Homeschooling

Un alt fel de educație

Cine sunt?

100 Flares Facebook 100 Filament.io Made with Flare More Info'> 100 Flares ×

fbphotoMă numesc Andreea Constantin și am aproape 30 de ani. Ultimi trei i-am petrecut alături de fiul meu iubindu-l, ajutându-l, alăptându-l (primii 2), îngrijindu-l, hrănindu-l și fiindu-i alături mai tot timpul, până și în somn.

Scriu pe acest blog din august 2009, când, dezamăgită de experiența de profesor de limba și literatura română la o școală generală, am început (la insistențele celui ce avea să-mi fie soț) să-mi pun în cuvinte frustrările, dar și ideile despre educație și cum ar trebui s-arate ea.

Defularea a cedat repede locul promovării unor alternative la sistemul de școlarizare convențional, căci la ce bun să te tot plângi de ce e în neregulă, dacă nu propui și soluții?!

Am dat de școlile libere și de educația acasă pe un forum de attachment parenting și de-atunci am înțeles că nu trebuie să renunța la pasiunea mea pentru educație doar pentru că nu mi-am găsit locul în învățământ. Datorită celor citite acolo și cărților lui John Holt, am descoperit uimită și fascinată lumea ”educației de casă”, cum bine o numește Sorina Oprean, o mamă care a ales educația acasă de la început pentru cei doi copii ai ei.

Nu am fost, cum poate vă vine în minte, un elev frustrat sau corijent. Dimpotrivă, am fost eleva silitoare și ascultătoare, care lua totul în serios și-și bătea capul să le facă pe toate și nu oricum, ci BINE. Am avut mereu medii mari și am luat măcar premiul 2. Am luat școala în serios pentru că a fost singurul lucru constant din viața mea și nu aveam oricum altceva mai bun de făcut. Deși am schimbat vreo cinci școli până în clasa a opta, din cauza divorțului părinților mei, am reușit mereu să fiu printre primii trei din clasă.

Am intrat la Facultatea de Litere din București a douăzecea și am absolvit în primii zece. Apoi am ales un master de Didactici ale disciplinelor filologice, care speram eu că mă va ajuta în profesia aleasă. A fost, într-adevăr, un master folositor și interesant, însă lunile petrecute la catedră mi-au dovedit că locul meu nu e în învățământ.

E drept, poate că am ajuns în fața elevilor cu iluziile vârstei și reminiscențe din uimirea copilului în fața adulților atotputernici. Îmi închipuiam că voi avea libertatea de a inova, de a schimba și de a potrivi felul în care predau cu nevoile copiilor, doar urma să fiu profesor. Dar n-a fost așa. Am constatat cu frustrare că eram, în fond, la fel de lipsită de libertate ca și elevii mei.

Sunt o fire perfecționistă (știu, nu e musai o calitate, ba din contră) și niciodată n-am agreat jumătățile de măsură. Așa că am terminat cu greu anul școlar, de dragul elevilor care fuseseră deja supuși prea multor schimbări. Dar gustul amar din acele luni nu-l voi uita niciodată și va fi mereu pentru mine un imbold să-i ofer copilului meu altceva.

Am trecut de la învățământ la copywriting online și, după un an, la statutul de mamă, cel în care mă regăsesc cel mai mult.

 ”We have no reason to be discouraged about the future of education. We just must realize that real reform is not going to occur within the established school system. It will continue to occur outside of that system. The gradual change that will occur is that more and more people will opt out of conventional schooling. To permit that to happen, we need to be sure that people have the legal right to opt out. On a political level, that should be the highest priority for those of us who look for a world in which children can develop freely and happily, with the full experience of democracy and the rights and responsibilities that democracy entails.” (Why Schools Are What They Are)

Dacă ai întrebări, nelămuriri sau ai nevoie să cunoști alți părinți interesați de educația acasă, îmi poți scrie pe adresa: ursuandreea85[at]gmail[punct]com sau pe pagina de facebook Un alt fel de educație.

Înainte de a-mi trimite întrebările tale, caută răspunsuri pe pagina de întrebări frecvente sau pe blog, prin motorul de căutare. S-ar putea să scutești ceva timp.

72 Comments

  1. Masterul pe care l-ai facut tu iti permitea sa predai si la liceu sau doar la clasele V-X? Eu tocmai am terminat facultatea si vreau sa lucrezi in invatamant si am inteles ca este nevoie de un master didactic pentru a preda la liceu.

  2. Buna Andreea. Am citit putin desscrierea site-ului tau si trebuie sa-ti spun, in speranta ca nu te voi supara 🙂 ca esti un pic prea transanta! lucrurile pot merge la fel de bine si in tr-un system clasic de invatamant. Si daca, tu ca parinte, reusesti sa completezi activitatea didactica a scolii/ a profesorilor, per total copilul cred ca este mai castigat. Mai ales daca reusesti sa alegi/gasesti o scoala/un grup de profesori buni! si crede-ma ca exista destui!
    sa nu ma intelegi gresit: eu apreciez homeschooling-ul si cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa-l practice intr-o masura sua alta… dar nu as arunca cu noroi in sistemul classic de invatamant.

  3. Buna
    Apreciez site-ul. Sunt mamica doar de 7 luni si 11 zile, sunt provocata de tine si de alte mamici sa-mi educ fetita acasa. Nu agreez sistemul educational romanesc, dar in acelasi timp ma simt nepregatita pentru un asffel de pas. Ma gandesc in viitor, implica pentru mine multa lepadare de sine, e comod sa-ti dai copilul la gradinita. Apreciez curajul tau si daruirea ta, vad ca ceea ce faci e cu pasiune, din inima. As vvrea sa te vad im mod practic cum te raportezi la micutul tau, dar fara sa stii de prezenta mea. Mult succes in a trai o viata practica si plina de bucurie, impreuna ca familie

    • Bun venit, Maria!
      Multumesc pentru mesaj si apreciere. Te asigur ca nu facem nimic deosebit. Cam ce am scris aici: http://homeschooling.urbankid.ro/2015/01/26/invatarea-naturala-de-la-nastere-la-3-ani-un-fel-de-bilant/. Incerc sa traiesc alaturi de el firesc, bucurandu-ma de compania lui si de tot ce are el sa ma invete pe mine (si sunt multe, vei vedea pe masura ce va creste si fetita ta). Deci n-as zice ca sunt eu mare exemplu de curaj si daruire, sunt multe alte mame care fac si mai multe.
      In ce va priveste, cred ca e mult prea devreme, la 7 luni si ceva, sa iei vreo decizie. Daca te atrage ideea, poti sa continui prin a te informa, pe masura ce gasesti subiecte care te atrag. Vei avea destul timp sa vezi daca e pentru tine sau nu. Esential este sa nu crezi ca se intampla ceva magic cand ajunge la varsta de scolarizare obligatorie (5 ani mai nou) si va trebui sa schimbati ceva. Puteti continua sa traiti si sa invatati cot la cot ca pana atunci.
      Mult succes si voua! Astept intrebarile tale oricand, aici sau pe mail.

