Obligația noastră socială față de educația copiilor: oportunități, nu coerciție (I)
Școlile, așa cum le cunoaștem în general, intervin în abilitatea copiilor de a se auto-educa. Când închidem copiii și adolescenții în școli, unde sunt repartizați în camere și nu-și pot alege tovarășii, unde nu-și pot urma propriile interese, ci trebuie să se supună la poruncile profesorului și la ritmul impus de clopoțel, intervenim în abilitatea lor de a se auto-educa. Mijloacele naturale de educare ale copiilor necesită libertate. Cititorii fideli ai acestui blog știu că aceasta este teza mea secundară.
În ultimele două postări am schițat o argumentare împotriva școlarizării obligatorii (forțate). Acum, în acest articol, voi vorbi puțin despre ce le place elevilor la școală, dacă le place ceva, și voi contura gândurile mele despre cum am putea noi, ca societate, să le satisfacem dorințele și să le oferim șansa de a se auto-educa fără coerciție. Încep, însă, cu o digresiune.