Cum întârzie instrucția academică timpurie dezvoltarea intelectuală – de Peter Gray

Competențele academice sunt cel mai bine dobândite atunci când persoana le dorește și are nevoie de ele. În ultimul meu articol am rezumat câteva cercetări care indică faptul că instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung. Acum, în acest articol, mă voi...

Ce este și ce NU este unschooling-ul?

M-am văzut iarăși nevoită să răspund în secțiunea de comentarii la întrebări care denotă o înțelegere distorsionată a conceptului de unschooling (curioșii pot vedea despre ce e vorba aici). Nu învinovățesc pe nimeni pentru asta (deși mă supără vehemența cu care unii...

Nevoia de școlarizare

de Idzie Demaires Am primit mai multe comentarii negative pe acest blog în ultimele săptămâni decât am primit vreodată până acum! Au fost destul de răutăcioase (cred că am șters unul fiindcă m-a deranjat mult), ignorante, defensive și destul de ostile. Câtorva le-au...

Unschooling: o abordare de tipul “nu te băga”?

”Nu te băga” înseamnă pentru mine a ignora copiii. Să spui ”oh, vor învăța singuri” și apoi să-ți vezi de *viața de adult* fără a-i implica pe copiii sau implicându-i prea puțin mi se pare același lucru. Eu văd adevăratul unschooling ca fiind un proces de trai prin colaborare, în care fiecare membru al familiei împărtășește interese, sugerează activități (la care ceilalți membri pot alege să participe sau nu), împărtășește articole interesante, informații și link-uri și anunță persoana potrivită când dă peste ceva ce i-ar putea plăcea (mama i-a adus lui Emi o mulțime de cărți despre istoria, limba și poezia japonezilor pentru că știe că o interesează).

Prejudecăți despre unschooling

Pentru a face unschooling trebuie să fii motivat: Pe asta am auzit-o de multe ori. De prea multe ori. Pentru mine e pe același loc cu prejudecata legată de socializare (deși cred că totuși socializarea învinge). Asta aud de cele mai multe ori de la oamenii care văd cât de fericite, elocvente și sociabile suntem eu și sora mea, așa că sunt forțați să înțeleagă că unschooling-ul trebuie să funcționeze uneori. Dar, pentru a-și păstra viziunea despre lume – și pentru a-și justifica anii pe care i-au petrecut în școală sau cei pe care îi vor petrece copiii lor – trebuie să creadă că nu ar funcționa decât în cazuri speciale. Că ar funcționa numai pentru oameni deosebiți. Oameni care sunt deosebit de inteligenți și motivați. Acum, oricât de măgulitor ar fi asta pentru mine dintr-un anumit punct de vedere (”ești foarte deșteaptă, așa că la tine a mers!”), ideea asta mă scoate de-a dreptul din minți. Pentru că iată cum stă treaba: unschooling-ul nu funcționează pentru oamenii motivați. Unschooling-ul creează oameni care sunt motivați! Plasarea puterii asupra învățării și a vieții în mâinile individului dă putere și motivație. Dacă învățarea nu e transformată în ceva neplăcut, continuă să fie plăcută și distractivă de-a lungul întregii vieți. Asta e cu adevărat ”motivația” pe care o văd oamenii în cei neșcoliți: plăcerea de a învăța pe care o găsești mult mai rar printre masele de elevi.

Unschooling – un stil de viață

N-am auzit până acum vreun părinte care să spună că e mulțumit de programul acesta și nu l-ar schimba pentru nimic în lume. Dar puțini mi-au dat de înțeles că ar vrea să treacă peste oftat și regret și să caute activ o soluție. La fel cum n-am auzit părinte care să nu reproșeze ceva sistemului școlar, dar niciunul care să conceapă ideea de a-și retrage copiii. Și nu pot să-i condamn din moment ce așa se trăiește în societatea noastră. Pare o axiomă de nezdruncinat, nu? ”Părinții merg la serviciu și copiii la școală.” Nu așa le explicăm celor mici?
Dar dacă nu trebuie să fie așa? Dacă ne-am preface că școala nu există? Și că trebuie să ne asumăm răspunderea pentru copiii noștri 24 de ore din 24? Dintr-odată, traiul de mai sus pare simplu și ordonat, fără surprize și provocări, nu-i așa? Poate la prima vedere, dar, zic eu, pare și lipsit de libertate și de bucuria de a-ți petrece timpul cu copiii fără limitări și program.

Unschooling (văzut de un unschooler)

În concluzie: Unschooling-ul este viabil. Absolut și complet viabil, așa cum arată miile de oameni neșcoliți din lume. Iar mișcarea se răspândește. Din ce în ce mai mulți oameni înțeleg cât de oribilă poate fi școala pentru unii oameni. Înțeleg că, în primul rând, școala te învață obediența față de autoritate. Că școala a fost înființată cu scopul (actual se pare) de a produce ”muncitori buni” (cunoscuți și drept ”membri productivi ai societății”). Oameni care se vor supune autorității și vor munci la serviciile lor sclavagiste cât pot mai bine, nederanjați de caracteristicile umane înnăscute numite creativitate și ingenuitate. Nu credeți că aceste calități ar trebui prețuite?

