Cine păcălește pe cine?(I)

Copiatul te poate ajuta să iei o notă bună și să-i impresionezi pe ceilalți (asta dacă nu ești prins), așa că e o strategie care poate fi atrăgătoare pentru elevii care au aceste scopuri. Dar n-ar avea rost să copiezi dacă ești interesat de învățarea în sine, pentru că asta nu te ajută să înțelegi o idee.[14] Atunci cum își creează elevii aceste scopuri? Ce-i face să arate interes față de ceea ce fac și nu grijă față de cât de bine o fac? Contează și dispozițiile individuale, fiind evident că elevii nu se poartă la fel, chiar și în același mediu. Dar acel mediu – valorile și politica unei clase, școli sau societăți – este decisiv în determinarea gradului de răspândire a copiatului.[15] El afectează comportamentul elevilor dintr-un anumit moment și le influențează valorile și atitudinile în timp. Fie că ne place sau nu, datele ne spun că copiatul trebuie înțeles drept simptom al unor probleme cu prioritățile școlii și practicile educatorilor. A pierde din vedere acest fapt prin condamnarea copiilor care copiază și ignorarea contextului înseamnă a cădea în capcana de care ne avertizează Lee Ross.