Homeschooling

Un alt fel de educație

4 ani de blog si un nou look

29/08/2013 by Andreea Constantin | 3 Comments

Acum 4 ani scriam prima postare si nici nu-mi puteam imagina unde o sa ajung cu blogul, de la profesoara frustrata de sistem la activist pentru educatia acasa. Ma bucur ca am ajuns aici si ca blogul a castigat treptat in popularitate.

As vrea sa le multumesc celor de la crazydesigns.ro pentru noul look. Era si timpul pentru ceva personalizat si mai potrivit cu tematica blogului. Sper ca va place.

Si vreau sa va multumesc si voua, cititorilor, pentru toate vizitele si comentariile, pentru rabdarea de a reveni pe blog, in ciuda activitatii mele sporadice din ultima vreme.

Povestea copiilor care participă la multe concursuri școlare

26/03/2013 by Andreea Constantin | 20 Comments

de Raluca Lungu

poveste competitii 3Secventa de vineri, la clasa I
Eu: – Sunteti toti sanatosi, voiosi? Incepem ora de creatie?
Maia: – Nu, Raluca, eu sunt foarte trista.
Eu: – De ce?
Maia: – Azi au fost calificarile pentru concursul de mate, iar tata mi-a spus ca daca nu iau FB nu mai vorbeste cu mine. Am avut 6 greseli, deci nu va mai vorbi cu mine!
Intalnesc saptamanal copii de diferite varste, din diferite scoli, in cadrul unei activitati extrascolare de scriere creativa. Contextul creat la cercul de scriere creativa le permite celor mici sa exteriorizeze, prin cuvant si desen, lumile lor interioare. Personajele lor sunt ei insisi, cu visele si sperantele lor, dar si cu griji si nevoi. Nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ca intre lumea reprezentata de copil prin cuvinte si propria lume exista multe si incontestabile conexiuni, mai mult chiar, intre personajele din povestea inventata si din viata traita asemanarile merg pana la identificare.

Faptul ca povestea este o cale de vindecare, ca exista adevarate si veritabile terapii prin poveste nu este o noutate si nici o inventie de-a mea. Am ajuns sa inteleg cum functioneaza procesul de creatie in lumea celor mici si am realizat dubla functie pe care o are povestea: ii permite copilului sa experimenteze cum e sa creeze lumi, dar si sa isi exprime propria poveste, sa se vindece cu ajutorul ei.

S-a intamplat la un moment dat, la anumite intervale, in zile consecutive, grupe diferite de copii sa scrie povesti cu subiecte aproape identice. Indiferent de tema propusa, de faptul ca personajele erau umane sau animale, se intampla ca in multe povesti sa apara un concurs, o competitie (de cele mai multe ori la matematica). Girafe, elefanti, pui de iepurasi sau pur si simplu copii aveau de sustinut concursuri. Aspectele care transpareau cel mai adesea din povesti si din ceea ce traiau personajele erau:
– emotia de dinaintea concursului
– teama de esec
– teama de a fi pedepsit
– teama de a nu se face de rusine, de a nu ii face pe parinti de rusine
– neconcordanta intre ceea ce isi dorea copilul si ceea ce pretindeau adultii de la el
– teama copilului de a recunoaste ca este nepregatit
– teama de a nu pierde iubirea parintilor din cauza unei note mici
– ironizarea castigatorului, marginalizarea lui

Surprinsa de aceste coincidente, i-am intrebat pe copii daca in zilele anterioare au avut concursuri la scoala. N-a fost o surpriza sa aflu ca da. Situatia se repeta destul de frecvent si nu mi-e deloc greu sa inteleg din povestile copiilor cum au trecut ei prin concurs, cum se raporteaza la evaluarile la care sunt supusi ritmic, ce trairi au avut in timpul concursului si dupa.

Cel mai adesea la scoala, parintii, invatatorii si profesorii iau in considerare doar performanta, nota sau calificativul. Nivelul la care se reduce o conversatie cu copilul pe marginea concursului este de multe ori acesta:
–    Ce nota ai lua?
–    Cate puncte ai luat?
–    Al catelea ai fost pe lista?
–    Ce ai gresit?
–    De ce nu te-ai concentrat?