  4. Buna ziua,

    Incep si eu asa stangaci: am o fetita de 1an si jumatate si vreau sa incep prin a nu o da la gradinita. Am 37 de ani si pana acum am lucrat in SUA unde am avut o cariera de succes. Nu stiu sa ma joc, nu stiu sa fiu copil. Poate ma puteti ghida un pic, sa citesc ceva sau nu stiu…….Vreau sa stiu ce sa fac acasa cu copilul in lipsa gradinitei.

    Multumesc

    • Multumesc pentru comentariu si bun venit pe blog!

      Sa-ncep prin a va intreba de ce vreti musai sa faceti ceva deosebit cu ea in anii in care ar merge la gradinita?
      Doar pentru ca ni s-a spus ca gradinita si tot ce se face in ea sunt necesare pentru un copil, asta nu inseamna ca e adevarat. Nu trebuie sa faceti nimic deosebit, doar sa-i asigurati o viata linistita, cu o multime de oportunitati de joaca libera, cu mult timp petrecut in aer liber, fara graba si haos. Restul va veni de la sine, invatare, dezvoltare, etc. Legat de asta, cititi un pic despre unschooling si natural parenting: http://naturalchild.org/articles/learning.html sau in cartea The Natural Child: http://naturalchild.org/book/, chiar si in The Unschooling Unmanual: http://naturalchild.org/unmanual/.
      Demult m-am gandit sa scriu despre educatia timpurie si, iata, mi-ati dat inca un motiv. Voi scrie urmatorul articol pe tema asta, asa ca reveniti pe blog si va voi lamuri mai bine. Noi, adultii, avem o multime de idei preconcepute despre educatie si dezvoltarea unui copil, ca fruct al propriei educatii si copilarii. Pentru a vedea lucrurile cu luciditate, e necesar un proces de “descolarizare”, in care sa renuntam la ideea ca educatia este ceva ce i se face copilului conform unui plan, in conditii prestabilite. De fapt, e mult mai simplu, mai ales la varstele mici: esential este sa aiba copilul o viata cat mai libera si pe masura varstei, abilitatilor si intereselor sale.

      Al doilea punct, cel legat de joc. Eu cred ca fiecare are o doza de joc in el, mai mica sau mai mare, in functie de temperament, experientele din copilarie, viata de adult de pana sa devina parinte. Toate, cum vedeti, sunt dincolo de puterea noastra pana la urma. Deci nu e nicio rusine in faptul ca nu esti pe cat de jucaus ai vrea sa fii ca parinte. Eu, de pilda, ma consider undeva la mijloc. De cele mai multe ori ma prind in joc destul de usor, dar nu atat de usor sau de lipsit de griji cum o fac unii parinti pe care ii cunosc. Pe de alta parte, cred ca intr-o oarecare masura ne putem schimba, daca intelegem valoarea jocului pentru copil. Pentru asta va recomand cu caldura blogul si atelierele Otiliei Mantelers: http://otilia-mantelers.urbankid.ro/. Puteti adauga pe lista de lectura si cartea lui Cohen despre joc: Lawrence_J_Cohen_Reţete_de_jocuri_De_ce_şi_cum_să_te_joci_cu_copilul_tău. Eu sunt convinsa ca jocul cu parintele este foarte valoros.
      Dar, ca orice altceva, e bine sa fim atenti la limita si sa incurajam jocul independent, pentru a nu-l impovara pe copil cu propriul nostru mod de a gandi si de a face lucrurile. De aceea, va propun sa cititi si ce scrie Janet Landsbury despre jocul independent si cum il putem facilita: http://www.janetlansbury.com/?s=independent+play&lang=en.
      Daca mai aveti intrebari, nu ezitati sa m le puneti. Va ajut cu orice pot.

  5. Buna! Urmaresc blogul tau de ceva vreme si chiar daca, deocamdata, nu am copii, inclin foarte mult balanta inspre HS, odata ce vom avea. Problema este, si o intrebare, totodata, ca pregatirea mea (incompleta, deocamdata, inca pe “bancile sistemului”) este medicala, nu didactica. Exista posibilitatea sa fac HS cu copiii mei, fara o pregatire de acest gen?

  6. Sunt mamica unui copil de clasa I. Sunt de asemenea si cadru didactic. In prezent lucrez cu copii de 2-3 ani. Nu vreau sa parasesc aceasta sfera de activitate deoarece aici am libertatea de a lucra cu copiii in propriul lor ritm. Mai departe in varsta e mai greu datorita sistemului. Problema mea in momentul de fata este copilul meu. Stefan este un copil extrem de emotiv, cu imaginatie si energie debordanta. Problema este ca in gradinita am fost ignorati total din cauza ca nu putea sa stea minute in sir pe un scaun. La clasa pregatitoare ne-am ”bucurat” de tratamentul datului afara din sala de clasa…tot din cauza ca nu putea sta pe scaun. Ne-am mutat la alta scoala si la alta invatatoare in speranta ca vom gasi persoana potrivita care sa il faca sa prinda drag de invatatura. Dupa numai 2 luni de scoala ma vad nevoita sa il retrag din sistemul de masa. Nu i pot duce la scoala speciala…la noi in oras clasele speciale sunt doar cu copii cu sindrom down si autism sever. Procedura de a abtine avizul de educatie la domiciliu mi se pare foarte greoaie. Vom merge la un neuropsihiatru pediatric pentru a ne da un eventual diagnostic.( e banuit a avea ADHD) E drept ca baiatul are mari intarzieri in achizitii informale. Desi acasa noi ne bucuram de fiecare progres….orice reusita e o izbanda! Ii e foarte teama sa greseasca si de aceea lipssa de interes fata de invatatura. I s-a intiparit in minte ca nu poate si ca indiferent ce va face nu va fi la fel ca ceilalti. Fiind cadru didactic ma gandesc ca ar fi benefic pentru el sa facem impreuna in ritmul lui, in maniera noastra invatatura acasa! Si ma gandesc ca acest tip de invatare este cu adevarat integrata deoarece pt copilul meu notiunile abstracte nu au sens pana nu vede aplicabilitatea lor in viata reala.
    Pe de alta parte nu ar trebui neglijata nici partea de dezvoltare socio-emotionala….lipssa unei colectivitati il va priva de bucuria legarii de prietenii, de relatii de colegialitate. Imi e ciuda ca traim in Romania…avem un sistem cu adevarat gaunos. Am invatat in epoca ceausista sa legam stiuletii pe cocean ca sa mintim ca avem productie bogata. Asa si in invatamant : Toata lumea vorbeste de respectarea nevoilor si particularitatilor individuale, de toleranta, de drepturile supreme ale copiilor….asa frumos stim sa vorbim!!!! Dar practica ne doboara! Uniformitate !!! asta se cere! SI ne mai miram ca societatea nu are oameni creativi, cu initiativa!

    • Alegeti sistem6l step by step, e foarte flexibil fata de traditional, nu va ingrijorati pentru baiat, e in regula, nu e musai sa stea 50 de minute pe scaun si sa digere orice, nu toti pot si nici nu trebuie. Baiatul meu are autism, mediu e drept dar tot aia e, e neaparat nevoie sa gasiti invatatoare cu suflet, la step nu este atata strictete si se apropie foarte mult de homeschooling. Succes, nu va descurajati!