Cel mai important lucru este pentru mine libertatea. Nu cea falsă de care le place guvernanților să vorbească. Ci libertatea adevărată, onestă. Posibilitatea de a-ți construi propria viață, de a alege ce faci și când. Și, cel mai important, de a-ți controla propriile gânduri. Pentru că mintea ta e a ta și numai a ta. Mintea mea e A MEA. De aceea n-am mers niciodată la școală, pentru că vreau ca lucrurile să rămână așa. Vreau să fiu mereu la cârma propriei vieții.

Neșcolirea nedefinită

Când învățarea se produce ca rezultat al dorințelor copilului, este absorbită ușor, cu entuziasm și deschidere. Copilul muncește mai mult pentru că face ce crede el că este important, nu ceea ce i-a spus altcineva că e important. Noile cunoștințe pornesc cu un context pentru că se potrivesc lucrurilor de care lui îi pasă deja. Învățarea venită din dorință reală este cu atât mai eficientă decât absorbția pasivă, încât cei care nu-și școlesc copiii pot permite mult mai multă explorare, leneveală și joacă decât cei care impun o programă. Literatura legată de neșcolire abundă în povești despre copii care nu au acordat nicio atenție matematicii sau cititului în primii zece ani și apoi au recuperat în doar câteva săptămâni.

Copiii se educă singuri: trecere în revistă a unora dintre dovezi

Nu trebuie să ne facem griji cu privire la programe, planuri de lecție, motivarea copiilor ca să învețe, testarea lor și restul lucrurilor care cad în rubrica pedagogiei. Să folosim acea energie, în schimb, pentru a crea medii decente în care copiii să se poată juca. Educația copiilor este responsabilitatea copiilor, nu a noastră. Numai ei o pot face. Sunt făcuți pentru asta. Sarcina noastră legată de educație este doar să stăm deoparte și să o lăsăm să se întâmple. Cu cât încercăm mai mult s-o controlăm, cu atât o împiedicăm.

De ce să alegi unschooling-ul? de Rue Kream

Principalele motive pentru care am ales unschooling-ul nu au de-a face cu factorul academic, dar desigur că există motive pentru care am ales să nu le predăm copiilor noștri. Credem că oamenii (copiii) caută cunoașterea în același mod în care caută distracția sau hrana și credem că adulții pot interveni mult în această dorință de a învăța. nu credem că repetiția este necesară sau că există o listă de lucruri pe care fiecare persoană trebuie să le știe. Credem că a transforma relația dintre părinte și copil într-una dintre un profesor și un elev este nociv. Vrem ca copii noștri să-și asume propria învățare și să învețe din propriile motive, nu pentru a-l mulțumi pe profesor.

Iubirea naturală de învățare – de Jan Hunt

Copiii se bucură de valoarea intrinsecă a ceea ce învață.

Nu e nevoie să motivăm copiii utilizând recompense extrinseci, cum ar fi notele și steluțele, care le sugerează că activitatea în sine trebuie să fie dificilă sau neplăcută; altfel, de ce este oferită o recompensă ce nu are nicio legătură cu chestiunea în sine? Părintele înțelept spune ”Cred că-ți va plăcea cartea asta”, nu ”Dacă citești cartea asta, primești o prăjitură”.

De ce am ales unschooling-ul – de Kim Houssenloge

Uitându-mă la rezultatele învățării naturale din primii patru ani ai lui Lewi, puteam vedea un băiețel pasionat care avea o sete nepotolită de cunoaștere și învățare. Iubea cărțile. Iubea natura. Era fanatic în tot ce îl interesa la un moment dat. Era motivat și independent și-I plăcea să se joace. Nu era nimic ce trebuie schimbat, explica abordarea de tip unschooling. Nu trebuia implementat nimic. Nimic nu trebuia să se schimbe la vârsta de cinci ani pentru ca el să se îndrepte dintr-odată către învățare – era deja acolo, învățând, trăind viața din plin.

Ce este unschooling-ul? (II)

Rory (8): Unschooling-ul este pur și simplu grozav. Dacă greșesc ceva, pot să-mi acord timp ca să reușesc. Cred că învăț mai mult și e mai bine decât la școală. Nu mă pot gândi la ceva ce aș vrea să fac, dar nu pot și sunt o mulțime de lucruri pe care le pot face acum și nu le puteam face la școală.

Ce este unschooling-ul? (I)

Dar esența unschooling-ului este că nu există nicio formulă magică, nicio simplă soluție la cutie pentru problema educațională a fiecărui copil. Unschooling-ul este doar o modalitate de a ajusta învățarea la nevoile specifice ale fiecărui copil și ale fiecărei familii. Nu veți găsi două familii care fac unschooling și care urmează aceeași cale – sau doi copii în aceeași familie de acest fel care să meargă în exact aceeași direcție.

De ce mi-aș educa acasă copilul? (II)

Homeschooling-ul sau educația la domiciliu este, din punct de vedere cronologic, primul fel de educație. Însă pe măsură ce s-au creat rețele de școli de stat, legile au făcut obligatorie prezența copiilor în astfel de instituții, numind totul ”dreptul la educație”. În zilele noastre, educația făcută de părinți acasă este o alternativă la educația formală și este obținută destul de greu în unele țări (printre care și a noastră).