Homeschooling

Un alt fel de educație

Invitație la lansarea cărții ”De ce plângem?”

22/05/2017 by Andreea Constantin | 0 comments

Iată că sosește și clipa cea mare! Sâmbătă dimineața, în cadrul Salonului de carte Bookfest, voi lansa oficial cărticica despre plâns și emoții, alături de cea care i-a dat culoare, Maria Constantinescu, și de cei de la Editura Cartea Copiilor, care s-au ocupat cu drag de tipărirea ei.

Mi-ar face o deosebită plăcere să mă întâlnesc acolo cu voi, cei care citiți blogul de atâția ani, să vorbim despre carte, să o ascultați citită și să-mi împărtășiți părerile voastre. Vă aștept cu drag!

Vă las în compania anunțului oficial sau a evenimentului de pe facebook, unde vă puteți confirma prezența și , de ce nu, da un share prietenilor 😉

***

Sâmbătă, 27 mai, la ora 11:00, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest (pavilionul C2, standul B20), editura Cartea Copiilor va lansa cartea “De ce plângem?”. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa autoarei Andreea Constantin, ilustratoarei Maria Constantinescu şi psihologului Bogdana Fati. Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe. Sponsor oficial al evenimentului este Sloop.

Cartea “De ce plângem?”, lansată în această primăvară, este o premieră în peisajul editorial românesc, ajutându-i pe copii să înţeleagă ce este plânsul, ce se întâmplă în corpul lor atunci când plâng şi de ce le pot fi folositoare lacrimile.

“Am ales să scriu despre plâns fiindcă în cultura noastră acest proces vindecător este descurajat și disprețuit. Copiii, care au atâta nevoie de el, aud deseori mesaje negative: „Ce rușine să plângi așa!”, „Dar tu ești băiat mare!”, „Numai fetele plâng! Ce, tu ești fată?”, „O să râdă toți copiii de tine dacă plângi așa!” și așa mai departe. Interiorizându-le, copiii ajung să disprețuiască stările emoționale mai puțin plăcute și să nu le mai poată gestiona într-un mod constructiv. De aceea am scris această carte — cu gândul în primul rând la copii”, mărturiseşte Andreea Constantin.

Andreea Constantin s-a îndrăgostit de cărți la cinci ani, când a învățat să citească, și a visat mereu să scrie propriile cărți, ca elevă, studentă la Litere și profesor de limba și literatura română. Dar abia experiența de mamă a fost imboldul și inspirația pentru prima carte. Scrie pe blogul personal despre educarea și creșterea copiilor și speră să mai semneze și alte cărți pentru cei mici.

Maria Constantinescu desenează de când se ține minte, iar dragostea pentru cărți o are chiar mai dinainte, din primele luni din viață pe care le-a petrecut într-o bibliotecă de sat, unde mama ei lucra în acele vremuri triste când mamele mergeau la serviciu aproape imediat după ce nășteau. „Mirosul cărților l-am asociat cu mama, cu laptele matern, cu viața însăși. Cred că era firesc să ajung în punctul în care să vreau cu toată ființa mea să contribui la apariția unor cărți pentru copii”. Nașterea primului copil, interesul pentru educația și creșterea armonioasă a copiilor, blogul personal au fost câteva dintre experiențele care au dus la întâlnirea cu autoarea, Andreea Constantin, și apariția acestei cărți.

Psihologul Bogdana Fati este mamă a doi copii, care i-au modificat complet configuraţia vieţii odată cu venirea lor. Ca terapeut, formarea sa de bază este terapia experiențială, la care a adăugat mai multe formări adiacente – Theraplay, terapie transgenerațională, Metaphors of Movement, chiar și un prim stagiu de formare în coaching.

 


Mai multe detalii despre cartea “De ce plângem?” sunt disponibile aici: http://www.carteacopiilor.ro/catalog/de_ce_plangem.html

 

De ce plângem? – prima mea carte pentru copii

21/02/2017 by Andreea Constantin | 0 comments

Dacă data trecută vă povesteam despre cum și ce citim noi, de data aceasta vă voi povesti despre o carte. Și nu orice carte, ci chiar cea pe care îmi place să o numesc prima mea carte pentru copii, aflată în curs de apariție la minunata editură Cartea Copiilor. Iată și cum va arăta:

 

Tema este plânsul ca mecanism de eliberare a emoțiilor puternice și de vindecare a traumelor, dar veți găsi înăuntru informații despre sentimente – plăcute și mai puțin plăcute -, despre crizele de furie și despre modalități diverse de a ne regla emoțional. Toate sunt explicate în termeni simpli, pe înțelesul copiilor și poate fi citită încă de pe la 2-3 anișori, aș spune.