  7. Wow, cata informatie! Cred ca majoritatea se sperie de cate metode si de cate lucruri noi exista si te descurajezi si din comoditate zici: nu-i traba mea Problema noastra, a parintilor e ca nu ne asumam raspunderea intru-tot! Norocul meu ca mai am timp sa ma gandesc si sa cercetez subiectul pana face copilul 7 ani (acum are 2 ani) care e la gradinita Waldorf…eu zic ca orice e mai bun decat sistemul “normal”… adica acolo sunt educatoare care au metode de “educatie”, pe cand celelalte (daca nu ai norocul sa le cunosti sau mai rar daca sunt pasionate de job) sunt niste acrituri arogante care iti sumimeaza autoritatea ta si calitatea ta de mama. Parintii inchid ochii la prea multe si nu e corect fata de copil! Felicitari pentru initiativa!

  8. Buna! Ma bucur ca am gasit informatii despre acesta forma de invatamant. Ca se tot vorbeste de scoala, intrebarea mea e daca acest lucru nu se poate face si pentru gradinita? Peste nu foarte mult timp fetita mea o sa intre in colectivitate, darrrrr nu in acest sistem de stat, mi-ar placea tare mult un astfel de sistem.

    • Ba se poate si inca foarte simplu. Gradinita nu e obligatorie, deci nu e nevoie de inscriere la scoala-umbrela. Sunteti libera sa va educati fetita acasa si in anii de gradinita si mai apoi.

      • Well, great idea, doar ca ar trebui sa mai gasesc 2- 3 mame care sa adere la idee si un coordonator. Stiti cumva pe cineva? Din cate am inteles eu sunteti oarecum in domeniu, nu va interseaza si sfera aceasta?

        • Puteti face si singura, dar daca va intereseaza un homeschooling co-op (adica un grup), va pot face legatura cu parinti care practica sau vor practica HS.

  9. Salut.
    Sunt mamica de 2 fetite, dezamagita deja, doar dupa grupa mica, de gradinita de stat.
    Insa, o problema a multora dintre parintii care vor sa-si educe copiii “altfel” sunt costurile, cel putin eu asa cred. Desi nu ma pot vaita ca nu castig bine, ratele la banca imi reduc simtitor veniturile si din ceea ce ramane nu-mi permit o gradinita de 1500 lei pe luna pentru un copil.
    In cazul in care nu au taxe (asa cum scrie pe site la Federatia Waldorf), sunt putine grupe – gen 1 grupa din 13 total la gradinita – si departe de noi, astfel ca ar trebui sa trezim copilul cu vreo 2 ore mai devreme (pentru cine stie cum e cu trezitul unui copil de 4 ani, varianta asta pica din start).
    Probabil ca voi alege o varianta de compromis, o gradinita particulara ceva mai acesibila.
    Trebuie sa recunosc totusi ca scoala ma ingrozeste. Inca imi amintesc ce teanc de manuale si caiete speciale mi-a facut baietelul unor prieteni cand era cls I-a. Avea peste 1/2 m si erau cam toate format A4 spre A3 chiar.
    Deja cea mare are, de la gradi, o mapa cu caiete si fise facute in cele vreo 4-5 luni de gradi (ca atat a fost efectiv). Si nu a invatat sa imparta jucarii si sa faca echipa cu cineva, lucruri care pentru mine sunt mai importante decat fisele.

  10. Bravo! Si eu cred ca se poate altfel si eu cred ca avem datoria sa cautam acest “altfel” pt copii. Cat ne tin curelele pe fiecare si impreuna. Ai aici o sustinatoare, asa cum sustin ceea ce e “bio”. Bravo si tinem legatura 🙂

  11. Buna Andreea, am ajuns de curand pe blogul tau si vreau sa te felicit pentru el. Se apropie incet-incet si la noi perioada scolara, ai nostri au 4 respectiv 2 ani, si devin din ce in ce mai interesat de subiectul educatiei. Asa am ajus la recomandarea lui Deea de Artizania la tine. Am tot citit de-a lungul timpului despre alternative tip Motessori, Waldorf sau ceva de genul. La Brasov din pacate nu am gasit asa ceva. Ma tenteaza tot mai tare homeschool sau unschool, dar e greu cu programul.

    Speranta mea este ca in urmatorii 2-3 ani sa ia nastere proiectul comunitatii Armonia Brassovia si sa putem amana decizia de scolarizare pana in acel moment. Din familiile care dorim sa infiintam comunitatea, am strans pana acum vreo 20 de copii, majoritatea sub 10 ani si o grupa de educatie “alternativa” cred ca va fi una din prioritatile noastre. Deocamdata insa, ne chinuim mai departe cu servici, bunici, gradinite si toate cele. Numai bine. Flavian

    • Citind mai atent comentariile de mai jos, am ajuns la o concluzie interesanta. Se pare ca cu cat esti mai “educat” si mai “scolit” de multe ori cu atat esti mai satul de sistem. Adica oamenii care voteaza pentru homeschool sau unschool nu sunt un fel de inadaptati, care n-au luat nici macar bacul, ci de multe ori elevi “eminenti” care au constatat ca zeci de ani de scoala nu i-au ajutat cu mai nimic.

      Cam asta este si cazul meu, am un an si jumatate de academie, urmat de doua facultati terminate plus alte cursuri de specializare. Am ajuns la concluzia ca tot ce am invatat si imi foloseste acum la munca de zi cu zi, n-am invatat in facultate, ci pe cont propriu. Si nu sunt genul de persoana care a terminat constructii si lucreaza la banca, ci activez exact in domeniul IT in care am una din diplomele de facultate.

      Mai mult, mama este invatatoare, aproape de pensie, dar ramasa din pacate la aceleasi idei legate de educatie de acum 40 de ani de cand si-a inceput cariera. Cred totusi ca atitudinea legata de sistemul de educatie nu este data nici de experienta sau numarul de ani petrecuti in sistem, nici de meseria practicata. Este altceva, care vine din interior, din suflet. Care are legatura cu nevoia de libertate combinata cu o curiozitate ce nu este satisfacuta in scoala, ci din contra.

    • Bun venit!

      Ma bucur ca-ti place blogul meu! Sper sa gasesti aici lucruri interesante si utile. Daca tot faceti o comunitate, ar fi pacat sa nu fondati si-o scoala democratica/libera , de tipul http://www.summerhillschool.co.uk/ sau http://www.sudval.org/. Poate chiar una ca cea care ii placea lui John Holt: http://www.youtube.com/watch?v=.

      Mult succes!

      • Ceva exemple din Romania ai gasit de cand “activezi” in domeniu ? Ma gandesc ca ar fi mai usor daca am avea un exemplu mai aproape. Sau si la capitolul asta va trebui sa facem pionierat la Armonia Brassovia ? 🙂

        • Nu, din pacate, nu stiu nicio scoala libera in Romania. Daca ne-o luati inainte celor din capitala, probabil veti fonda prima scoala de acest gen de la noi. 🙂

  12. Fonadatorii de la Google, Amazon, etc. provin din sisteme de invatamant altele decat cele standardizate.
    Fiecare parinte poate opta in mod liber si la noi in Romania in legatura cu destinul copilului. In cadrul sistemului standaridzat sau de stat destinul este ingopat cu fiecare an de studiu…….in sistemele alternative destinul nu este incatusat……Daca vedem cauza pentru care sistemul standardizat este contraproductiv atunci putem sa gasim calea spre a obtine performanta spirituala….am scris pe blogul Performantica o cauza posibila….
    http://performantica.blogspot.com/2011/12/legea-rezonantei.html

    • Mda. Ar fi interesant de vazut cum vei gandi peste 2/3 ani. Pana una alta, te-ai gandit ca…….copilul nr. 1 va socializa cu copilul nr 2. dar daca pierzi nr 2?

