Homeschooling

Un alt fel de educație

Jos cu temele!

| 5 Comments

5 Flares Facebook 5 Filament.io Made with Flare More Info'> 5 Flares ×


de Alfie Kohn

După ce își petrec cea mai mare parte a zilei la școală, elevilor le sunt date sarcini adiționale pentru a fi rezolvate acasă. Acesta este un fapt destul de curios, dacă stai să te gândești, dar nu atât de curios precum faptul că puțini dintre noi se gândesc la acest lucru. Merită să ne întrebăm nu numai dacă există motive întemeiate pentru a sprijini practica universală a temelor pentru acasă, ci și de ce aceasta esta atât de des luată drept bună – chiar de un număr imens de profesori și de părinți care sunt tulburați de efectul asupra copiilor.

Misterul se adâncește odată ce descoperi că presupunerile larg răspândite cu privire la beneficiile temelor – performanță mărită și cultivarea unor calități precum autodisciplina și responsabilitatea – nu sunt susținute de dovezile disponibile.

Status Quo

A lua temele drept bune ar fi de înțeles dacă cei mai mulți profesori ar decide din când în când că o anumită lecție necesită cu adevărat o continuare după școală și, prin urmare, le-ar da elevilor de citit, de scris, de rezolvat sau de făcut ceva acasă în acele după-amiezi.

Acest scenariu nu are, totuși, nicio legătură cu ce se întâmplă în majoritatea școlilor americane. Mai curând, punctul de plecare pare să fie: ”Am decis dinainte că elevii va trebui să facă ceva în fiecare seară (sau de câteva ori pe săptămână). Mai târziu, vom hotărî ce să-i punem să facă.” Acest angajament față de ideea temelor în abstract este acceptat de către majoritatea zdrobitoare a școlilor –private și publice, primare și generale. Și chiar nu are sens, în parte din cauza celor arătate de cercetări:

  • Nu există nicio dovadă care să demonstreze faptul că temele aduc beneficii elevilor sub vârsta liceului. Chiar dacă privești rezultatele la testele standardizate drept măsură utilă (deși eu nu sunt de acord cu asta), o cantitate mai mare de teme nu este corelată cu punctaje mai mari în școala primară. Singurul efect care apare este atitudinea mai puțin pozitivă din partea copiilor care primesc mai multe sarcini.
  • În liceu, unele studii arată o relație între teme și rezultatele la teste, dar aceasta tinde să fie slabă. Mai important, nu există niciun motiv pentru a crede că performanța crescută este cauzată de teme.
  • Niciun studiu nu a confirmat afirmația larg acceptată că temele aduc beneficii nonacademice – autodisciplină, independență, perseverență sau abilități mai bune de gestionare a timpului – pentru elevi de orice vârstă. Ideea conform căreia temele construiesc caracterul sau îmbunătățesc abilitățile de învățare este de fapt un mit.

Peste program în clasa întâi

Pe scurt, nu există niciun motiv să credem că majoritatea elevilor ar fi dezavantajată dacă temele ar fi reduse sau eliminate. Totuși, cea mai uimitoare  tendință a ultimelor două decenii este cea de a îngrămădi din ce în ce mai multe sarcini pe capul copiilor din ce în ce mai mici. (Amintiți-vă, aceasta este vârsta la care beneficiile sunt cel mai îndoielnice, dacă nu absente!).

Chiar și districtele școlare care aveau un obicei neoficial de a aștepta până în clasa a treia pentru a da teme au abandonat această reținere. Un sondaj național a descoperit faptul că proporția de copii de la 6 la 8 ani care au raportat că au teme într-o anumită zi a crescut de la 34% în 1981 la 64% în 2002, iar timpul petrecut învățând acasă săptămânal este mai mult decât dublu.

De fapt, temele au devenit chiar ”o parte obișnuită a experienței de grădiniță”, conform unui raport din 2004.

Efectele negative

Este greu să negi că o mulțime de teme sunt excepțional de dificile pentru o mulțime de copii. Unii sunt mai apți decât alții să se descurce cu presiunea de a ține pasul cu un flux continuu de muncă, de a le face pe toate la timp și de a crea produse care să obțină aprobarea. De asemenea, unele sarcini sunt mai puțin neplăcute decât altele. Dar, în general, așa cum s-a exprimat un părinte, temele ”îi depășesc pe copiii care se chinuie să le facă și distrug bucuria celor ce se străduiesc să obțină performanțe”. Chiar și lectura de plăcere își pierde atracția atunci când copiilor li se spune cât sau pentru cât timp să citească.

Chiar dacă acceptă temele ca fiind inevitabile, părinții raportează în mod constant că acestea intervin în viața de familie. Mulți tați și multe mame își petrec fiecare seară fiind supraveghetori la teme, post pentru care nu au aplicat niciodată. Un pofesor de educație, Gary Natriello de la Universitatea Columbia, credea în valoarea temelor, până când copiii lui au început să aibă teme în școala primară. Chiar și ”sarcinile de rutină au uneori instrucțiuni care sunt dificil de înțeles pentru doi părinți cu diplome universitare”, a descoperit el.

