Vă mai amintiți de doamna deputat Carmen Axenie, cea care a vorbit despre homeschooling în parlament? Am mai pomenit-o pe aici în februarie anul trecut, când discuțiile despre legalizare luaseră amploare pe internet. Am salutat încă de pe atunci inițiativa dumneaei, dar mi-am păstrat o oarecare doză de scepticism. Tare   mi-era greu să cred că o alternativă atât de neobișnuită va trece de stadiul de polemică bună de muls pentru audiență, așa că n-am stat ca pe ace.

M-a întrebat cineva de curând ce se mai aude cu proiectul de legalizare a educației la domiciliu și m-am pus pe căutat pe blogul doamnei deputat. Și cum cine caută găsește (tre’ să-ți placă zicala asta plină de înțelepciune, nu?), am găsit și eu răspunsul oficial al ministerului:

Dacă nu reușiți să citiți de pe copia scanată pe care v-am arătat-o ca să certific autenticitatea, vă ajut:

Proiectul Legii educației naționale prevede la articolul 25 (3): ”Pentru copiii cu cerințe educative speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală”. În aceste circumstanțe, considerăm că problema copiilor care necesită într-adevăr școlarizare la domiciliu este deja rezolvată. Ceilalți elevi din învățământul preuniversitar beneficiază de școlarizare prin formele prevăzute în textul legii (învățământ cu frecvență sau, după caz, cu frecvență redusă), care le asigură condiții superioare de pregătire, sub supravegherea cadrelor didactice calificate, garantându-le socializarea, antrenarea în activități extrașcolare, exercitarea unor influențe educative autorizate.”

Chiar dacă ați reușit să treceți peste limba de lemn, poate aveți nevoie de încă o traducere: ”Niciun copil care poate merge sau fi transportat la școală nu va scăpa, ci va fi obligat să treacă prin fabrica de cetățeni supuși, condusă de specialiști care vor doza exact socializarea, activitățile extrașcolare și influența educativă autorizată astfel încât produsele rezultate să se ridice la standardele propuse. Nu ne pasă ce cred părinții sau copiii despre asta, scrie în lege, negru pe alb, deci așa trebuie să se facă.”

Veste bună sau proastă? Depinde cum privești.

E păcat că rămânem la discreția subterfugiilor și găurilor din lege pentru a ne educa acasă copiii (găsit școală-umbrelă, găsit bani pentru taxă). Cred că situația asta incertă îi descurajează pe mulți până la renunțare.

E bine că încă mai avem libertatea de a face HS așa cum vrem și credem de cuviință. Nu-i greu să-ți închipui ce s-ar întâmpla dacă s-ar legaliza: tone de hârțoage (aprobări, adeverințe, foi matricole etc.) și vizite la tot felul de oficii, curriculum forțat, standarde, teste, calificative, plus supraveghere din partea statului ca nu cumva să ne-ndoctrinăm copiii cu cine știe ce idei neobișnuite (libertate, stimă de sine, curiozitate etc.). Așa se-ntâmplă prin unele state din patria-mumă a educației acasă, așa că la ce să ne-așteptăm de la statul român pe care-l știm băgăcios și nepăsător față de libertățile și drepturile cetățenilor săi?

Voi ce ziceți? E de bine, e de rău?