  13. Seara aceasta a fost o seara a minunilor:) Pentru ca am aflat multe lucruri frumoase si pe care imi doream sa le cunosc (despre nastere cat mai naturala, mamici care sustin viata, nu injectarea cu substante nocive de tot felul, deghizate sub masca ocrotitoare a “vaccinului”, educatie cat mai libera si mai constructiva). Iar descoperirea acestui blog si (din nou incredibil!) activarea functiei radio cu exact frecventa Itsy Bitsy, la ora emisiunii despre Homeschooling, au innobilat aceasta zi! Planificam sa devenim activisti in acest sistem de libera creatie pentru baietelul nostru de 10 luni si jumatate si pentru cel/cea care va veni:) Intrebarea mea este, totusi, care ar fi optiunea pentru a face ca acest sistem sa dea roade? Adica, depinzand de sistemul greoi, financiar, prizonier, este nevoie de bani. Cum se mai fac bani daca iesim din acest sistem? Noi ne gandim si la ideea de eco-village, ca mergand mana-in-mana cu acest concept… Astept sugestii:) Abia astept sa ii impartasesc si sotului meu informatiile!Multumesc ca scrii si ca te dedici vietii! 🙂

    • Bun venit, Ioana!

      Ziua ta suna chiar minunat si ma bucur pentru contributia mea. 🙂 O sa-ti raspund mai pe larg intr-un e-mail.

      • si eu am aceleasi intrebari 🙂 poti te rog impartasi e-mailul? 🙂

        • Comentariul acela este din 2011, chiar nu mai stiu ce am raspuns. Daca ai intrebari concrete, le astept la adresa de mail de la contact.

  14. o altfel de ‘citire …

  15. Deocamdata as vrea sa raman in sistem. E un mediu excelent de invatare pentru mine. Iar in acest istem defect sunt si lucruri care pot merge bine. Depinde de oameni. Uneori un singur profesor poate face diferenta. Dar e adevarat ca nu stiu cat de mult o sa stau pentru ca am parte si de stres, oboseala si bani putini.
    Interesante observatii in mesajul tau nr. II. Ar merita studiat. Cu certitudine e ceva adevarat in ce spui. De ce m-ai intrebat daca raman in sistem?

    • Te-am întrebat și din curiozitate, și pentru că am făcut aproape fără să vreau o comparație cu mine în perioada în care predam.
      Cred că sunt multe de învățat în sistem. Mă gândesc la cât de multe a învățat John Holt din anii (peste zece) în care a fost profesor.
      Eu n-am avut tăria necesară pentru a rămâne, dar îi admir pe cei care decid să lupte-n continuare pentru a schimba ceva dinăuntru.
      Legat de lucrul în echipă: asta am observat eu la clasele mele. Oricine poate găsi o mulțime de justificări: erau clasa a cincea, eram profesoara noua, nu erau obișnuiți etc. Dar oare ar trebui să fie atât de greu să colaboreze, dacă e în firea oamenilor să se-adune și să trăiască la un loc?
      Te-nțeleg și când spui că nu știi cât vei mai rezista. Mi-amintesc că lucram câte 10 ore pe zi și la sfârșitul lunii nu-mi putem plăti nici macar chiria din salariu. Iar satisfacțiile erau minime. Sper că la tine nu-i chiar așa.
      Mă bucur mult că te-avem printre noi și sper să ne mai spui din când în când cum mai e la școală, pentru că eu am cam pierdut legătura cu sistemul.

      • In ultima vreme, dupa niste probleme de sanatate datorate in parte dificultatilor mele de a ma adapta la job, am devenit din ce in ce mai visator (in sensul bun al cuvantului) si mai putin inregimentat. Cu banii ma descurc, pentru ca mai fac si alte activitati, urmand sfatul bunului nostru presedinte. Si eu ma bucur de acest schimb de mesaje si o sa mai trec pe aici.

  16. Ma bucur foarte mult ca am gasit acest blog 🙂

    • Bun venit, Oana!
      Și eu mă bucur că m-a găsit și sper să afli lucruri interesante pe aici. Mi-ar plăcea să aflu ce crezi despre articole și despre temele discutate, așa că nu ezita să intri în discuție.

  17. Strategies of a genius – Robert B. Dilts
    Recomand 🙂

  18. Daca ceea ce faci tu acum ar avea un nume, as putea spune ca suntem din aceeasi breasla. Eu nu mi-am rezolvat traumele din scoala, asa ca am ramas fixat (o poanta psihanalitica). Nu mi-a placut scoala, asa ca am continuat, devenind profesor, cu credinta ca pot face lucrurile altfel. Nu am reusit prea multe, dar am devenit pasionat de domeniul invatarii, autentica invatare. Ma bucur ca esti si tu preocupata de educatia alternativa.

    • Bun venit, Andrei!

      Multumesc pentru comentariu. De curand am inceput sa caut un nume pentru ceea ce fac si-am gasit doar: activista pentru educatia libera. Sigur o sa am de lamurit multi oameni despre ce inseamna, dar nu-i usor sa gasesti un termen sau o sintagma-umbrela.
      M-ai pus pe ganduri povestind pe scurt experienta ta. Am zis intotdeauna ca eu n-am avut mari probleme la scoala si chiar simt nevoia sa subliniez asta ca sa-mi legitimez cumva perspectiva. Dar probleme mici am avut si inca multe, probabil in fiecare zi. Inca nu mi-am lamurit motivele pentru care am ales sa devin profesoara. Or fi tot traume nerezolvate, cine stie!?

      Si eu ma bucur sa aud ca esti interesat de educatia alternativa. Join the party! Chiar sunt curioasa sa aud parerea ta despre ce se discuta pe-aici.

      • Interesant. Nu m-am gandit sa ii dau un nume. Eu folosesc termenii: experienta de invatare, agent al invatarii, autodidact. Treptat imi fac un plan de actiune pt un viitor in domeniu. Unul din lucrurile pe care mi le doresc este o lume normala, mai corecta, mai putin stresata, unde oamenii se bucura sa fie si sa lucreze impreuna. Scoala a fost traumatizanta poate nu intotdeauna direct asupra mea, dar cand vezi ca altul e traumatizat, si tu suferi. Dar scoala a fost si o resursa, nu pot pune doar semnul minus alaturi de ea. O alta idee: eu am predat la universitate 4 ani si acolo lucrurile erau in mare masura ok, dar acum lucrez in preuniversitar si pot sa zic ca vad si cealalta fata a lucrurilor, suferinta profesorului, provocarile carora trebuie sa le faca fata. Sistemul este gresit. Elevii sunt fortati sa stea la scoala si asta e una din cauzele pentru care sunt iresponsabili. Profesorii trebuie sa isi faca meseria lucrand cu elevi iresponsabili. O alta sursa a iresponsabilitatii este aceea ca li sa spus mereu ca trebuie sa fie cuminti.

