Homeschooling

Un alt fel de educație

De ce plângem? – prima mea carte pentru copii

21/02/2017 by Andreea Constantin | 0 comments

Dacă data trecută vă povesteam despre cum și ce citim noi, de data aceasta vă voi povesti despre o carte. Și nu orice carte, ci chiar cea pe care îmi place să o numesc prima mea carte pentru copii, aflată în curs de apariție la minunata editură Cartea Copiilor. Iată și cum va arăta:

 

Tema este plânsul ca mecanism de eliberare a emoțiilor puternice și de vindecare a traumelor, dar veți găsi înăuntru informații despre sentimente – plăcute și mai puțin plăcute -, despre crizele de furie și despre modalități diverse de a ne regla emoțional. Toate sunt explicate în termeni simpli, pe înțelesul copiilor și poate fi citită încă de pe la 2-3 anișori, aș spune.

Este cartea pe care mi-aș fi dorit s-o am în bibliotecă atunci când fiul meu a crescut și a început să aibă frustrări și sentimente copleșitoare. Și, desigur, după primul tantrum… și după al doilea, al treilea… 😉

Ideea cărții a pornit de la discuțiile pe care le aveam cu fiul meu după ce se calma, inspirate din lecturile mele pe tema plânsului, majoritatea semnate de Aletha Solter, despre care puteți afla mai multe pe awareparenting.com. Citindu-i cărțile am învățat despre plâns și crize de furie și asta m-a ajutat enorm să le gestionez la fiul meu. Desigur, nu pretind că reușesc de fiecare dată să am calmul și empatia necesare, dar fiecare ocazie în care reușesc este o victorie asupra tiparelor cu care m-a echipat propria creștere și asupra impulsivității. Așa că vă recomand și vouă șă parcurgeți cărțile Alethei, mai ales că s-au și tradus:

Bebelușul meu înțelege tot, care este în curs de apariție aici și pe care îl recitesc acum, ca pregătire pentru bebelușa pe care o așteptăm în curând

Lacrimi și crize de furie, o carte-revelație despre care puteți citi o recenzie aici

Jocul atașamentului, plină de sugestii utile pentru gestionarea emoțiilor și situațiilor stresante prin joc

O viață fără droguri, pe care încă n-am citit-o

Copiii noștri, frumoși și sănătoși, în curs de apariție aici

Ilustrație din interior, de Maria Constantinescu

De ce plângem? este structurată ca un dialog între părinte și copil, pornind de la întrebările acestuia din urmă. Printre întrebări veți găsi: Ce sunt lacrimile?, De unde vin sentimentele?, Ce pot face ca să îmi treacă supărarea? și multe altele.

Răspunsurile sunt sincere și uneori chiar “științifice”, dar adaptate la nivelul de înțelegere al celor mici. Tonul l-am potrivit pentru a fi onest, dar lejer și sper ca impresia lăsată de lectură să fie cât mai favorabilă unei discuții prelungite, în brațele părintelui. Asta îmi și doresc să fie această carte – o punte de legătură între părinte și copil în momentele cele mai dificile și un punct de pornire pentru discuții apropiate și revelatoare despre bogăția de sentimente care se află în fiecare dintre noi, încă de la vârsta cea mai fragedă. Explicațiile mele sunt doar vocea cărții, pe care sper s-o descoperiți voi înșivă în curând.

Ea are, însă, norocul să poarte și un chip minunat, ca de copilaș, plin de candoare și dulceață, pictat cu migală și talent de Maria Constantinescu, pe care o găsiți pe eupictez.wordpress.com sau pe www.facebook.com/GALBEN-CERC. Am avut norocul ca Mariei să-i placă din prima clipă ideea și vocea cărții și să-și pună în joc pasiunea ei pentru artă, iubirea pentru copii și deschiderea la lumea emoțiilor. Contribuția ei este de nemăsurat, iar eu nu-i voi putea fi nicicând destul de recunoscătoare pentru că s-a cufundat cu toată ființa ei în acest proiect.

