Homeschooling

Un alt fel de educație

Goe și Ionel – doi obraznici?

| 3 Comments

Se spune că oamenii au o nevoie fundamentală de poveste, de ficțiune, de vis, pe care și-o pot împlini în mai multe feluri (filme, jocuri etc.), însă nicio modalitate nu este la fel de complexă ca literatura.

Mi-a plăcut dintotdeauna această lume a poveștilor în care te poți pierde și regăsi în același timp. Unul dintre motivele pentru care am ales să devin profesoară este dorința de a împărtăși această pasiune cu copiii și de a-i ajuta să se descurce în lumea, uneori complicată, a imaginației.

Din păcate și nu de puține ori, cărțile sunt folosite în școală pentru a manipula comportamentul copiilor, în loc de a cultiva acele valori în care credem. Două exemple grăitoare sunt schițele lui Caragiale, Vizită și D-l Goe, care apar în toate manualele pentru clasele a V-a și a VI-a, uneori chiar mai devreme, și sunt abordate în același fel: judecarea comportamentului personajelor-copii, găsirea unor etichete cât mai zdrobitoare, blamarea copiilor și a părinților care nu au știut să-i educe și concluzia moralizatoare: Nu trebuie să ne purtăm ca ei!

Vă propun să analizăm împreună schița Vizită: cu ocazia onomasticii lui Ionel, mama lui primește în vizită un prieten de familie, cu care bea cafea și discută despre verzi și uscate. După ce primește cadoul, copilul este ignorat și certat atunci când deranjează discuția adulților. Mama se plânge de efortul pe care îl depune educându-și băiatul, dar este conștientă (oare?) că aceasta este datoria ei. Între timp, Ionel face zgomot, atacă servitoarea, își lovește din greșeală mama cu o sabie de jucărie, fumează (cu permisiunea amuzată a mamei), îi toarnă dulceață în șoșoni invitatului. Pare simplu, nu? Ionel un răsfățat, un obraznic și-un needucat. Iar mama este o snoabă și o incompetentă în ce privește educația progeniturii.

Dacă ajungem la aceste concluzii, le vom transmite copiilor un singur mesaj:

Nu vă comportați ca Ionel, pentru că veți fi învinuiți și pedepsiți!

Oricât de greu ar fi de crezut, intenția este de a stimula  dorința copiilor de a se comporta  în conformitate cu anumite valori: respect, adecvare, echilibru, liniște etc. Însă un astfel de demers nu are sorți de izbândă, din mai multe motive:

1. Nu sunt numite (eventual împreună cu copii) acele valori pe care le dorim respectate. În schimb, este  subliniată importanța regulilor impuse de adulți, probabil din cauza confuziei destul de răspândite între respect și obediență.

2. Le este întărită convingerea că oamenii acționează din porniri violente și din egoism, în loc să le fie arătată adevărata motivație a comportamentelor: sentimentele și nevoile noastre. Oare cum se simte Ionel de ziua lui, când singurul invitat este un adult, iar discuția care se înfiripă îl exclude cu totul pe el, sărbătoritul? Cred că orice copil ar ghici că Ionel se simte dezamăgit, furios, trist, și singur pentru că ar avea nevoie de atenție, de afecțiune, de divertisment, de companie, de prietenie și de celebrare a unei zile speciale.  În treacăt fie spus, este cunoscut prea  puțin la noi potențialul imens al literaturii pentru dezvoltarea tuturor componentelor Inteligenței Emoționale, printre care se numără și empatia.

3. Este întărită convingerea nocivă că poți judeca și eticheta oamenii în funcție de comportamentul lor, iar un posibil efect secundar este exacerbarea judecăților cu privire la propria persoană: Și eu sunt ca Ionel, un obraznic…

4. Le este întărită reacția de tip acuzator la comportamentele care deranjează: copiii ajung să creadă că este în regulă și chiar recomandabil să-i certăm și să-i pedepsim pe cei care acționează contrar ideilor noastre, în loc să discutăm empatic despre motivația profundă și autentică a acțiunilor.

5. Sunt create sentimente de vinovăție și de teamă la gândul că, inevitabil, vor avea ei înșiși momente în care nu se vor comporta conform regulilor și vor fi etichetați și certați. Însă, neavând avantajul ficționalității, ei vor primi, probabil, o ceartă zdravănă și chiar o pedeapsă cât se poate de reală. În orice caz, ajung să creadă că afecțiunea și acceptarea din partea părinților depind de comportament.

6. Este confirmată ideea, care se înfiripă ușor în mintea copiilor, că adulții sunt instanțe autoritare, care instituie regulamente și supraveghează respectarea lor, având dreptul de a pedepsi eventualele derapaje.

7. Nu sunt discutate alternativele pe care le avea Ionel: să-și exprime dezamăgirea, să ceară să-i fie invitat un prieten sau să plece el să se joace altundeva. Nu cred că este suficient sau productiv să le spunem mereu copiilor ce să nu facă. Avem mai multe șanse să ne facem înțeleși dacă le spunem clar ce vrem și pot să facă.

8. Este întărită convingerea copiilor că literatura este plictisitoare și moralizatoare.

Acestea sunt doar câteva dintre neajunsurile abordării clasice a unor astfel de texte (dacă mai găsiți, vă rog să mi le comunicați, le strâng pentru lucrarea de disertație 🙂 ). Mi se pare evident faptul că se folosește o strategie cât se poate de nocivă (manipularea) dintr-o intenție cât se poate de bună: cultivarea unor valori.

N-o să vă plictisesc descriind modul în care aș aborda eu un astfel de text. Cred că e de ajuns să menționez că s-ar înfiripa o discuție sinceră despre sentimente, nevoi și valori :).

3 Comments

  1. Recunosc ca am simtit ceva neplacut atunci, la scoala, cand am studiat schita Vizita.., dar nu mi-am formulat niciodata in minte reprosurile..acum stiu ce ma deranja..
    imi place abordarea ta
    copii au nevoie de profesori cu mintea si inima deschise

  2. bravo! bine judecat! suscriu!

  3. Subscriu …fetita mea de 9 luni mi-a dat peste mana(…/taste)

Leave a Reply

Required fields are marked *.