        • Si mie mi-ar placea sa traiesc in lumea de care vorbesti si-ncerc sa ajut la crearea ei. Incerc sa ma apropii de oameni care au aceleasi valori, ca macar pentru viitorii mei copii, lumea sa arate altfel. Iar scoala nu intra deloc in planurile mele.
          Nici eu nu mi-as fi inchipuit la inceput ca poate fi asa o mare diferenta intre mediul universitar si cel preuniversitar doar pentru ca la facultate ai ales sa te duci sau nu si esti mai independent. Dar am descoperit inca de studenta ca sistemul universitar, cu tot cu testare, notare, ierarhizare si toate cele, e mult mai putin nociv decat cel scolar.
          M-am lovit si eu de iresponsabilitatea copiilor cand predam si ma mira foarte mult ca pot fi asa napasatori fata de propria dezvoltare. Pe parcurs am inteles de ce sunt asa si ca eu contribui, chiar daca mai putin, la cauza. Cel putin asa am vazut eu lucrurile. Tu vrei sa ramai profesor?

      • Mai este traumatizant uneori si contextul pe care il creeaza elevii iar scoala este responsabila pentru ca nu faciliteaza crearea unui mediu mai bun. Nu stiu daca tendinta naturala a omului este sa creeze grupuri in care primeaza competitia si inegalitatile sau daca elevii invata din societate sa fie asa, dar cel mai des observ ca scoala nu face nimic pentru a facilita formarea unui mediu mai primitor in clasa e elevi.

        • Din experienta mea cu copii mici care n-au apucat sa ajunga la o gradinita de stat, s-ar parea ca tendinta e clar spre colaborare.
          Daca ar fi fost sa ma iau dupa ce mi s-a intamplat la scoala cand am lucrat cu copiii pe echipe, as fi zis ca suntem fiinte asociale. Am fost socata sa vad ca nu stiau sa lucreze impreuna, ca-si bagau bete-n roate si se subminau in cadrul echipei. Cum se purtau cu celalate echipe nici nu vreau sa-mi amintesc.
          Am avut un an scolar la dispozitie, dar n-am reusit sa-i ajut sa colaboreze, oricat am incercat. Celor “buni” nu le placea sa fie bagati in aceeasi oala cu cei “slabi”, celor “slabi” parca le picase din cer sansa sa-i tachineze pe cei “buni”. Si sa ma fereasca sfantul sa vreau sa le dau note pe activitatea in echipa, ca sareau in sus, unul mai indignat decat celalalt. Mi-a fost greu sa vad toate astea, dar sunt explicabile prin felul in care incearca scoala sa-i motiveze, in ciuda dezavantajelor si-a faptului clar ca-i demotiveaza.
          N-as zice ce scoala nu face nimic pentru a incuraja crearea unui mediu mai primitor in clasa de elevi, ci ca face tot ce poate pentru a descuraja colaborarea si intelegerea, pe care le vede ca dusmani. Stiu ca retorica spune altfel si-n discursuri sunt preamarite, dar in practica nu se vrea colaborare si intelegere, ci competitie si ierarhizare. De ce? N-am reusit sa inteleg nici acum. Tu ce crezi?

  19. “- homeschooling structurat prin înscrierea la o școală-umbrelă internațională și urmarea unui curriculum oferit de aceasta sau a celui național (eventual personalizat);
    – homeschooling nestructurat/unschooling (cu înscriere la școala-umbrelă pentru hâțoagele necesare: foaie matricolă, diplomă etc.).”
    As putea afla de la dvs. o astfel de scoala-umbrela? Multumesc anticipat.

  20. Salut!
    te urmaresc de o vreme…te admir pentru curaj si pentru continuitate.
    Uite, tot citind de ceva timp ceea ce scrii imi aluneca ceva, acum stiu ce. Sau cel putin cred ca stiu. Intai trebuie sa-ti spun de ce cred ca am ceva important de spus. In 2002 mi-am dat licenta la fac. de Sociopsihopedagogie Cluj- Babes B. pe un subiect care practic nu avea sanse sa fie luat in seama. Lucrarea mea se numeste “Teoria inteligentelor multiple H.G.aplicata la predarea limbii engleze la clasele 1-4” – predam deja la clasele 1-8 ca prof suplinitor in timpul facultatii, cam de 4 ani, si facusem un curs de perfectionare cu o tipa din State, Amy Payton se numea, un curs subventionat de Ambasada USA – tipa era specializata pe aceasta teorie. Ei, am avut marele noroc de a avea un prof foarte deschis care a acceptat acest subiect, si comisia de licenta a fost foarte foarte atenta la prezentarea facuta , au pus foarte multe intrebari , ma simteam pur si simplu ca un specialist care isi prezinta subiectul, nu ca o studenta. Am luat un mare 10 ! cand am ajuns din nou la catedra am reusit impreuna cu alti colegi sa initiem un program pilot la noi in scoala, la nivel mic, fara sa implicam inspectori si alte persoane..vreau doar sa spun ca a depins de NOI sa schimbam ceva pentru o generatie de copii de la sat, sa zicem 180 de copii, pe o perioada de 4 ani. In plus, am cerut la inspectorat si ni s-a aprobat sa intram in celebrele “cercuri pedagogice” sa vorbim colegilor si sa le impartim materiale ( am fost des sunata!). M-am lungit..ce vreau sa spun este: planuiti si faceti pasi mici dar siguri. Aveti incredere. Nou dintr-o data nu se poate…ar fi brutal si violent, lucrati pe ce aveti, cu ce aveti, sunteti picatura care face oceanul. Si incepeti la voi acasa…poate cu ai nostri e cel mai greu…
    Va doresc mult curaj,
    o profesoara de meserie.

    • Mulțumesc mult pentru apreciere și încurajări! Înseamnă mult pentru mine că mă citești de o vreme și găsești că merită să faci asta. Felicitări pentru succesul tezei de licență și a proiectului bazat pe teoria lui Gardner! I-am citit două dintre lucrări și mi se pare mult mai firească viziunea lui asupra inteligenței (inteligențelor, de fapt) decât cea tradițională, care ne reduce la abilitățile de exprimare verbală și gândire logico-matematică. Sigur că se pot face pași mărunți și, probabil, acesta ar fi singurul mod în care s-ar putea schimba sistemul. Iar asta ar fi minunat, având în vedere că cei mai mulți copii vor trece inevitabil prin el.
      Mult succes în continuare!

  21. apropo si in ziua de astazi imi amintesc stresul tezelor..oare este normal? Am o buna prietena care imi spune ” nu era proasta invata bine…” lucru care mie imi starneste ” anarhista”. Cum poate o profesoara care primeste pachete de cafea si parfum( anii ’90), care ne face pe toti ” tembeli” sa contribuie la ideea, imaginea cuiava de om inteligent sau destept sau cum vrei sa spui…
    Si oricum cum poate o nota sa reflecte un om…chiar cand este pusa in mod corect pe baza raspunsurilor la un test. Cel mai rau lucru este ca scoala formeaza un sistem de valori shematic si superficial.
    O spune tot o eleva care a stat muult prin scoli nu pt i-ar fi placut dar era ceva care daca te detasezi iti ofera destul de multa libertate…Examenele sunt stresanta, dar dupa un timp descoperi clickul jucariei de-a lua examenele…nu fiindca esti destept cu siguranta, ci fiindca ai o anumita capacitate de adaptare!