Am avut, apoi, norocul să primim sprijinul entuziast al celor de la editura Cartea Copiilor, pe care nu se poate să nu-i știți. Prima carte a lui Pavel a fost Ziua lui Miffy,  urmată de Miffy și Bicicleta lui Miffy (Rest in peace, Dick Bruna!), pe care le-a memorat deîndată ce-a început să lege propoziții. O altă mare iubire au fost cărțile cu Școala Urșilor, poate cele mai uzate din bibliotecă. Între timp, am mai luat și alte titluri, iar acum e foarte încântat de seria Autobuzul magic. Așa că vă puteți imagina ce încântată am fost eu să mă pot număra printre autorii publicați de Cartea copiilor.

După cum ați putut observa pe coperta-spate, cartea e recomandată de cei de la Urbankid și Radio Itsy Bitsy, două dintre sursele de referință pentru părinții din ziua de azi și două motive în plus să fiu recunoscătoare pentru cum s-au legat lucrurile ca să-mi pot ține în brațe cartea.

Probabil nu puteți citi din imaginea mică atașată, dar tot pe spatele cărții veți găsi și câteva cuvinte despre carte scrise de Nadia Tătaru – fondator Radio Itsy Bitsy,  Otilia Mantelers – expert în parenting, Gáspár György – psihoterapeut relațional și autor și Marius Constantinescu – jurnalist. Tuturor le sunt foarte recunoscătoare că și-au luat din timp ca să citească și să scrie despre cartea mea. Ce să mai spun despre impresia pe care mi-au lăsat cuvintele lor atât de frumoase?

Sper că v-am stârnit măcar curiozitatea, dacă nu chiar interesul. 🙂 Cartea va apărea în martie și va fi disponibilă chiar pe site-ul editurii. Dar sigur voi reveni cu o postare cu puțin timp înainte, în care vă voi da toate detaliile. Pe curând!

Nu-ți mai distra puștiul (în 3 pași) – de Janet Lansbury

04/04/2015 by Andreea Constantin | 2 Comments

timthumb”Cum îl pot face pe fiul meu de 2.5 ani să fie mai independent? El e mâna mea dreaptă, colegul meu de comisioane și ne bucurăm din plin unul de compania celuilalt. Acestea fiind spuse, pare incapabil să facă ceva fără ca eu să fiu lângă el și, sincer, poate fi destul de frustrant. Oare cer prea mult de la el în acest stadiu de dezvoltare?”

Mă tot las la nivelul lui și îi spun că Mama are nevoie să facă niște treabă și că e rândul lui să se joace, iar când termin voi putea să mă joc cu el. Pare să ajungă în punctul în care devine disperat după atenția mea și nu face decât să mă întrebe de ce nu mă pot juca sau spune ”Mama, joacă-te cu mine, mama, când poți să te joci etc.” Mă simt de parcă ajungem la o abordare de tipul tough love, în care va trebui să impun ”timpul pentru joaca independentă” în fiecare zi ca să ajungă să învețe cum să se joace singur.” – Mama îngrijorată

Continue Reading →

Pledoarie pentru a sărbători Crăciunul simplu și frumos

08/12/2014 by Andreea Constantin | 5 Comments

Sărbătoarea Crăciunului de anul acesta e mai importantă pentru mine, fiindcă băiețelul nostru are aproape 3 ani și va înțelege totul. Anul trecut era doar mirat și fascinat de brăduți și de beculețe, abia dacă putea zice ”băduț”. Cred că abia anul acesta va avea cu adevărat experiența Crăciunului. Și mă străduiesc să fie una frumoasă, plină de semnificație și fără excese.

Ca să fie frumoasă, vom decora împreună casa și bradul, vom merge să vedem beculețele și brăduții din oraș și vom asculta colinde. Ca să aibă semnificație, îi voi povesti ce anume sărbătorim: nu venirea lui Moș Crăciun, care e secundară din punctul meu de vedere, ci Nașterea Domnului Isus. Ca să evităm excesele (de zel), voi limita felurile de mâncare pe care le pregătesc (doar cozonacul cu maia nu mă-ndur să lipsească), treburile și comisioanele și vom încerca să nu exagerăm cu cadourile. Dar mai bine iau pe rând ideile de care pomeneam în titlu și decideți voi ce vă inspiră și ce nu.

http://www.kathilipp.com/2013/12/when-it-needs-to-be-a-simple-christmas/ Continue Reading →

