Homeschooling

Un alt fel de educație

Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (I)

| 12 Comments

z127427125

Câinele lui Pavlov, despre Pavlov:
– Ce reflex condiționat i-am creat! Cum se aprinde lumina, cum îmi aduce de mâncare! 🙂

Totul a început atunci când cercetătorii (cunoscuți drept behavioriști sau comportamentiști) au observat că pot dresa diverse animale prin întărire pozitivă sau negativă. Pe scurt: dacă animalul face ceea ce  așteaptă cercetătorul  primește ceva de mâncare, iar dacă nu face, primește un mic șoc electric. Evident, pentru a evita șocul și pentru a primi mâncarea, animalele repetau comportamentul dorit. Ceea ce i-a făcut pe cercetători să creadă că au găsit o adevărată mină de aur: o rezervă inepuizabilă de strategii de controlare a comportamentului. S-au grăbit, bineînțeles, să-și extindă concluziile asupra rasei umane și le-au oferit părinților și educatorilor repere pentru un control mai eficient asupra copiilor.

Nu ești mulțumit de cât mănâncă sau învață copilul tău? Noi avem soluții pentru toate tipurile de părinți! Dacă ești un părinte iubitor, e suficient să-ți răsplătești copilul cu un desert copios, cu o nouă jucărie sau cu o bătaie pe creștet: ”Ce băiat cuminte!/Ce fată bună! Bravo!”. Dacă ești tipul autoritar, pedepsește-l printr-un reproș sau anularea unui ”privilegiu”. În societatea noastră evoluată, bătaia este un act barbar și inutil, mai ales când există modalități mai ”blânde” de a-ți determina copilul să facă ce vrei tu.

Din păcate pentru calitatea relațiilor cu copiii noștri, teoria condiționării pozitive și negative a luat amploare și este aplicată peste tot în lume. Cine poate ști de ce? Poate fiindcă e foarte ușor de aplicat, reduce educarea copiilor la un mecanism simplu și dă rezultate imediat. Poate fiindcă noi înșine, adulții, am fost condiționați și nu cunoaștem alternative la acest procedeu.

Din ce în ce mai multe voci din lumea psihologiei, a științelor cognitive și a pedagogiei se unesc pentru a protesta împotriva acestui tratament care încalcă drepturile copilului. Se studiază consecințele  pe termen lung și se formulează argumente strivitoare, care confirmă efectele nocive ale pedepsei și, în mod paradoxal, ale recompensei.  Voi încerca să prezint cât mai multe dintre aceste argumente, într-o serie de articole (asta numai dacă veți citi tot, tot, tot 🙂 ):

  1. Ființele umane au nevoie de autonomie:

Orice ființă umană, cât de mică, respinge orice încercare de a fi controlată din exterior. De la bebelușul care se zbate și plânge atunci când e înfășat până la angajatul care își bârfește șeful, cu toții ne revoltăm împotriva autorității.  În încercarea de a le oferi copiilor un start bun în viață alegem de multe ori strategia cea mai simplă: cea de a-i determina să facă ce vrem noi. Folosind bățul sau morcovul, nu facem decât să le impunem voința noastră, încălcându-le dreptul la independență. Îi putem obliga (deși doar pentru o scurtă perioadă) să facă ce vrem noi, dar nu vom putea niciodată să le controlăm gândurile sau sentimentele.

2. Motivația intrinsecă (naturală) este mult mai eficientă decât cea extrinsecă:

Copiii se nasc însetați de cunoaștere și de noi cuceriri. Ei investesc resurse imense de timp și de energie pentru a dobândi noi abilități și cunoștințe. Acest efort și rezultatele sale constituie  singura răsplată de care au nevoie, cea care le poate da încredere în ei înșiși și curaj pentru o nouă aventură a cunoașterii. Priviți un copil în timp ce se joacă și veți vedea un mic om absorbit de activitatea sa, încântat de fiecare pas înainte. Apoi priviți un copil căruia i s-a promis o recompensă. Nici urmă de plăcere sau de absorbire, deoarece depune un minimum de efort și nu investește niciun fel de emoție, dorind doar să intre în posesia răsplatei cât mai repede. Talk about taking the fun out of learning!

Partea substanțială a problemei  este că motivarea extrinsecă prin recompense  sau pedepse o erodează constant pe cea intrinsecă. Asta explică de ce copiii își pierd interesul pentru învățare în primii doi ani de școlarizare.

3. Recompensele și laudele îi condiționează pe copii să caute aprobarea noastră:

Mesajul ascuns pe care îl transmitem copiilor prin pedepse și recompense este: ”Eu sunt singurul în măsură să judec cum ar trebui să te porți!”. Seduși de răsplată (laude, steluțe, note, bunătăți, jucării) sau terorizați de amenințare, copiii vor ajunge să facă totul pentru a ne impresiona și nu pentru ei înșiși.

