Homeschooling

Un alt fel de educație

De ce îmi place să fiu mamă

29/08/2012 by Andreea Constantin | 57 Comments

Am citit deunăzi un articol foarte răutăcios despre cât de ”uncool” e viața unei mame, condamnată de instinctul de perpetuare a speciei la o izolare tristă, punctată doar de secreții nazale verzui și scaune moi. Cam la asta se reduce îngrijirea unui copil în viziunea autoarei, care declară cu emfază că nu-și dorește copii și nici n-o să facă vreodată. După ce i-am citit articolul, nu pot decât să-i doresc să-și vadă visul împlinit .  Nu cred că v-ar interesa să-l citiți, așa că mă abțin de la a pune link. Însă cred că trebuie să îndrept balanța cu câteva rânduri despre cum e de fapt să fii mamă (cel puțin pentru mine).

Chiar dacă am doar 4 luni și jumătate de când îmi împart zilele cu băiețelul meu, îmi place să fiu mamă! Încerc din răsputeri să nu vă plictisesc cu bine-cunoscutele ”viața mea s-a schimbat în bine”, ”mă simt împlinită” și altele asemenea, deși jur că, pe cât de răsuflate mi se păreau înainte, pe atât de adevărate le-am simțit la rândul meu. Și, deși alăptez, nu cred că mai am atât de mulți hormoni în sânge încât să fiu ușor dată la o parte de cei ”lucizi” drept subiectivă.

Sarcina a fost perioada în care m-am simțit cu adevărat specială, de parcă sufletul și corpul meu așteptau bobul acela de viață ca să-și împlinească menirea. Îmi e dor și-acum de senzațiile de atunci, de privirile admiratoare și de zâmbetele sincere pe care le stârneam pe stradă, de sentimentul că sunt un fel de semi-zeiță pentru o vreme. Și oricât de trivializată sau idealizată ar fi sarcina în general, sunt sigură că pentru majoritatea femeilor a fost o experiență transformatoare, mai frumoasă decât orice călătorie în țări exotice (că tot cred greșit oamenii că nu mai poți să pleci nicăieri după ce faci copii…). Continue Reading →

Cinci afirmații neobișnuite despre joacă

13/08/2012 by Andreea Constantin | 4 Comments

de Alfie Kohn
Copiii au nevoie de joacă; noi avem nevoie să înțelegem joaca altfel.
  • Copiii ar trebui să aibă multe oportunități de joacă.
  • Chiar și copiii mici au prea puține astfel de oportunități în zilele noastre, mai ales la școală.

Aceste două propoziții – ambele indiscutabile și importante – au fost oferite de multe ori.(1) A doua în special reflectă ”cultul rigorii” ce se află în centrul reformei școlare de tip corporatist. Impactul ei devastator se poate ilustrat atât pe orizontală (cu pregătirea pentru teste înlocuind activități mai valoroase la fiecare nivel de vârstă), cât și pe verticală (cu presiunea împinsă până la cele mai mici clase, dând naștere la instrucție inadecvată din punctul de vedere al dezvoltării). Grupa de grădiniță tipic americană seamănă acum cu o clasă întâi foarte proastă. Chiar și educatorii sunt îndemnați să sacrifice oportunitățile de joacă imaginativă în favoarea instruirii copiilor până când stăpânesc un set definit de abilități.

Cum se întâmplă cu orice trebuie spus – și nu e auzit de oamenii de la putere – există tentația de a tot repeta. Dar pentru că ni se amintesc atât de dese aceste două afirmații despre joacă, aș vrea să ofer alte cinci care par mai puțin evidente sau cel puțin nu sunt la fel de des puse în discuție. Continue Reading →

Cum sa strici le joaca copiilor: supraveghind, laudand, intervenind

06/08/2012 by Andreea Constantin | 12 Comments

de Peter Gray

Cum sa te bucuri de joaca copiilor, nu s-o distrugi.

 

Sufletul mi-a fost miscat de multe dintre minunile naturii – de frunzele oranj si portocalii stralucind in soarele de toamna, de ratele salbatice aterizand usor pe apa la apus, de nori plutind deasupra mea in timp ce stau intins privind cerul. Insa, dintre toate privelistile naturii pe care le-am gustat si contemplat, niciuna nu m-a incantat mai mult decat privelistea copiilor jucandu-se – jucandu-se liberi, fara adulti care sa-i ghideze sau sa-i intrerupa. A interveni in joaca lor mi se pare a fi la fel cu a trage in ratele salbatice care aterizeaza pe apa.

Cuvintele mele sunt slabe substitute  pentru privelistile reale, dar lasati-ma sa incerc sa va dau doua exemple care pe mine m-au miscat mai mult decat orice poezie. Nu e nimic special in ele, sunt la fel ca joaca de pretutindeni. Ceea ce le face speciale pentru mine este ca mi-am permis sa le privesc si sa ma bucur de ele, sa le vad asa cum unii oameni asculta concerte sau admira picturi faimoase. Le povestesc aici in parte pentru a incerca sa transmit frumusetea lor, dar si pentru a sublinia cum adultii le-ar fi putut distruge supraveghind, laudand sau intervenind in alt mod, cum se intampla mult prea des in zilele noastre.

Ambele exemple s-au petrecut in biserica de care apartin. Le prezint aici la timpul prezent pentru a le face mai vii. Continue Reading →

21/09/2011
by Andreea Constantin
20 Comments

Copiii își pot purta singuri de grijă (I)

Dacă aceste mame sunt ”grijulii” în felul acesta destul timp, au foarte multe șanse să obțină tocmai comportamentul pe care nu și-l doresc. Copiii mici sunt într-adevăr foarte atenți la început – priviți-i pe o scară sau pe niște trepte, hotărând dacă să pășească mai departe sau să se târască până jos. Sunt nerăbdători să încerce lucruri noi, dar în același timp au un simț remarcabil de precis a ceea ce pot sau nu face, iar pe măsură ce cresc, judecata lor devine din ce în ce mai bună. Dar acești copii care sunt ținta îngrijorării mamelor ajung aproape sigur ori prea timizi să încerce orice, ori prea nesăbuiți și neatenți să știe ce pot încerca și ce ar trebui să evite. Continue reading