Cărțile mele preferate de citit în timpul sarcinii

01/04/2013 by Andreea Constantin | 12 Comments

În timp ce-l așteptam pe băiețelul meu să crească în culcușul lui călduț citeam pe nerăsuflate tot ce prindeam despre dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală. Încercam astfel să mă pregătesc. Acum știu că eram un pic naivă crezând c-o să aflu din cărți măcar un pic despre cum e să fii mamă. Acum știu că nimic nu suplinește experiența directă, însă unele lucruri ajută mult. Printre ele se află ideile de bază despre viața bebelușului și despre îngrijirea lui cu respect și empatie pe care am avut norocul să le aflu din conversații cu alte mămici și din cărțile ce mi-au trecut prin mână. Cărți pe care mi-e drag să vi le arăt și vouă, sperând că vă vor ajuta.

Basic CMYKConceptul Continuum de Jean Liedloff – e cartea care m-a marcat cel mai profund din tot ce-am citit până acum despre creșterea copiilor. Ea mi-a confirmat ceea ce simțeam deja: că prima nevoie a bebelușului este contactul neîntrerupt cu mama lui, încă din prima clipă și că nevoile lui de bază trebuie satisfăcute prompt și blând. John Holt spunea că dacă o carte ar putea schimba lumea, aceea ar fi Conceptul Continuum.

“Dacă ar trebui să aleg o singură carte pentru părinții în devenire, aceasta ar fi”, spunea educatorul și scriitorul american George Leonard despre Conceptul Continuum. The New York Times Book Review scria: “Acest volum ar trebui să fie citit de părinții occidentali, de psihologii de copii și de toți cei care sunt implicați în reconstrucția încrederii de sine și a stării noastre de bine. Există câteva perspective remarcabile în această carte”.

Mai multe detalii găsiți aici. Iar cartea o puteți cumpăra online de aici.

 

 

Cezariana

Cezariana de Michel Odent m-a ajutat să înțeleg de ce contează atât de mult cum (ne) naștem, cum se face că nașterea naturală e înscrisă în corpul feminin și că deținem tot ce avem nevoie pentru ca aceasta să fie o experiență frumoasă și transformatoare, atât pentur noi, cât și pentru bebeluș. Deși Pavel a venit pe lume printr-o intervenție chirurgicală, cartea lui Odent mă face să-mi doresc o nouă șansă ca travaliul natural pe care am avut norocul să-l trăiesc să se finalizeze tot firesc și natural.
”Este o carte care ne redă nouă, femeilor, puterea şi demnitatea pierdute prea uşor în saloanele maternităţilor. Este o carte care ne reînvie siguranţa şi încrederea în corpurile noastre, în emoţiile noastre, în natura noastră sensibilă dar puternică, care ne redă bucuria de a fi femei şi mame.” Mai multe detalii găsiți aici.

 

 

nastere fara violenta

Naștere fără violență de Frederick Leboyer – nu am citit până la cartea lui Leboyer ceva atât de emoționant despre naștere și, în același timp, atât de elocvent. Reușește să transmită atât de mult în cuvinte atât de frumoase!

Naștere fără violență este prima carte care exprimă ceea ce mamele au știut dintotdeauna: nou-născuții sunt ființe umane complete, cu capacitatea de a experimenta o întreagă gamă de emoții. Ea revoluționează modul în care percepem procesul nașterii, îndemnându-ne să considerăm acest act din punctul de vedere al copilului. Naștere fără violență este o operă de arta și Frederick Leboyer este artistul din acest secol care va avea cea mai mare influență asupra sănătății și modului de viață ale generațiilor viitoare.” Michael Odent, M.D., autorul cărții Birth Reborn    Mai multe detalii aici.

Mintea noului născutMintea noului născut de David Chamberlain – recunosc că n-aveam nevoie s-o citesc ca să cred în teza autorului – nou-născuții sunt ființe întregi, conștiente și simțitoare încă din uter. Dar o recomand oricărui părinte în devenire pentru că e o lectură fascinantă, plină de informații despre lumea cognitivă și afectivă a copilașului pe care îl așteaptă.

