Homeschooling

Un alt fel de educație

Prima școală democratică din România. De ce nu?

| 20 Comments

De când am început să scriu acest blog m-am simțit răzbunată. Ai un sentiment eliberator atunci când poți să le spui tuturor ce te doare, ce te deranjează, în loc să scrâșnești din dinți de unul singur. Dar, cu puțin ajutor din partea unui bun prieten, mi-am dat seama că doar 🙂 eu mă simțeam eliberată. Avea dreptate. Blogul meu era doar o ”defulare egoistă”. Nimic pozitiv, niciun țel adevărat.

Așa că m-am gândit că, din moment ce aș vrea o schimbare, poate ar fi bine să încep chiar cu acest blog. Începând de astăzi vă invit pe toți, elevi, profesori, părinți și bunici, să-mi scrieți cum ar fi școala perfectă în viziunea voastră.

O să încep eu:

Îmi doresc să predau într-o școală democratică:

– în care toate hotărârile sunt luate numai de către cei afectați de ele: elevi, părinți și profesori;

– în care elevii sunt priviți ca persoane întregi, de sine-stătătoare, care au nevoie de sprijinul nostru pentru a crește și a se dezvolta în propriul ritm și pe calea pe care și-o aleg; în niciun caz să nu fie considerați niște recipiente în care profesorii trebuie să toarne aceeași cantitate de cunoștințe;

– în care elevii decid ce, cât, cum, unde, când și cu cine învață; astfel, fiind încurajați să-și asume responsabilitatea pentru propria învățare, ceea ce mi se pare logic, din moment ce ei sunt cei care vor beneficia de ea;

–  în care copiilor li se permite să fie copii (să se joace, să alerge, să cânte, să țopăie, să râdă în hohote, să bată din palme și alte ”copilării”, fără motiv, doar pentru că sunt copii);

– în care copiii nu sunt pedepsiți, recompensați (principiul recompensei funcționează, însă doar la animale), testați, ascultați, înfricoșați, înregimentați și uniformizați;

– în care nu există postamente și bănci țintuite în podea;

– în care talentele, preferințele și înclinațiile copiilor sunt respectate și cultivate;

– în care copiii sunt strigați ”Daniel”, ”Maria”, ”Toma”, ”Sara” etc. și nu ”Apostol”, ”Ionescu”, ”Dănilă”, etc., iar profesorilor nu li se spune ”Domnul/Doamna profesor/profesoară”, ci, la fel de democratic și normal, pe numele mic;

– în care copiii participă în mod egal la stabilirea regulilelor pe care le vor respecta;

– în care copilul/elevul are voie să vină îmbrăcat în toate culorile curcubeului, cu cizme galbene de cauciuc în picioare și o pălărie ciudată pe cap;

– în care orele se pot ține fie în clasă, fie afară, după dorința copiilor;

-în care sunt evaluate procesele de învățare, nu elevii;

– în care elevii de vârste diferite învață unii de la alții, în același grup;

– în care elevii învață în mod activ, descoperind, acționând, învățându-i la rândul lor pe alții;

-în care profesorul nu este obligat să completeze sau să conceapă nesfârșite hârțoage care nu-i servesc la nimic;

-în care profesorul are cu adevărat libertatea să aleagă metodele de predare, ținând cont de preferințele și nevoile copilului;

-în care există suficient personal didactic, iar clasele nu conțin mai mult de 10-15 elevi;

– în care toți părinții (nu numai cei din comitetul părinților pe școală) participă la luarea deciziilor care îi privesc direct pe ei și pe copii lor;

-în care orice eșec este doar o nouă șansă;

-în care orice reușită își conține răsplata;

– în care copiilor le sunt cultivate adevăratele valori: compasiunea, empatia, încrederea în sine, plăcerea cunoașterii, curățenia, optimismul și multe altele.

Poate lista mea (incompletă totuși :)) pare șocantă. ”Cum să vrei o școală în care elevii și profesorii să se adreseze unii altora pe numele mic? Cum să vrei ca elevii să aleagă ce, cât, cum, unde, când și cu cine să învețe? Dumnezeule! dar ar fi un haos total! Aia ar fi școală?!”

Cred însă că majoritatea reacțiilor vor fi pozitive. Am încredere că veți găsi în rândurile de mai sus propriile dorințe, dacă nu pentru voi, atunci pentru copiii voștri. Și asta pentru că nu-mi pot imagina un părinte care și-ar supune copilul tratamentului oribil din școlile de stat, dacă ar avea de ales.

Din păcate, până în prezent, nu am aflat de existența unei școli democratice în România. Însă nevoia unei asemenea alternative există. Chiar dacă nu avem nimic de spus în felul în care este organizată școala tradițională, putem să înființăm noi (părinți, profesori, elevi) o școală a visurilor noastre.

Dar e posibil?

Există școli democratice pe tot globul, iar eficiența lor este dovedită de rezultatele excepționale ale elevilor în învățământul superior și, mai important încă, de reușita lor în viață.

Vă invit să vizionați măcar câteva dintre filmulețele de pe acest site pentru a vă convinge, iar apoi puteți vedea cum au făcut alții pe site-ul uneia dintre cele mai vechi școli democratice din Europa, Summerhill.

Și dacă nu v-ați dat seama deja ce vreau cu articolul acesta, iată: mi-aș dori ca acesta să fie începutul unui proiect pentru înființarea primei școli democratice din România. În acest scop, vă invit încă o dată să vă spuneți părerile, dorințele, visele. Sper din tot sufletul să  putem forma o comunitate de părinți, profesori și elevi care vor o altfel de educație și care se vor uni pentru a o construi.

Celor care nu cred că se poate: de ce nu?

20 Comments

Leave a Reply

Required fields are marked *.