  22. foarte interesant blogul tau..si cel mai interesant este ca vine de la o ” silitoare”. Cred ca adevarata educatie nu exista in absenta unui schimb intre profesor si elev- cel in care si profesorul ” invata” de la elevi. Educatia in care profesorul preda si atat, nu este educatie este pur si simplu informare, este absolut sterila. Din pacate sistemul educational(chiar si cel din alte parti) nu reuseste sa depaseasca mult acest nivel de informare si “dresaj”- iar la noi din pacate nici aici nu ajunge.
    Am avut parte de foarte putini profesori care sunt sau au fost cu adevarat educatori. Sunt cei care la sfarsitul “cursului” ne multumeau pentru experienta deosebita de-a schimba idei, de-a comunica, cei care erau “umili” si ne spuneau ca se simt imbogatiti prin ceea ce le-am comunicat noi elevii. Din pacate sunt foarte putini oameni care inteleg si simt ca elevul este un om, si nu ii este inferior sau superior, este un om cu care poate schimba nu doar informatie ci si valori mai “sensibile”, mai putin “numite” dar mai importante datele dintr-un manual.
    Probabil ca ar trebui sa porneasca de la firul ierbii si asa cum cineva sugera mai sus uneori si parintii isi indoctrineaza copiii si ei ajung la scoala cu acest bagaj greuuuu! Eu nu cred in sistem din pacate, inclusiv notarea mi se pare ceva total aiurea, despre teste de IQ nici nu vreau sa aud. Cred sincer ca inteligenta este ceva atat de difuz inat nu poate fi cuprins in niste grile si intr-un sistem de notare. Toate astea nu pot decat sa frustrese, sa raneasca si in cazul meu sa imi starnesca ani de-a randul o atitudine rebela…
    Eu cred ca omul si mai ales copilul vrea sa invete la fel de mult cum ii este foame si ca fiind un act natural nu este nevoie de grile si dresaj. Cum nu cred ca trebuie invatati in mod expres anumite lucruri doar fiindca asa se face la 6, 7 luni, la 2 ani, 7, 18 etc. Invatarea este un proces natural de dezvoltare, asa cum este si mersul mancatul etc. Copiii invata mai mult din experienta cotidiana si interactiunile cu parintii, decat din orice carte cu ” sa invatam cifrele si animalele”
    Intrebarea e ce fac cu copilul meu in Romania?

    • Bine ai venit, Maria! Sunt bucuroasă că găsești aici lucruri interesante și sper să te ajute să găsești o soluție pentru copilul tău. Sigur, nimeni nu are un răspuns ideal pentru toată lumea, dar sunt câteva variante de a-ți proteja copilul de efectele negative ale școlarizării convenționale. Trec în revistă câteva, în ordinea „fezabilității”:
      – școlile alternative (Waldorf, Montessori etc.) în măsura în care principiile și aplicarea lor coincid cu ideile părintelui;
      – homeschooling structurat prin înscrierea la o școală-umbrelă internațională și urmarea unui curriculum oferit de aceasta sau a celui național (eventual personalizat);
      – homeschooling nestructurat/unschooling (cu înscriere la școala-umbrelă pentru hâțoagele necesare: foaie matricolă, diplomă etc.).

  23. Intr-adevar toate acele teorii despre homeschooling si copilul privat de libertate sunt minunate…pledezi pt iesirea din sistem…insa vad ca esti foarte bine ancorata in el.. 18 ani de studii, al doilea an de master..intr-o scoala de stat!
    Eu am ”doar” 16 ani de studii..iar pe ultimii 4 ii regeret…adica cei ai facultatii…
    Ideea este ca mi se pare ca te cam contrazici..in rest..felicitari..blogul este interesant…

    • Bine ai venit, Silvia!
      Într-adevăr, am 18 ani de studii de pe urma carora inca ma recuperez. Eram în al doilea an de master când am început acest blog, cu ”misiunea” de a deschide ochii asupra celor ce se întâmplă în școală. Predasem un an și rămăsesem șocată de cum arată lucrurile de la catedră. Îmi imaginasem că, nemaifiind copilul neajutorat din bancă, o să pot schimba ceva… Am început să citesc, să discut cu prieteni, cu colegi de forum și mi-am schimbat perspectiva asupra educației. Într-atât încât am renunțat la disertație și la meseria de profesor. Sigur, n-am cum să scap de ”stigmatul” studiilor mele, dar asta nu înseamnă că scriu despre ”teoriile” (detectez o doză de neîncredere în cuvântul acesta?) despre HS, unschooling etc. fără să cred în ele. N-am avut o opțiune cu privire la școală până la facultate și am continuat pentru că nu concepeam altceva atunci. În plus voiam să predau.
      Iată că am ajuns să mă apăr și să mă scuz, dar recunosc că m-am simțit cumva rănită de cuvintele tale. Țin foarte mult la blogul acesta, îi dedic mult timp și energie și mi-ar plăcea să am încrederea cititorilor mei.
      Totuși, mă bucur că ți se pare interesant și sper să ajungi să vezi că în spatele teoriilor de aici este educația autentică.

  24. Felicitari pentru efortul pus intr-un astfel de website, mai ales ca e romanesc.
    Se poate vorbi cateva vieti pe acest subiect. Sper sa iasa si ceva concret din cuvintele puse pe acest blog. Daca ajuta pe cineva atunci e bine.
    Cateva remarci:
    – a creste o generatie de copii “nepervertiti” asa cum zici tu, este probabil cea mai puternica cale (scuze de cacofonie, oare in Engleza exista ceva similar?) de a face progres in umanitate.
    – sunt foarte pesimist ca lucrurile se vor indrepta, in privinta calitatii educatiei si in general al experientei copiii au de a creste. In Romania sau alte parti ale lumii.
    – am 37 de ani. Cred ca am avut parte de una din cele mai bune perioade din istoria scolii in Romania. Am fost un elev “silitor”. Si totusi, imi dau seama in ultima vreme cat de mult m-a traumatizat scoala, si copilaria in jurul scolii, aproape de limita distrugerii
    – am privilegiul de a-mi “unschool” copiii. Dificultatile abia atunci incep. E usor sa-ti strici copiii in afara scolii, asa cum e garantat in scoala.
    Multa bafta.

    • Mulțumesc pentru apreciere! Sper și eu să ajut prin blogul acesta, măcar prin faptul că pun la îndoială lucrurile pe care le luăm de obicei de-a gata în ce privește educația.
      Sunt de acord, copiii sunt cea mai valoroasă șansă pe care o avem de a schimba în bine lumea și mi se pare că avem un fel de datorie morală față de ei și de noi înșine să le oferim o viață cât mai liberă.
      Mi se pare cumva contraproductiv să te gândești la o schimbare în lumea întreagă și e normal să fii pesimist. Ceea ce putem schimba este viața copiilor pe care îi cunoaștem și-i avem aproape. Schimbarea se propagă. 🙂
      Mă recunosc în elevul ”silitor” care credea că-i place școala, doar ca să descopere mai târziu că se amăgea pentru a trece mai ușor peste tristețe și neputință. De aceea, mi se pare minunat că reușești să eviți astfel de experiențe în viața copiilor tăi. Sigur că e dificil și poți avea uneori îndoieli cu privire la succesul unei astfel de educații, însă ea rămâne calea naturală, firească, sănătoasă de a-ți crește copiii, departe de instituții, profesioniști, metode, evaluări etc. Nu cred că sunt singura care ar fi curioasă să afle mai multe despre experiențele unor copii neșcoliți reali și te invit să ne scrii mai multe :).