Ceea ce este greu pentru părinți e, în general, mai greu pentru copii. ”Școala este serviciul fiului meu”, scrie o mamă, „iar la sfârșitul unei zile de muncă de șapte ore este extenuat. Dar la fel ca un muncitor cu o tură dublă, trebuie să muncească în continuare” când ajunge acasă. Cu toate acestea, extenuarea este numai o parte din problemă. Costurile psihologice pot fi substanțiale pentru un copil care nu numai că este confuz în fața unei liste de vocale sau de scăderi, ci acceptă greu întreaga idee de a se așeza pentru a lucra pentru școală, imediat după școală.

Mai mult, orice adjectiv care ar putea fi atașat temelor – cronofage, disruptive, stresante, demoralizante – se aplică cu o forță mai mare în cazul copiilor pentru care învățarea academică este dificilă. Curt Dudley-Marling, un fost învățător devenit profesor la Boston College, a intervievat peste douăzeci de familii care includeau cel puțin un copil cu dificultăți de învățare. Prezentându-și concluziile, el a vorbit despre modul în care ”cerințele temelor au dăunat relațiilor din cadrul familiei” și au dus la stres zilnic și la conflicte.

El a adăugat că ”povara aproape imposibilă” impusă de teme era, în parte, rezultatul măsurii în care acei copii se simțeau învinși – cum investeau ore întregi fără a primi mare lucru în schimb; cum părinții se simțeau frustrați când își împingeau copiii de la spate, dar și când nu-i împingeau, când îi ajutau la teme, dar și când se abțineau. ”Ajungi să-ți distrugi relația cu copilul”, i-a spus un tată.

Și nu uitați: ideea că toate acestea merită, pentru că temele îi ajută pe copii să învețe mai bine pur și simplu nu este adevărată. Sunt puține argumente pro de cântărit în raport cu cele semnificative contra.

Timpul pentru joacă e important

În afară de a provoca stres, mai multe teme înseamnă că cei mici au mai puțin timp pentru alte activități. Sunt mai puține oportunități pentru acea învățare care nu implică abilitățile tradiționale. Sunt mai puține șanse să citești de plăcere, să-ți faci priteni, să te joci, să faci mișcare, să te odihnești sau doar să fii copil.

Cu câteva decenii în urmă, Asociația Americană pentru Cercetare Educațională a dat această declarație: ”Ori de câte ori temele împiedică experiența socială, recreerea în aer liber și activitățile creative sau când ocupă timpul destinat somnului, nu sunt îndeplinite nevoile de bază ale copiilor și ale adolescenților”. Puține școli respectă valoarea acestor activități – până la a se asigura că politicile lor se bazează pe acest principiu. Dar unii profesori curajoși și unele școli inovative preaiu această provocare.

O nouă abordare

Nu există teme tradiționale la Școala Bellwether din Willinston, Vermont, cu exceptia cazurilor în care copii le cer sau ”sunt atât de entuziasmați de un proiect încât vor să lucreze la el și acasă”, spune Marta Beede, directorul școlii. ”Îi încurajăm pe copii să citească acasă – cărți pe care și le-au ales”. Ea și colegii ei cred că elevii ”muncesc mult când sunt la școală. A le spune că trebuie să mai muncească și când ajung acasă nu pare să aprecieze energia pe care o consumă în timpul zilei”.

Profesorii ar trebui să fie capabili să decidă prin propriul raționament cum vor să gestioneze temele, luând în considerare nevoile și preferințele copiilor din clasele lor și nu să fie nevoiți să se conformeze unei politici fixe care le este impusă.

Profesoara de liceu Leslie Frothingham și-a văzut proprii copii chinuindu-se cu cantități enorme de teme în școala generală. Nu i-a fost niciodată clar care este valoarea lor. ”Ce altă slujbă există, în care muncești toată ziua, vii acasă, iei cina și apoi muncești toată noaptea”, întreabă ea, ”în afară de tipurile speciale de avocatură? Aceasta nu este o modalitate bună de a-ți trăi viața. Pierzi autoreflecția și comunitatea.” Prin urmare, când a devenit profesoară, a ales să aibă o politică fără teme.

Iar dacă elevii ei, care studiază chimia la nivel avansat, excelează din punct de vedere academic, sigur  putem regândi politicile cu privire la vârstele mai mici.

Copyright 2006 by Alfie Kohn.  Reprinted from Instructor and translated by Andreea, with the author’s permission.  For more information, please see www.alfiekohn.org.