Daca adultii ar fi dispusi sa treaca dincolo de performanta scolara si de nota, ar afla ca cei mici intra in concursuri cu toata fiinta lor, care inseamna si emotiile, si fricile, si trairile lor, ca dincolo de „ce stiu”, copilul se confrunta si cu „ce simt”, ca presiunea pe care o imprima asupra lor obtinerea unui rezultat care sa-i satisfaca pe cei mari e de multe ori decisiva in felul in care va reactiona in competitie.

Inca din primul an de scoala copilul este plasat intr-o arena competitionala in care trebuie sa-si demonstreze valoarea. Nivelul si ritmul din ce in ce mai alert la care au loc in ultimul timp competitiile si concursurile scolare (indiferent ca sunt la nivel de clasa, scoala, oras, tara) au depasit cu mult rolul lor de a orienta procesul instructiv-educativ. Prin concursurile si competitiile organizate in scoli, din ce in ce mai putin copiii sunt cei care se masoara intre ei.  Nevoia de autovalidare a parintilor (ca sunt parinti buni), a profesorilor (ca sunt bine pregatiti) si a scolilor (ca sunt de elita) devine din ce in ce mai mult pretextul concursurilor scolare, iar copiii – marionete manevrate intr-un joc ce nu le apartine.

Din iubire (uneori gresit inteleasa) pentru cei mici, din prea multa nevoie de a ne asigura ca excelam in roul de parinte ori in cel de educatori, ajungem sa traim in locul copiilor nostri, sa-i folosim pentru a ne face noua insine demonstratii despre propria valoare si sa ii privam de libertatea de a decide ceea ce vor. Chiar este punctajul cel mai important lucru sau drumul pana la el? Chiar este nevoia copilului de a fi mereu evaluat sau a noastra? Noi, ca adulti, cat de des suntem supusi evaluarilor, cate examene dam intr-o luna, intr-un semestru? De ce facem altfel cu copiii?

Tot ce am scris in acest articol nu se vrea o pledoarie impotriva concursurilor si a competitiilor scolare, ci una pentru a reduce incrancenarea cu care ele se desfasoara si de a  reda copiilor concursurile sub forma jocului animat de fair play.

Arhiva de povesti a cercului de scriere creativa e mare si cuprinzatoare. Pentru a ilustra cele spuse mai sus, am selectat doar doua povesti. Pe marginea lor nu pun intrebari si nu formulez concluzii.

poveste competitii poveste competitii2

 

Autor: Raluca Lungu
Coordonez cercul de scriere creativa de la Palatul Copiilor din Timisora de 12 ani, unde lucrez cu copii de la clasa I pana la liceu.  Nu fac altceva decat sa provoc copiii la joaca, sa le dau curaj sa se exprime si ii las sa spuna ce simt. Iar rezultatele sunt mai intotdeauna minunate.

 

Articol preluat cu acordul autoarei de aici. Îi sunt recunoscătoare că a fost de acord să-l public pe blogul meu. M-au impresionat atât atitudinea empatică și înțelegătoare a autoarei, cât și creațiile pe care a binevoit să le publice. Ele arată cel mai clar cât suferă copiii din cauza presiunilor resimțite cu ocazia competițiilor școlare. Raluca a fost blândă. Pe mine mă știți a fi cu totul împotriva competiției în educație. 😉

Bazele științei se pun în joacă [P]

30/01/2013 by Andreea Constantin | 0 comments

Școliți sau nu, copiii sunt fascinați de corpul uman și de toate procesele de-a dreptul ciudate ce se-ntâmplă zilnic în el. Să luăm, de exemplu, cel mai complex organ dintre toate: creierul. Știați că, deși reprezintă abia 2% din corpul nostru, ne consumă circa 20% din energie? Să nu ne mai mire deci că cei mici sunt atât de obosiți după o zi de școală cu pauze puține și scurte.

Dacă m-ar întreba Pavel care-i treaba cu creierul, aș putea șterge de praf  un atlas de anatomie și am putea analiza împreună câteva imagini. Am putea afla și mai multe cu un search pe net. 🙂 Dar dacă ar putea să îmbine el însuși părțile creierului, să le vadă de aproape, să le pipăie? Sigur i-ar plăcea mai mult să învețe făcând.

Creierul - Bazele Stiintei Continue Reading →