  25. Mi-ar placea sa ne intalnim si sa povestim. 🙂 Eu colaborez cu http://www.cros.ro si http://www.itol.ro si avem cam aceeasi perspectiva despre invatare si sistem educational. La capitolul citit, tocmai am terminat “The disciplined mind”…
    Recomand “The Element” – sir Ken Robinson si “Turning learning upside down”.

    Mult spor si multa inspiratie!

    P.S. eu mi-am primit portia de inspiratie pe ziua de azi de la tine

    • Mă bucur că ai găsit lucruri interesante pe aici și mi-ar plăcea să ne cunoaștem. L-am citit și eu pe Gardner, l-am studiat la master și-am aplicat la clasă. E foarte interesantă perspectiva lui asupra inteligenței și mi se pare mai apropiată de realitate. Mintea umană este, într-adevăr, mult mai complexă decât reiese din testele de tip IQ și e păcat că în școală suntem limitați la un set mic și de cele mai multe ori nereprezentativ de competențe.
      Îți mulțumesc pentru recomandări și te invit să-ți exprimi părerea și în legătură cu alte articole. 🙂

  26. Completarea pe care ai adus-o (despre homeschooling) e scrisă special pentru mine? 🙂 Glumesc, bineînţeles dar fără să-ţi dai seama m-ai ajutat să iau o decizie.
    Citind blogul tău mi-am dat seama că nu numai profesorii sunt problema. Chiar daca ei s-ar schimba şi ar deveni la fel de deschişi ca şi tine, rămâne problema elevilor care vrând nevrând aduc în colectivitate problemele lor de acasă şi astfel relaţiile dintre copii nu sunt dintre cele mai sănătoase. Mie mi-e suficient sa-mi amintesc de o prietenă, care acum sufera de o formă gravă de depresie (din cauza foştilor colegi de clasă care o ironizau mereu din cauza părului ei aproape alb).

    • Mă bucur dacă, fără să vreau, am contribuit cu ceva la decizia ta.
      M-am agățat mult timp de o deschidere sau de o posibilă soluție și am crezut că școala poate fi îmbunătățită, însă acum văd că nu poți face dintr-un mediu intrinsec opresiv unul care să respecte viața. Însăși ideea de a închide copilul într-o clădire, oricât de drăguță, printre adulți însărcinați cu educarea lui, oricât de pasionați și de empatici, mi se pare acum inacceptabilă. Să sperăm că vom avea odată dreptul de a ne scuti copiii de o asemenea experiență.

  27. Salut, Andreea! Sunt foarte fericit ca am gasit acest blog, mai ales acum cand am initiat un proiect cu care temepentruacasa are multe in comun.
    Sunt administratorul site.ului din semnatura si in urma cu o saptamana am provocat toti membrii sa construim un blog dedicat elevilor unei scoli din municipiul Tulcea, scoala Nifon Balasescu (cls I-VIII). Am atras de partea proiectului o tanara profesoara de biologie si alte 10 persoane, blogul exista http://scolar.blogciting.com/ si in cel mai scurt timp il vom populariza in randul elevilor.
    Sper ca vei continua sa ne impartasesti din experienta si ideile tale pentru ca si eu sa transmit aceasta judecata sanatoasa 🙂 Sunt sigur ca elevii se vor regasi in intregime in sintagmele “Scoala e inchisoare“ si “jos cu temele“, cel putin. 😛
    Iti doresc o zi fara teme!

  28. Imi cer scuze pentru unele greseli strecurate in text. Au aparut din cauza faptului ca m-am grabit la scrierea comentariului.

    • Te asigur că eu, cel puțin, acord greșelilor de tastare importanța pe care o au (mici accidente) și nu judec autorul pe baza unor asemenea detalii. Vreau să te încurajez să scrii în continuare și mi-ar plăcea să aud care-i părerea ta despre articolul ăsta.

  29. Grozava initiativa!
    Eu sunt un copil de 15 ani si nu imi vine sa cred ca exista si persone care se gandesc si la modul in care suntem tratati noi la scoala. Pe buna dreptate, scoala de astazi din punctul meu de vedere e jalnica . Si ai dreptate asa suntem :frustrati, tristi, dezorientati, deznadajduiti, dar mai ales suprasolicitati. Nimeni nu se gandeste daca putem face fata la tot ce ni se cere. Ideea e ca TREBUIE.
    Ultimul timp e din ce in ce mai stresant sa mergi la scoala si sa faci fata tuturor profesorilor. Spun profesorilor, deoarece desi poti fi un elev capabil care sa se descurce la orice, e cam greu sa te descurci cu profesorii. De ce ? Pentru ca ei sunt stresati de problemele proprii si nepasatori cu tot ce se intampla.
    Eu am fost genul de elev care pana in prezent a facut fata la orice, numai ca acum exista o problema. Decand li s-au mai luat profesorilor din salarii vin al scoala si ne trateaza ac pe niste persoane total inferioare lor. E adevarat nu ne putem masura cu ei, dar consider ca ar trebui sa-si schimbe atitudinea. La urma urmei are de suferit viitorul colectivului din tara aceasta.
    Apreciez enorm faptul ca te straduiesti atat, dar eu mai sunt si genul de persoana care momentan are o parere extrem de proasta despre tara aceasta. In concluzie, din punctul meu de vedere nu o sa se schimbe mare lucru.

    • Mă bucură fiecare comentariu, dar mărturisesc că al tău chiar m-a emoționat. E plăcut să primești răspunsuri de la adulți, dar când o tânără elevă îți răspunde e chiar emoționant, pentru că blogul ăsta e o umilă încercare de a populariza niște idei ”altfel” despre educație, care să schimbe în bine viețile celor ce sunt educați.
      Eu cred că felul în care se simt elevii ar trebui să fie prima preocupare a profesorilor, pentru că de aici vin toate: cheful de învățat și curiozitatea, chiar și capacitatea de a învăța. Din păcate, majoritatea profesorilor neglijează tocmai acest lucru, pentru că, pur și simplu, nu știu cât de important este. Pare ciudat, nu? Dar cât te pregătești să devii profesor, nimeni nu-ți vorbește despre starea emoțională a celui care învață, ci numai despre creierul și rațiunea lui.
      Citindu-ți comentariul, am înțeles că lucrul care te deranjează cel mai mult este atitudinea cu iz de superioritate a profesorilor. Și probabil ai dreptate: pe lângă asta, ce se predă și cum par chestiuni neînsemnate. Spui așa: e adevarat nu ne putem masura cu ei și sper că te referi doar la volumul de cunoștințe. În ce privește drepturile, posibilitățile, inteligența etc. nu sunt prea multe diferențe între adulți și tineri/copii. Și chiar de-ar fi, acesta nu e un motiv destul de bun pentru ca tinerii/copiii să se simtă inferiori sau pentru ca profesorii să se simtă superiori.
      Ultima frază m-a întristat, pentru că dacă și voi v-ați pierdut speranța, chiar nu mai avem șanse să schimbăm ceva. Dar această deznădejde e un sentiment normal, având în vedere prin ce treceți zi de zi și cum sunteți tratați tocmai de cei care sunt responsabili de educația voastră.
      Tot ce pot eu să fac este să susțin și să demonstrez că nu așa se face o educație adevărată, că nu așa trebuie tratați copiii/tinerii, că există alternative și că ele funcționează (multe de mai bine de 50 de ani).
      Nu vreau să-ți dau sfaturi care nu-ți vor folosi, din mai multe motive (primul fiind că nu mi le-ai cerut 🙂 ). Dar vreau să te asigur că ai dreptate: ai dreptul să fii tratată cu respect, echitate, înțelegere și încurajare de către cei ce te susțin de-a lungul devoltării.

