei sa-i laspe bietii elevi sa-si manance mancarea sau sa bea apa..si-i mai las si-n timpul orei, fiindca daca unul se gandeste cum sa manance pe ascuns sigur nu pricepe o iota din ce vorbim noi acolo…

    nu va spun cum m-ar privi directoryl daca ar sti 😐 ala care ne urmareste cu ochi de uliu daca am zburat la ora exact cand a sunat!

    • Bine ai venit!
      M-am bucurat citind ce ai scris. Cred că elevii tăi apreciază libertatea de a-și potoli setea sau foamea atunci când apar și nu atunci când se sună de ieșire. În ce-l privește pe director este poate bine intenționat și crede că punctualitatea și supunerea față de orar duc la o educare eficientă. Și are probabil în minte un motiv foarte bun pentru a vă controla. Eu însă nu văd cum un orar prestabilit, rigid și încărcat e compatibil cu idealul educațional pe care se bate atâta apa în piuă.
      Nu știu dacă aveai nevoie de exprimare sau de încurajare, dar permite-mi să-mi exprim admirația și sprijinul pentru atitudinea față de copii.

  2. multumesc:)

    desi nu cred ca mai am nevoie de incurajare sa ma port asa cum simt, am totusi nevoie de aprobare…in sensul ca 90% dintre colegi, daca le spun cum ma comport, ma privesc dezaprobator sau cu ingaduinta, dupa cum simt in momentul respectiv. sunt convinsi ca nu sunt capabila “sa-mi tin elevii in frau”, ba poate se apuca sa ma barfeasca in stanga si-n dreapta…lucru de care nici nu mai sunt asa sigura ca nu se intampla, doar elevii care ma implora sa ma intorc din concediu spun si de ce (unii)…se refera si la modul de predare (mai putin incorsetat), dar si la comportamentul, atitudinea mea fata de ei.

    offf, greu domeniu mi-am ales! nici nu stiu cum voi mai putea sa-mi fac “datoria” de acum inainte. pana am iesit in concediu de maternitate m-am comportat in maniera asta, dar incercam sa vin si pe partea cu controlul, ma chinuiam efectiv sa-mi respect eu ultimatele date lor (am dat 4 pt ca ma rugau ceilalti elevi sa santionez odata, nu sa incep de la 5). insa acum, dupa ce-am citit atatea articole despre HS, US sau alte tipuri de educatie…ma ia cu friguri.

    • Cele scrise de tine imi aduc aminte cati oameni pasionati si dedicati exista in invatamant si cat de chinuiti sunt ei de sistem. Am simtit si eu atitudinea de care pomeneai, condescendenta, ironia etc. E drept ca elevii apreciaza eforturile celor ce incearca sa se apropie de ei, dat uneori nu e de-ajuns. La mine n-a fost de-ajuns, probabil pentru ca locul meu nu era acolo.
      Ii admir mult pe cei ce reusesc sa treaca peste constrangerile din sistem, peste atitudinea colegilor si peste mizeriile ce se numesc salarii pentru a-si dedica timpul si energia meseriei de profesor. Din partea mea ai si aprobare si incurajare!
      In ce priveste celelalte tipuri de educatie, nu-ti pot recomanda decat sa le vezi cu cat mai multa obiectivitate si poate sa-ti dai timp inainte de a-ti forma o parere. E un sfat bazat pe propria experienta de fosta profesoara si de eleva de premiul intai (cu toate tinichelele aferente).
      In rest, ma bucur mult ca blogul meu te intereseaza si te rog sa te simti libera sa-ti exprimi parerea despre orice am scris eu pe-aici :).

  3. Pingback: Articol interesant pe un blog educaţional « Blog ideologic Titus Filipas

  4. cred ca s-a lasat cu neintelegere 😀 nu ma ia cu friguri pt ca nu sunt de acord, ci tocmai pt ca le aprob imi va fi mai greu sa fac ce am de facut. adica, degeaba nu suport eu notele sau concursurile, inevitabil ma voi lovi de ele. si alte si alte limite

    ps. imi cer scuze pentru caligrafie si eventualele greseli, dar scriu aproape exclusiv cu o mana 😀 din motive obiective 😛

  5. Va rog sa-mi permiteti sa printez articolul dvs, pentru ca vreau sa-l ofer spre citire invatatoarei copilului meu, elev la grupa pregatitoare. Suparata ca in pauze e prea multa galagie, de 3 zile , copiii sunt pedepsiti cu absenta pauzelor. Asta pe langa celelalte pedepse care sunt de mult timp in aplicare : fara ora de sport si pedepsele fizice( lovituri, tras de par, de urechi, tinuti cu mainile deasupra capului….)

Leave a Reply

Required fields are marked *.