Este cartea pe care mi-aș fi dorit s-o am în bibliotecă atunci când fiul meu a crescut și a început să aibă frustrări și sentimente copleșitoare. Și, desigur, după primul tantrum… și după al doilea, al treilea… 😉

Ideea cărții a pornit de la discuțiile pe care le aveam cu fiul meu după ce se calma, inspirate din lecturile mele pe tema plânsului, majoritatea semnate de Aletha Solter, despre care puteți afla mai multe pe awareparenting.com. Citindu-i cărțile am învățat despre plâns și crize de furie și asta m-a ajutat enorm să le gestionez la fiul meu. Desigur, nu pretind că reușesc de fiecare dată să am calmul și empatia necesare, dar fiecare ocazie în care reușesc este o victorie asupra tiparelor cu care m-a echipat propria creștere și asupra impulsivității. Așa că vă recomand și vouă șă parcurgeți cărțile Alethei, mai ales că s-au și tradus:

Bebelușul meu înțelege tot, care este în curs de apariție aici și pe care îl recitesc acum, ca pregătire pentru bebelușa pe care o așteptăm în curând

Lacrimi și crize de furie, o carte-revelație despre care puteți citi o recenzie aici

Jocul atașamentului, plină de sugestii utile pentru gestionarea emoțiilor și situațiilor stresante prin joc

O viață fără droguri, pe care încă n-am citit-o

Copiii noștri, frumoși și sănătoși, în curs de apariție aici

Ilustrație din interior, de Maria Constantinescu

De ce plângem? este structurată ca un dialog între părinte și copil, pornind de la întrebările acestuia din urmă. Printre întrebări veți găsi: Ce sunt lacrimile?, De unde vin sentimentele?, Ce pot face ca să îmi treacă supărarea? și multe altele.

Răspunsurile sunt sincere și uneori chiar “științifice”, dar adaptate la nivelul de înțelegere al celor mici. Tonul l-am potrivit pentru a fi onest, dar lejer și sper ca impresia lăsată de lectură să fie cât mai favorabilă unei discuții prelungite, în brațele părintelui. Asta îmi și doresc să fie această carte – o punte de legătură între părinte și copil în momentele cele mai dificile și un punct de pornire pentru discuții apropiate și revelatoare despre bogăția de sentimente care se află în fiecare dintre noi, încă de la vârsta cea mai fragedă. Explicațiile mele sunt doar vocea cărții, pe care sper s-o descoperiți voi înșivă în curând.

Ea are, însă, norocul să poarte și un chip minunat, ca de copilaș, plin de candoare și dulceață, pictat cu migală și talent de Maria Constantinescu, pe care o găsiți pe eupictez.wordpress.com sau pe www.facebook.com/GALBEN-CERC. Am avut norocul ca Mariei să-i placă din prima clipă ideea și vocea cărții și să-și pună în joc pasiunea ei pentru artă, iubirea pentru copii și deschiderea la lumea emoțiilor. Contribuția ei este de nemăsurat, iar eu nu-i voi putea fi nicicând destul de recunoscătoare pentru că s-a cufundat cu toată ființa ei în acest proiect.

Am avut, apoi, norocul să primim sprijinul entuziast al celor de la editura Cartea Copiilor, pe care nu se poate să nu-i știți. Prima carte a lui Pavel a fost Ziua lui Miffy,  urmată de Miffy și Bicicleta lui Miffy (Rest in peace, Dick Bruna!), pe care le-a memorat deîndată ce-a început să lege propoziții. O altă mare iubire au fost cărțile cu Școala Urșilor, poate cele mai uzate din bibliotecă. Între timp, am mai luat și alte titluri, iar acum e foarte încântat de seria Autobuzul magic. Așa că vă puteți imagina ce încântată am fost eu să mă pot număra printre autorii publicați de Cartea copiilor.