Efecte secundare sunt multe: dependența de părerea adulților, pierderea interesului pentru învățare și a încrederii în sine, depresie și refuz total de a face ceva în lipsa unui premiu.

Începi să înțelegi de ce recompensele pot face mult rău și deloc bine? Atunci citește și Pedepsiți prin recompense, de Alfie Kohn.

12 Comments

  1. Pe aceeaşi temă, a condiţionării (sau lipsei sale), eu unul aş recomanda cartea Unconditional Parenting, de Alfie Kohn. Şi cum între parenting şi educaţie sunt multe asemănări, aş tinde să cred că profesorii (pe lângă părinţi, care sunt principalii vizaţi) ar avea multe de învăţat din lectura acestei cărţi.

    • Îți mulțumesc pentru recomandare. Într-adevăr, Alfie Kohn are multe lucruri valoroase de spus despre educație, în general, și despre condiționare, în special. Acum citesc (și traduc puțin) din Punished by Rewards, o carte minunată despre adevărata față a recompenselor. În plus, am obținut acordul lui pentru a traduce câteva dintre articolele sale, așa că îl vom putea citi direct pe blog, în viitorul foarte apropiat :).

  2. Cand am avut oportunitatea sa lucrez cu parinti, am fost absolut fascinata de puterea transformatoare pe care o au cele doua intrebari propuse de Marshall Rosenberg in brosura “Fii un bun parinte”:
    1. Ce as vrea sa faca diferit copilul meu?
    Dupa aceasta prima intrebare, ar putea parea ca pedeapsa si recompensa sunt strategii care functioneaza, pentru ca intr-adevar, imi pot determina copilul sa schimbe ceva in comportament adoptand una sau alta dintre cele doua strategii. Insa a doua intrebare schimba complet perspectiva.
    2. Care as vrea sa fie motivatiile copilului meu de a schimba ceva in comportamentul lui?
    Cred sincer ca niciun parinte nu vrea ca motivatia copilului sau sa fie sentimentul de frica, vinovatie, rusine sau doar dorinta de a primi o bombonica. Toti isi dau seama, daca reflecteaza un pic, ca astfel fac din copiii lor cetateni umili si supusi oricarei autoritati exterioare.
    Tristul adevar este ca de multe ori adoptam aceste tactici coercitive pentru ca nu stim altele, pentru ca asta am invatat de la parintii nostri, si ei de la ai lor.

    • În opinia mea, sunt mai multe cauzele care fac din băţ şi morcovel o metodă predominantă de control a copiilor.

      În primul rînd, funcţionează. Cea mai mare parte din perioada copilăriei, cei mai mulți copii chiar reacționează după cum se așteaptă ce-l care încearcă să-i controleze prin amenințări/pedepse sau laude/recompense. Un număr mic de copii nu o fac sau nu întotdeauna; și chiar și din aceștia mulți sfârșesc prin a ceda presiunii „pe orizontală” (peer pressure). Și-apoi e o vârstă (adolescența) de la care condiționările încep să dea rateuri pe scară largă. Dar până atunci și pentru cei mai mulți cam ține treaba. Din păcate.

      Pe urmă, e un model folosit în multe alte aspecte cotidiene (șeful te promovează sau concediază în funcție de fidelitatea cu care-i asculți ordinele, etc.) ca să nu fie la-ndemână de copiat și în relația cu copiii.

      Eu unul am văzut o familie în care s-a plecat de la multă disponibilitate și deschidere înspre personalitatea copilului, pentru ca încet-încet să se alunece înspre un control condițional. Impresia mea a fost că respectivii părinți pur și simplu nu au mai putut face față stresului cotidian și au sfârșit prin a apela la ceea ce funcționa fără prea mare bătaie de cap.

      În sfârșit, cum ziceai și tu, e modelul predominant copiat de la generațiile premergătoare.

      Una peste alta, treaba nu mi se pare prea roză iar schimbarea (dacă o să se-ntâmple) o să ia multă vreme (de ordinul generațiilor, probabil).

  3. Îți mulțumesc pentru ofertă! Ai putea să-mi dai sugestii chiar în privința articolului tradus de pe blog :).