    • Deci ia să văd dac-am înţeles bine: profesorii, frustraţi de reducerile salariale, vă tratează ca pe nişte „inferiori”, iar voi –elevii– nu vă puteţi măsura cu ei. Aşa e?

      Ei bine, iată ce cred eu: oricine îşi descarcă frustrarea asupra altor persoane pe care ar trebui să le protejeze şi ajute, este o persoană nulă din punct de vedere uman. Prin urmare, da, ai dreptate, nu te poţi măsura cu o astfel de persoană (orice comparat cu zero dă cu plus, nu?).

      Zici că eşti „un copil de 15 ani”. Părerea mea este că, la 15 ani, eşti mai aproape de lumea adulţilor decât de cea a copiilor (cum ar veni, „un adult de 15 ani” ar trebui să fie o caracterizare mai bună). Opinia ta ar trebui să conteze la fel de mult ca a oricărui profesor (sau adult) cu care te-ntâlneşti. Nu-ţi minimiza propria judecată şi gândire critică în comparaţie cu cea a adulţilor din jur. Plusul de experienţă (= anii mai mulţi trăiţi) pe care-l au alţii (profesori sau nu) nu este întotdeauna un avantaj.

      Ai încredere în tine!

      • De acord, mai puțin aici: Ei bine, iată ce cred eu: oricine îşi descarcă frustrarea asupra altor persoane pe care ar trebui să le protejeze şi ajute, este o persoană nulă din punct de vedere uman. Prin urmare, da, ai dreptate, nu te poţi măsura cu o astfel de persoană (orice comparat cu zero dă cu plus, nu?).
        Dacă vrem să le fim exemplu tinerilor și să-i ajutăm să crească în conformitate cu niște valori, cred că e nevoie să le arătăm că, deși putem judeca după propriile principii comportamentul altora, comportamentul nu este egal cu persoana. Cred că a spune despre o ființă umană că este nulă (din orice punct de vedere) e foarte periculos, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cel care crede asta, dar mai ales pentru cei ce așteaptă de la noi un exemplu de urmat.
        Eu cred în valoarea intrinsecă a tuturor ființelor umane (chiar și a profesorilor 🙂 ), care nu se măsoară în cât de mult se apropie comportamentul lor de standardele altei ființe umane. Înainte să dați cu pietre (:p), consider că oamenii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propriul comportament și pentru urmările lui și că suntem datori să-i ajutăm pe ceilalți să-și vadă limitele/erorile, când putem, dar fără a-i pune la pământ pentru ele.
        Mă bucur să văd un adult scriindu-i unui tânăr pe un ton normal, plin de încurajare și de înțelegere, și mărturisesc că e unul dintre lucrurile minunate care mi se întâmplă de când cu blogul. Dar mi-aș dori să nu ne răzbunăm (chiar și prin cuvinte) pe cei ce se comportă altfel decât ne-am dori, chiar dacă dorința de a proteja este covârștitoare.

      • Cred că a spune despre o ființă umană că este nulă (din orice punct de vedere) e foarte periculos, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cel care crede asta, dar mai ales pentru cei ce așteaptă de la noi un exemplu de urmat.

        Okay, opiniile mele nu-s tocmai exemplare (aşa că, moni95, ia-le cu puţină sare :-)). Ştiu că nu am răbdare şi tind să devin repede iritat când vine vorba de şcoală şi profesori. Prin urmare, probabil că nu folosesc cele mai elegante adjective în astfel de situaţii.

        Eu cred în valoarea intrinsecă a tuturor ființelor umane (chiar și a profesorilor :-)), care nu se măsoară în cât de mult se apropie comportamentul lor de standardele altei ființe umane.

        În principiu, Andreea, ai dreptate. Mai toate fiinţele umane au ceva bun în ele, au –măcar– capacitatea de a face bine în jurul lor. Şi adevărul e că majoritatea (chiar şi profesorii :-)) chiar fac uz de această capacitate şi-şi ajută, măcar din când în când, semenii. Dacă te uiţi atent, o să găseşti partea asta bună la aproape oricine de pe planetă.

        Ce mă deranjează pe mine e când există o aşteptare clară ca această capacitate să fie exercitată (asta e ce aşteptăm de la şcoală, nu? ca profesorii să facă un bine copiilor, să-i ajute să-nţeleagă lumea, să le întărească încrederea şi stima de sine, etc.) însă nu se-ntâmplă aşa. Şi ce mă scoate din sărite e când se-ntâmplă contrariul. (Cum pare să fie în cazul lui moni95 — transpare clar sentimentul de inferioritate pe care-l are vizavi de profesori. De ce-l are? Să fie, oare, o consecință a modului în care e tratată de aceştia? ‘au ce să fie?)

        Una peste alta, îmi pare că vedem lucrurile destul de apropiat. Tu pari mai pacifistă; eu mai în extreme oleac’ :-)…

  30. Bravo! Frumoasa initiativa!

    Scoala romaneasca e un dezastru. Culmea e ca in mentalitatea romanilor e inca privita ca un sanctuar. O institutie respectata cu mult mai mult decat Biserica.
    In realitate scoala si in mod direct statul sunt singuri responsabili de tot ce se intampla. Neglijarea totala a formarii de caractere pe un fond de programa atee, a dus la mizeria societatii romanesti actuale.

    Singura speranta ar fi schimbarea fundamentala a sistemului de educatie. Generatia celor mici e ultima sansa, care de va fi ratata, Romania va dispare cu rusine in groapa de gunoi a istoriei.
    Si ar fi pacat!

  31. De cand eram eu pe bancile scolii tot aud an de an despre reforma din invatamant. Nu a venit si nici nu o sa vina prea curand.

    • Poate asta e problema: faptul că așteptăm ca schimbarea să ia forma unei reforme făcute de stat. Părerea mea este că, în acest caz, schimbarea poate veni mai repede și mai eficient de la ”firul ierbii”, adică de la cei implicați direct în educație.

  32. Am votat !
    Ai 100% dreptate!
    Sa vrei sa demonstrezi ca se poate si altfel, este un adevarat act de curaj, in zilele noastre!

Leave a Reply

100 Flares Facebook 100 Filament.io 100 Flares ×