5 Comments

  1. Tare mulţi ani au trecut până când mi-am dat seama că ceea ce pentru mine pare uşor, simplu, evident, pentru alţii e de neînţeles, dar şi că, la rândul meu, nu reuşesc să pricep multe lucruri care altora le par floare la ureche. O temă pentru acasă va deveni o teamă dacă materia nu e înţeleasă şi, mai ales, dacă elevul nu are nicio înclinaţie în domeniu. Mă gândesc cum ar fi dacă temele pentru acasă ar fi date sub forma unor provocări şi nu sub formă de sarcini obligatorii. Ar putea fi găsită o metodă astfel încât să fie angrenată toată clasa în realizarea unui proiect, elevii alegându-şi fiecare elementul cu care pot contribui. Proiectul va vi unul pe măsura clasei şi va fi discutat în amănunt cu toţi elevii, ba chiar poate fi ales dintre propunerile lor. În felul acesta, ei vor învăţa anumite lucuri nu pentru că li se impune, ci pentru că le sunt necesare la proiect şi fiecare este mânat de dorinţa de a deveni important prin contribuţia sa.

    • Iti inteleg reticenta in ce priveste eliminarea temelor. Ele sunt atat de adanc implantate in mentalitatea noastra, incat par ceva indispensabil si au capatat atribute de-a dreptul “magice”.
      Mi-e teama insa ca nu exista cale de mijloc. Ceea ca vreau eu sa arat este ca insasi ideea de tema, de sarcina data de un adult (oricat de bine intetionat, bine pregatit, creativ, pasionat etc) unui copil pentru a fi indeplinita in timpul liber, avandu-se in minte niste standarde dupa care sa se masoare mai apoi prestatia lui, ghicindu-se din asta cat din informatie a fost retinuta, mi se pare inacceptabila. De aceea, fie sub forma clasica, fie reinventata de pedagogia moderna si indulcita cu tot felul de gaselnite, tema pentru acasa ramane pentru mine, cel putin, o intruziune in viata copilului si a familiei sale, intruziune cu costuri mari pe plan emotional si chiar intelectual, dar fara vreun beneficiu demonstrat.
      Sigur, copiii reactioneaza pozitiv la “proiecte”. Am vazut asta la elevii mei. Insa, oricat mi-ar fi placut mie sa cred ca am gasit “solutia”, entuziasmul venea din noutatea sarcinilor, din ruperea monotoniei, din dificultatea redusa. N-am avut timp sa testez teoria asta, insa cred ca daca unor elevi le-am da ani de zile teme de tip “proiect” ar fi la fel de satui si de dezinteresati. Odata ce noutatea nu le-ar mai suscita interesul, temele ar redeveni o corvoada.
      Daca ar avea posibilitatea sa le refuze, fara niciun fel de consecinte, cati crezi ca le-ar mai face?

      P.S. – Dau un singur exemplu: sistemul britanic functioneaza demult fara teme pentru acasa. Asta in Marea Britanie, pentru ca scoala particulara din Bucuresti care urmeaza acest sistem isi blagosloveste totusi elevii cu teme. Traditie, nah! 😉

  2. Bună comparaţie, cea cu muncitorul în tură dublă. În general, copiii mai “harnici”, mai silitori sunt pedepsiţi cel mai tare – un elev căruia nu-i pasă ce se face în clasă nu-şi va face prea multe griji nici în privinţa temelor, pe când unul mai “conştiincios” le va face pe toate şi va pierde astfel timp preţios dintr-o perioadă importantă a dezvoltării sale.
    E bine de văzut că mai sunt persoane care îşi pun întrebări profunde în ce priveşte educaţia, în ciuda ideilor general acceptate; toată lumea se rezumă la a afirma că sistemul educaţional românesc este defect, dar prea puţini sunt dispuşi să se implice.
    Cu siguranţă, o să mai trec des pe aici (cu condiţia să rămână activ blog-ul) 🙂

  3. consider ca materia, la clasele primare, este prea “stufoasa”, se sar foarte repede etape importante (substantivul, operatii cu inmultiri, etc…) si, daca nu petreci ore bune acasa, pentru a repeta si exersa, ramai in urma. Deci, eu cred ca se porneste gresit in invatamantul nostru…

    • Mi-e teamă că pornim de la premise diferite :). Eu nu sunt de acord cu a turna pe gâtul copiilor cunoștințe pe care le considerăm noi, adulții, utile și care pe ei nu-i interesează (și nu pentru că sunt leneși sau ignoranți, ci pentru că ar prefera să învețe ceea ce ei consideră util la un moment dat). Nu e normal să ne scuzăm pentru practica temelor prin aceea că nu ne-am putut hotărî care cunoștințe sunt mai importante și le-am pus în programă pe toate, când, de fapt, singura modalitate de a determina utilitatea unui anumit lucru pentru un anumit copil este tocmai interesul acelui copil pentru acel lucru.

Leave a Reply

5 Flares Facebook 5 Filament.io 5 Flares ×