Homeschooling

Un alt fel de educație

23/05/2016
by Andreea Constantin
0 comments

Părintele destul de bun este cel mai bun părinte – de Peter Gray

Dacă Bucle Aurii ar fi încercat mai mulți părinți, iată pe care l-ar alege.

Dacă definim faptul de fi părinte drept îngrijirea propriului copil, atunci cel mai bun părinte nu este cel ce ”părințește” cel mai mult și sigur nu cel ce ”părințește” cel mai puțin, ci acel părinte care ”părințește” exct cât trebuie. Acesta este părintele pe care l-ar alege Bucle Aurii, dacă ar fi încercat trei tipuri diferite de părinți alături de cele trei tipuri de terci, scaune și paturi. Este și părintele pe care l-ar alege cei mai mulți copii dacă ar avea posibilitatea.

A citit de curând pentru prima oară carte lui Bruno Bettelheim, ”Părintele destul de bun”, publicată original în 1987. Nu sunt de acord cu tot ce e scris în carte – e un pic prea psihanalistă pentru gustul meu și cred că subestimează oarecum capacitatea de gândire a copiilor – dar sunt de acord cu marea ei parte. Conceptul părintelui destul de bun i-a venit lui Bettelheim din scrierile psihanalistului pediatru englez Donald Winnicott, deși Winnicott era preocupat doar de mame, iar termenul lui era ”mama destul de bună”. Bettelheim nu numai că a generalizat conceptul pentru a include ambele genuri de părinte, dar la și adus cu picioarele pe pământ, într-un mod care are sens pentru oamenii obișnuiți ca mine. [Dar vedeți nota de la subsol despre problemele din biografia lui Bettelheim.]

Acest articol este inspirat de cartea lui Bettelheim. Ideile de mai jos nu se potrivesc perfect cu ale sale, dar se apropie destul de mult. Sunt ideile lui Bettelheim așa cum le-am procesat eu. După cum cred eu și, în mare parte, după cum credea Bettelheim, părinții destul de buni au următoarele caracteristici: Continue Reading →

17/05/2016
by Andreea Constantin
0 comments

Te iubesc, orice culoare ai avea! – de Mihaela Coșescu, cu ilustrații de Ana Stinghe

Astăzi am bucuria să vă invit la o lectură deosebită – o carte pentru copii scrisă duios și inspirat de Mihaela Coșescu, precum și superb ilustrată de Ana Stinghe.

Sunt atâtea de spus despre această carte și despre cele două care i-au dat viață, că nici nu știu cu ce să încep. Așa că pornesc de la reacția lui Pavel (4 ani și o lună), care după câteva lecturi deja știe bucăți bune pe de rost și are o mulțime de întrebări despre girafe și frățiori sau surioare, deși încă e singur la părinți. A prins drag de cartea aceasta imediat, de cum i-a văzut coperta.

Iar eu am prins drag de povestea celor două girafe surori, Gigi și Vivi, care reușesc să se apropie și să devină prietene nedespărțite, deși începutul nu a fost ușor: lui Gigi i-a fost greu să nu mai fie în centrul atenției și să împartă afecțiunea celor din jur cu bebelușa Vivi, care mai era și roz bombon cu picățele. Iar Vivi s-a simțit copleșită de atâta atenție și de sentimentul de a fi diferită de sora ei și de celelalte girafe. Cartea pune în scenă începutul tumultuos al relației dintre frați, plin de sentimente greu de numit, exprimat, recunoscut și acceptat: invidie, gelozie, înstrăinare, izolare… și rezolvă totul prin empatie, iubire necondiționată și acceptare a diferențelor. Continue Reading →

23/03/2016
by Andreea Constantin
0 comments

Cum întârzie instrucția academică timpurie dezvoltarea intelectuală – de Peter Gray

Competențele academice sunt cel mai bine dobândite atunci când persoana le dorește și are nevoie de ele.

În ultimul meu articol am rezumat câteva cercetări care indică faptul că instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung. Acum, în acest articol, mă voi adânci un pic în felul în care acest lucru se poate întâmpla.

Este util aici să distingem între competențe academice și competențe intelectuale – o distincție frumos făcută într-un articol recent al lui Lilian Katz publicat de organizația pentru reprezentarea copiilor Defending the Early Years.

Distincția între competențe academice și competențe intelectuale și de ce cele din urmă ar trebui să le preceadă pe cele dintâi Continue Reading →

17/03/2016
by Andreea Constantin
2 Comments

Instrucția academică timpurie dăunează pe termen lung – de Peter Gray

Cercetările arată efecte negative ale grădinițelor și claselor pregătitoare de tip academic.

 

Source: Google images approved for reuse

Mulți educatori și învățători mi-au împărtășit faptul că se simt extrem de supărați – unii chiar în prag de demisie – din cauza presiunii crescânde de a preda abilități academice copiilor mici și de a-i testa în mod regulat în raport cu astfel de competențe. Ei pot vedea direct nefericirea resimțită și bănuiesc că cei mici ar putea învăța lecții mult mai folositoare prin joc, explorare și socializare, așa cum învățau în creșele și grădinițele tradiționale. Bănuielile lor sunt validate în mod temeinic de către studiile făcute în domeniu.

Un număr de studii bine controlate au comparat efectele claselor timpurii orientate înspre studiul academic cu cele bazate pe joc (dintre care unele sunt descrise aici, într-un articol de Nancy Carlsson-Paige, Geralyn McLaughlin și Joan Almon). [1] Rezultatele sunt destul de concordante de la studiu la studiu: instrucția academică timpurie urcă oarecum punctajele imediate ale copiilor la testele specifice către care este îndreptată instrucția (nimic surprinzător), dar aceste câștiguri inițiale se pierd în 1-3 ani și, cel puțin în unele dintre studii, sunt până la urmă supuse reversibilității. Poate și mai tragice decât lipsa unor avantaje  pe termen lung ale instrucției academice timpurii sunt dovezile că aceasta poate produce daune pe termen lung, în special în dezvoltărea socială și emoțională. Continue Reading →

09/03/2016
by Andreea Constantin
0 comments

Caută-ți prietenii! de Ramona Ciobanu – recenzie

După o pauză lunguță, iată că revin cu recenzia unei cărți care m-a scos din amorțeală. Este vorba despre Caută-ți prietenii! de Ramona Ciobanu de la poveștileramonei.ro, o cărțulie cu trei povestiri pentru copiii de vârstă școlară, după recomandarea autoarei. După cum a descoperit, primele două povestiri sunt potrivite și pentru vârste mai mici, iar Pavel le-a cerut de mai multe ori, deși sunt mai lungi și cu mai puține ilustrații decât cele cu care este el obișnuit. Așa că aș spune că de pe la 3-4 ani copiii o pot urmări, cu mici modificări făcute de părinte pe alocuri (de exemplu, simplificarea unor cuvinte și poate rezumarea unor pasaje mai lungi și mai nuanțate).

Pe Ramona n-o cunoșteam înainte ca ea să-mi scrie pentru a-mi povesti de cartea ei ce urma, pe atunci, să apară. Dar cumva ne-am înțeles imediat și de la carte am ajuns să discutăm o grămadă de alte lucruri. Mi-au plăcut la ea pasiunea pentru povești și felul în care privește copilăria – cu uimire, duioșie și admirație. Iată și cu se prezintă ea pe propriul site: Continue Reading →