”În această carte plină de paradigme zguduitoare, Dr. David Chamberlain, Vicepreședinte al Asociației Prenatale și Perinatale de Psihologie din America de Nord, demonstrează ca nou-născuții sunt ființe umane cognitive care dețin abilități de a discrimina și a experimenta lumea în moduri sofisticate. Nu numai că ei percep și ințeleg nașterea, ei pot auzi, simți și răspunde încă de când se afla în uter.” Mai multe detalii găsiți aici.

bebelusul-meu-intelege1-109x150

Bebelușul meu înțelege tot de Aletha Solter (din păcate, greu de găsit) – cartea pe care sper s-o recitesc în curând și care m-a ajutat să mă lămuresc în privința plânsului. De aici am aflat de ce este plânsul o nevoie firească a copilului și cum îl pot ajuta pe băiatul meu să se descarce de frustrări și temeri în mod sănătos. Ideile Alethei se opun metodei Cry-it-out (lăsarea copilului să plângă singur până la epuizare și resemnare) și reprezintă o abordare plină de înțelegere și acceptare a plânsului.

Alte aspecte importante abordate sunt: somnul, atașamentul, conflictele, joaca. În capitolul despre conflicte aflăm cum putem evita pedepsele și recompensele și cum să aplicăm “disciplinarea democratică”. Mai  multe detalii aici.

 

natural_child_largeThe Natural Child de Jan Hunt ar fi cea mai cuprinzătoare carte de parenting pe care am citit-o până acum. Ea rezumă excelent toate principiile care stau la baza a ceea ce se numește ”attachment parenting”. Aceasta este paradigma de care mă simt cel mai legată când vine vorba de creșterea copiilor. Dintre idei/practici enumăr doar câteva: alăptatul la cerere, co-sleeping, babywearing, homeschooling (da, au un capitol special pentru asta).

“A wonderful primer for loving guidance and gentle parenting, The Natural Child will captivate parents wishing to embrace their children with compassion and respect.” – La Leche League (New Beginnings) 

I had grown jaded with the flood of parenting books, but The Natural Child is a rare and splendid exception.” – Joseph Chilton Pearce, author of The Magical Child 

Mai multe detalii găsiți aici.

 

Voi ce cărți le recomandați celor ce așteaptă primul copil?

 

De ce îmi place să fiu mamă

29/08/2012 by Andreea Constantin | 57 Comments

Am citit deunăzi un articol foarte răutăcios despre cât de ”uncool” e viața unei mame, condamnată de instinctul de perpetuare a speciei la o izolare tristă, punctată doar de secreții nazale verzui și scaune moi. Cam la asta se reduce îngrijirea unui copil în viziunea autoarei, care declară cu emfază că nu-și dorește copii și nici n-o să facă vreodată. După ce i-am citit articolul, nu pot decât să-i doresc să-și vadă visul împlinit .  Nu cred că v-ar interesa să-l citiți, așa că mă abțin de la a pune link. Însă cred că trebuie să îndrept balanța cu câteva rânduri despre cum e de fapt să fii mamă (cel puțin pentru mine).

Chiar dacă am doar 4 luni și jumătate de când îmi împart zilele cu băiețelul meu, îmi place să fiu mamă! Încerc din răsputeri să nu vă plictisesc cu bine-cunoscutele ”viața mea s-a schimbat în bine”, ”mă simt împlinită” și altele asemenea, deși jur că, pe cât de răsuflate mi se păreau înainte, pe atât de adevărate le-am simțit la rândul meu. Și, deși alăptez, nu cred că mai am atât de mulți hormoni în sânge încât să fiu ușor dată la o parte de cei ”lucizi” drept subiectivă.

Sarcina a fost perioada în care m-am simțit cu adevărat specială, de parcă sufletul și corpul meu așteptau bobul acela de viață ca să-și împlinească menirea. Îmi e dor și-acum de senzațiile de atunci, de privirile admiratoare și de zâmbetele sincere pe care le stârneam pe stradă, de sentimentul că sunt un fel de semi-zeiță pentru o vreme. Și oricât de trivializată sau idealizată ar fi sarcina în general, sunt sigură că pentru majoritatea femeilor a fost o experiență transformatoare, mai frumoasă decât orice călătorie în țări exotice (că tot cred greșit oamenii că nu mai poți să pleci nicăieri după ce faci copii…). Continue Reading →