  4. Sunt perfect de acord cu tine.Ma bucu si foarte mult ca tatal meu cand eram mic ma speria cu Krampus…am incercat sa transmit mitul acestei entitati dar nu a avut efectul dorit, copii din jurul meu(copil fiind si eu) radeau la auzirea numelui iar povestea din jurul lui nu isi mai avea rostul, si azi asa dis surf pe net am dat de postul tau, care e chiar bun si are si o amintire in el.
    Revin la ideea ta, ok ai dreptate in ce priveste metodele educationale, dar solutia nu prevede decat 2 cai sau mai bine zis eu nu vad decat 2 solutii:
    1.Incercam sa educam fiecare parinte despre cum sa isi educe copilul si din nou incalcam libertatea naturii umane, pt ca sigur va exista un parinte care sa nu ii convina sa ii zica cineva cum sa isi educe copiii…sau;
    2.Oprim dreptul la procreere,cea ce este utopic desi China aplica demult acest sistem.Ii obligam pe noii parinti sa dobandeasca anumite caliatati pt. a avea un copil.Dar din nou suntem in contradictie cu enuntul din post…
    De aceea cred ca nimeni nu poate veni cu o solutie cand e vorba de copii si cum vor fi ei.Cred ca lumea trebuie sa inteleaga ca, acel copil care s-a nascut e o persoana noua in societate care va avea individualitate si va fi unic precum amprenta lui.Inevitabil la o varsta copilul devine matur si devne stapand pe actiuni si reactii si acestea sunt un mister la fel ca si actiuniile si reactiile unui strain.Da bineinteles ca putem face prognose asupra lor si putem chiar sa incercam sa le moderam dar nici o metoda nu presupune succesul sau esecul 100%.Eu cred ca parintii ar trebui sa tina cont de acel procentaj mic care la orice metoda le spune ca s-ar putea sa fie altfel, pt ca acel procentaj e defapt natura umana de a se schimba, sau revolta,agita etc..
    Bafta si pace!

    • Aș fi curioasă să aflu în ce privință ești de acord cu mine, pentru că mi-e foarte foarte greu să ghicesc :).

      În legătură cu cele două soluții pe care le vezi tu:
      1. Înțeleg că nu ești de acord să le spună cineva părinților cum să-și educe copiii pentru că încălcăm libertatea naturii umane. Dar nu încălcăm aceeași libertate educându-ne copiii în modul tradițional? Și nu cumva ideea este nu să le dai părinților o rețetă (așa cum este tiparul recompensă-pedeapsă), ci să-i ajuți să descopere faptul că, deși sunt în responsabilitatea lor, cei mici sunt persoane de sine stătătoare, întregi și libere? În acest sens, cred că mulți părinți au întrebări despre cum să faciliteze mai bine dezvoltarea copilului lor și ar avea nevoie de răspunsuri care nu-i manipulează și nu le fac rău copiilor.
      2. ”Soluția” aceasta m-a întristat și m-a speriat de-a dreptul, pentru că valorizez libertatea ființei umane, iar ceea ce se întâmplă în China mi se pare că încalcă un drept fundamental al omului (de a procrea) și pe cel al copilului (de a se naște). Cine ar putea fi în măsură să judece cine merită și cine nu merită un copil? În niciun caz un alt om!!! Desigur că și pe mine mă întristează foarte mult abuzurile (fizice, verbale, emoționale) asupra copiilor, însă nu văd cum făcând din nașterea de copii un privilegiu am putea crea altceva decât teroare.

      Nu am înțeles mult din ceea ce ai vrut să spui și te invit să mă corectezi dacă am presupus greșit.

      Eu nu văd nimic greșit în a le demonstra cu argumente părinților de ce mecanismul pedeapsă-recompensă este profund dăunător (pe termen lung, deoarece, deși devenind adulți avem mai mult control asupra vieții noastre, asta nu înseamnă că nu avem probleme grave la nivelul relaționării, probleme cauzate de felul în care am fost crescuți) și în a-i ajuta să ajungă la o comunicare profundă și autentică și la o înțelegere a persoanei complexe care este copilul lor.

