De câte ori nu vi s-a spus: ”Învață și asta, nu știi când sau la ce îți va folosi”? Mai corect ar fi ”dacă” îți va folosi și  cel mai probabil e că nu-ți va folosi.

Școala românească are ambiția de a construi un corp de cunoștințe de bază comune. ”Foarte bine”, veți zice, ”ce e rău în a vrea să le oferi copiilor cultură generală?”. Nimic, dacă s-ar înțelege sensul sintagmei și nu s-ar confunda cu o semispecializare în orice domeniu. Când vine vorba de a face cultură generală e necesar să alegi din corpusul imens de cunoștințe pe cele importante pentru viața concretă a  individului. Apoi, trebuie să te asiguri că ”individul” înțelege principiile de bază ale domeniului și nu doar memorează date disparate. Principile îi vor fi utile în rezolvarea problemelor de tot felul și nu informațiile punctuale.

Realitatea este că elevii ies din școală cu o masă dezorganizată de informații disparate, fără legătură între ele, pe care nu le pot folosi decât în contextul școlar. Să vă dau un exemplu: am învățat tocit munții patriei , cu înălțimile, structura și originea lor, dar întreabă-mă la fața locului ce masivi sau ce vârfuri văd și o să dau din umeri. Sau de ce unii sunt alcătuiți din șisturi de nu știu care și alții din… altfel de pietre . Evident, habar n-am. Întrebarea mea este: am eu nevoie să știu mai mult decât lucruri generale despre munții aștia? Din moment ce nu mă pasionează geografia, răspunsul e negativ.

În How People Learn: Brain, Mind, Experience and School autorii atrag atenția asupra pericolului de a submina înțelegerea conceptelor și a legilor fundamentale prin predarea prea multor detalii. Literatura de specialitate sugerează faptul că cel mai eficient mod de a învăța și de a transfera cunoștințele în viața de zi cu zi este un echilibru între exemplele specifice și principiile generale. Se recomandă traseul de la concret la abstract, adică dinspre exemple înspre concepte și nu invers, ca în școala românească.

A memora informații extinse despre toate domeniile cunoașterii, doar pentru că s-ar putea la un moment dat să-ți folosească, e ca și cum ți-ai păstra toate hainele de când erai slab, în speranța că vei slăbi din nou. Le privești nostalgic și le așezi frumos în dulap, după care uiți de ele. La prima curățenie le regăsești, te minunezi de ce ai putut purta în tinerețe sau de cât de greu le-ai dobândit. La a doua le găsești demodate, dar tragi speranțe, că doar moda revine. La a treia le arunci pe podea și le contempli îngrozit: sunt pline de praf, unele sunt ciupite molii, toate miros ciudat. Oricum nu-ți mai vin, de parcă n-ar fi fost ale tale. Le arunci, reproșându-ți că nu ai eliberat mai devreme dulapul pentru toate hainele noi pe care le-ai fi putut cumpăra. Sau doar pentru a avea dulapul aerisit și bine organizat ca cele din reviste.