De dimineață, străzile erau pline de copii îmbrăcați la patru ace (a se citit incomod), în uniforme nou-nouțe călcate cu abur, cu ghiozdane fără pete de cerneală, abțibilduri și mâzgălituri, duși de mână de părinți sau bunici emoționați sau doar grăbiți, înspre mașină sau autobuz. Pe frunze și pe smocurile de iarbă cădea o lumină superbă, iar temperatura era perfectă pentru o plimbare sau o tură prin parc. Și-am înțeles cu tristețe că s-au dus zilele de libertate și joacă pentru copii. Se duceau la școală, nu la distracție. Se înhămau la încă un an de restricții, reguli arbitrare, prânzuri în pungi de plastic, exerciții și teme fără sens, texte care nu le vorbesc și nu-i interesează, note și teste care sperie și întristează.

Ce le aduce noul an de școală? Într-un cuvânt, și mai multă nefericire. Dar să nu ne grăbim, ci să luăm pe îndelete fiecare schimbare:

Evaluare la începutul și la sfârșitul anului, care, chipurile, va fi mai ”relevantă” decât notele din timpul anului. Într-adevăr, ce poate fi mai relevant pentru dezvoltarea unui copil decât un test standardizat care vine cu presiune și încărcătură emoțională puternică, selectează o mică porțiune din materia pe care a studiat-o 9 luni și nu ia în calcul decât răspunsurile considerate ”corecte” de către ”specialiști”? Dar fiți fără grijă, vor avea totuși obișnuita sesiune de toceală, politicos numită ”recapitulare”. Și dacă vă întrebați ce rost are această evaluare de început de an: Obiectivele [...] sunt optimizarea predării și învățării în funcție de nivelul constatat și reprezintă de asemenea, un prim pas înspre personalizarea învățării. Sună frumos, nimic de zis, dar ce înseamnă asta concret? Că elevii vor fi etichetați de la începutul anului ca să se știe ”cum stau”, iar profesorii vor avea alte hârțoage de completat, ca să fim siguri că n-au timp să le acorde atenție individualizată.

Monitorizarea prezenței la școală, pentru că, după cum bine știm, dacă vrem să-i facem să vină la școală, cel mai bine e să-i obligăm, să-i supraveghem îndeaproape, să-i umilim, să le încălcăm drepturile și să-i pedepsim dacă nu le place sistemul de reguli și restricții în care-i forțăm să trăiască în fiecare zi. Măsura asta ”inspirată” se leagă de rezultatele dezastruoase de la bac, ce se datorează și absenteismului, după cum au observat autoritățile. Ca de obicei, vina cade pe capul copiilor, adică a beneficiarilor serviciilor de învățământ, nicidecum a furnizorilor. Cum se va face monitorizarea? Prin sisteme de pontaj bazate pe legitimații. Parcă auzim sirena chemându-ne la uzină, pentru gloria poporului socialist, nu-i așa?

O oră în plus pentru elevii claselor I-IV: lectura, cu activități specifice elevilor de clasa a II-a și a III-a. Pare să aibă logică, dar nu are, decât dacă vi se pare că are sens să folosești la nesfârșit aceleași metode care n-au dat rezultate nici prima, nici a doua oară.

Două secvențe noi în cadrul lecțiilor pentru clasele V-VIII: alfabetizare pentru înțelegerea textului. Mă întreb câte ”secvențe” mai vor să introducă în biata oră de 50 de minute… Din experiența mea de profesor, ora trece atât de repede și ai atâtea de ”cunoștințe de transmis”, încât de multe ori n-ai timp nici să respiri, ce să mai zic de discuții cu elevii. Din experiența de elev, din bancă nici nu sesizezi structura minunată pe care-au gândit-o adulții ca să te ajute să înveți. Chiar și pentru elevul silitor, tot ce se întâmplă la oră e gratuit, fără vreun scop aparent. Tot ce contează e să treacă ora fără să fii ascultat, fără să iei o notă mică, fără să fii umilit în fața clasei pentru că n-ai știut ceva sau ai pus o întrebare.

Tot din seria ”dacă n-a mers prima oară, poate merge a zecea”, elevii de liceu vor avea plăcerea unor momente de exersare a scrierii ortografice. Bonus: dictarea, ca la clasa întâi. Trecând peste umilința de a fi tratat ca un puștiulică de 7 ani, când se va înțelege că dictarea e o metodă învechită, care n-are cum să dea rezultate, oricât ne-am încăpățâna să le-o servim

Mai mult accent pus pe examenul de bac, pentru că toate măsurile enumerate până acum au în vedere pregătirea elevilor pentru această piatră de hotar. Nu, nu pentru viața reală! Ce-are de-a face școala cu viața? Școala se rezumă la a-i pregăti pentru un examen impus tot de ea și de care depinde accesul la o slujbă decentă sau la o facultate. Ce vor face de-atunci încolo nu mai e treaba școlii. Ea s-a rezumat doar la a le confisca tot timpul și a lua toate deciziile care îi afectează profund și le determină atitudinea față de cunoaștere cu care rămân tot restul vieții. Doar atât. Începând cu bacul, ”își ia mâna de pe ei” și-i mai arată și cu degetul dacă nu s-au descurcat, cu toate handicapurile căpătate în cei 12 ani de ”educație”.

Și se putea fără cireașa de pe tort? Imnul național va fi intonat în cadrul festivităților din prima zi de școală și nu oricum, ci cu tot cu cele 4 strofe obligatorii, urmând a se decide dacă asta se va întâmpla și la începutul fiecări săptămâni. Asta pentru că domnul ministru este convins că ”este important să respectăm solemnitatea și simbolurile naționale, dar trebuie să fim vigilenți să nu demonetizăm aceste lucruri – așa cum a fost cazul în trecut”. Da, obligați-i pe copii să cânte imnul, sigur vor fi pătrunși de sentimentul înăltător al patriotismului. Îndoctrinare, anyone?

Ce înseamnă noul an școlar pentru mine? E prilej de amărăciune, la gândul direcției total greșite în care se îndreaptă sistemul școlar și a miilor de copii care vor fi afectați profund de ”bunele intenții” ale autorităților. Și mai e ceva, ce poate vi se pare amuzant sau de-a dreptul cinic: mai mult timp petrecut pe drumul pana la serviciu, din cauza aglomerării din capitală. Am huzurit de-a dreptul toată vara, acum o să stau în trafic, în mașină sau în autobuz, singura diferență fiind că-n cel din urmă va fi și mai aglomerat.

Și dacă tot veni vorba, v-ați gândit vreodată ce risipă imensă de bani și nervi este toată treaba asta cu școala? Cât combustibil irosim pe transport, câtă energie electrică și termică pe alimentarea clădirilor imense în care învață copiii, câți bani dăm pe tot felul de rechizite, pe hăinuțe, pe mâncare nesănătoasă, pe meditații, pe after-school și pe ore la psiholog, cursuri de parenting și cărți de self-help?

Tot acest consum uriaș de forțe și pentru ce? În mod clar, nu pentru fericirea copiilor noștri. Pentru că n-am văzut încă un copil școlarizat care să fie fericit și deplin împăcat cu el însuși.