      • Ok.Mersi de invitatie!
        Pai am zis ca sunt de acord cu tine in ideea ca metoda recompensa-pedeapsa e gresita.Alternativa la aceasta problema e fie educam parintii, iar asta presupune informarea lor si oferirea de alternative – doar ca unii oameni sunt obtuzi si atunci acest sistem merge la fel ca si cel cu recompensa-pedeapsa, fie le luam privilegiul de a da viata celor care nu sunt capabil sa procreeze “standardul social” al umanitatii.Pt ca pana la urma aici se ajunge cine e mai bine educat??Cel pe care societatea il considera asa, dupa un anumit standard facut tot de rationamentul social.Eu sunt de acord cu avorturile si consider ca o viata de rahat si cu o conjunctura favorabila criminalitatii, saraciei, chinului sau a bolilor ar trebui oprita din stagiul de celula…Solutia nr.2 nu e optima pt ca creaza divergente de opinii s drepturi si e discutata la nivel global de cand am aflatt ca suntem prea multi pt planeta asta.
        Deci daca renuntam la ideea de a transforma nasterea intr-un drept care trebuie castigat prin gandirea sociala(adica conform standardelor sociale),ne intoarem la prima solutie la educarea parintilor.Sau hai sa ii zicem informarea parintiilor, pai atunci decat sa informam parinti nu mai bine informam direct copiii?? Problema e ca copiii nu sunt persoane libere asa cum ii descrii tu.Sunt persoane dependente temporar de parinti si societate.Vor fi liberi atunci cand isi vor dobadi independenta, si asta se face prin faptul ca, copilul satul de sfatul parintesc si o gandire care nu e a lui, isi formeaza propria parere, propria ratiune cu care se inarmeaza in lupta lui spre libertate.Un copil nu e chiar liber, e depedent din toate punctele de vedere, hrana, solutii la anumite probleme pe care el inca nu le concepe(solutiile nu problemele) apoi, cand se arunca in lume devine liber – pana atunci el este o forta vie, care daca nu e modelata de parinti se disipa…Parinti au o singura responsabilitate: de ei depinde ce forma va avea acea forta, nu in totalitate ci cam 35% dupa parerea mea.
        In final subliniez ca sunt de acord ca nu functioneaza atat de bine metoda Pavlov dar pana la urma noi acum la maturitate, pe metoda asta functinam de cand am format societatea.Daca esti bun si inveti ai bani si tot ce iti doresti daca esti rau si incalci legea te pedepsim cu puscarie sau mai rau uneori,Cam asta e argumentul care ma face sa cred ca metoda nu e buna,adica uita-te la noi cate probleme cu comunicarea si gandirea si comportamentul avem cat de inceti suntem inca in a ne depasi conditia, in a elimina raul din cotidian inca avem deprinderi proaste: zgarcenie,crima,lacomie,ura,ciuda, rautate etc..Daca tu crezi ca natura animalica a omului nu e tinuta in frau de metoda pedepselor atunci de ce crezi ca nu eliberaza nimeni detinutii in schimbul terapiei psiho?Sunt de acord cu tine ca varianta asta de educare nu e buna,dar altceva pare-se ca nu avemEu cred ca nu exista o metodfa standard pt a modela viata unui copil putem doar sa ne straduim cat mai mult si sa ne dam tot ce avem mai bun pt. educatia unui copil, dar nu o sa avem niciodata garantia ca el la maturitate va fi bine.Aici apare planingul familial,unde estiajutat sa faci un copil in cele mai bune conditii sau daca se face dupa standarde esti sfatuit sa renunti la idee pt ca nu esti potrivit ca parinte(sfat care nu cred ca e urmat de nimeni).Iar daca e vorba de libertate atunci imi intaresc ultimul argument prin ideea ca fiecare e liber sa isi educe copilul cum vrea atata timp cat da dovada de responsabilitate(si defapt ajunge la inceputul problemei si ne (sau ma ) invartim intr-un cerc vicios al unei probleme care ne tine in loc pe plan evolutiv…

      • Referitor la chinezi: nu au „oprit deptul la procreare”, ci au introdus –legislativ– pedepse pentru cei care au mai mult de un copil (deci primul copil e „gratis”). Pedepse de genul: posibila pierdere a locului de muncă (dacă Statul e angajatorul), sau impozite mărite.

        În „lumea bună” se practică inversul, adică recompense pentru cei care au mai mult de doi-trei copii. Cel mai adesea asta înseamnă tratament diferenţiat la impozit sau taxă pe venit, plus diverse alte beneficii oferite de Stat sau alţi agenţi economici. (De exemplu, ţin minte că am văzut în Franţa anunţuri prin magazine cum că se oferă reduceri celor care au familii cu trei sau mai mulţi copii.)

        În ce mă priveşte, aş prefera ca înţeleptul Stat să stea naibii deoparte când vine vorba de familie (şi asta include numărul copiilor, educarea lor, etc.)

  5. Totusi… Exista copii care nu au motivatii intrinseci pt a invata, iar metoda conditionarii pozitive este cea mai eficienta pt a ii invata sa isi descopere motivatorii. Dar banuiesc ca despre acesti copii nu este vorba aici. Si iarasi zic, totusi… Si ei sunt copii ce pot fi ajutati

  6. Nu intelege, te rog, ca nu as fi de acord cu cele scrise de tine, zic doar ca, desi conditionare +/- inseamna copii befericiti, cateodata e unica solutie

Leave a Reply

Required fields are marked *.