După cum ați putut observa pe coperta-spate, cartea e recomandată de cei de la Urbankid și Radio Itsy Bitsy, două dintre sursele de referință pentru părinții din ziua de azi și două motive în plus să fiu recunoscătoare pentru cum s-au legat lucrurile ca să-mi pot ține în brațe cartea.

Probabil nu puteți citi din imaginea mică atașată, dar tot pe spatele cărții veți găsi și câteva cuvinte despre carte scrise de Nadia Tătaru – fondator Radio Itsy Bitsy,  Otilia Mantelers – expert în parenting, Gáspár György – psihoterapeut relațional și autor și Marius Constantinescu – jurnalist. Tuturor le sunt foarte recunoscătoare că și-au luat din timp ca să citească și să scrie despre cartea mea. Ce să mai spun despre impresia pe care mi-au lăsat cuvintele lor atât de frumoase?

Sper că v-am stârnit măcar curiozitatea, dacă nu chiar interesul. 🙂 Cartea va apărea în martie și va fi disponibilă chiar pe site-ul editurii. Dar sigur voi reveni cu o postare cu puțin timp înainte, în care vă voi da toate detaliile. Pe curând!

27/01/2017
by Andreea Constantin
2 Comments

Cum încurajez cititul

Voi începe printr-un scurt update, căci n-am mai scris de multicel pe blog. Băiatul nostru are acum 4 ani și nouă luni, iar din aprilie anul acesta va fi frate mai mare pentru o bebelușă pe care o așteptăm cu nerăbdare toți trei.  Iată și principalul motiv pentru care blogul a căzut destul de jos pe lista de priorități. 😉

Având în vedere că mai avem doar câteva luni în formula actuală și, deci, de timp pentru altele decât casă și copii, m-am gândit să scriu câteva idei despre cum am încurajat eu iubirea pentru lectură. Acesta mi se pare a fi de departe cel mai important lucru pe care îl putem face pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor noștri și, în același timp, cel în care avem, ca părinți, rolul crucial. Dacă aveți curiozitatea, iată cât de important e lectura pentru succesul academic și în carieră: http://www.readkiddoread.com/blog/reading-quotient-the-indicator-of-success

Dar fundamentele pasiunii pentru lectură se pun de timpuriu, în sânul familiei. Nu ar trebui să considerăm că se va ocupa școala de acest aspect sau măcar trebuie să ne asumăm că nu o va face într-un mod satisfăcător, din păcate. Desigur, există excepții și poate aveți și voi exemple de copii care găsesc plăcere în lectură, deși acasă nu se citește și nu li s-a citit. Dar aceste cazuri sunt rare și, în plus, de ce să nu mărim șansele dacă putem? Și clar o putem face, chiar destul de ușor.

Ideal ar fi, desigur, să-ți placă și ție, chiar dinainte de a fi părinte, să citești, deși multora dintre noi li s-a tocit interesul în școală. Din fericire, oferta de carte pentru copii este atât de variată acum, spre deosebire de cum era acum o generație, încât cred că interesul poate fi retrezit. În plus, ce motivație poate fi mai bună decât doi ochișori curioși care așteaptă cu nerăbdare să se deschidă cartea?

Iată câteva idei pentru a face din cititul cu voce tare o activitate de conectare și, de ce nu, distracție:

Chiar și cărțile ca prezență fizică în casă aduc un beneficiu în ce privește predispoziția spre citit. Noi ne-am înjumătățit colecția ca să facem loc pe rafturi pentru cărțile copilului și pentru jocuri, dar biblioteca a fost mereu la noi centrul sufrageriei (nu, nici acum nu avem televizor). Citim de față cu el, chiar dacă nu pe cât de mult ne-am dori. Dar marea parte a lecturii îi este destinată lui, desigur.

În plus, am încercat de la primele ocazii să îi inspirăm iubire și respect față de carte ca obiect. Le-am folosit noi înșine cu grijă și i-am demonstrat cu răbdare că sunt lucruri fragile, care nu se pot repara ușor. Prin urmare, nu a avut deloc tendința de a arunca, rupe sau mâzgăli cărțile. Încă mai avem în bibliotecă primele lui cărți, în stare foarte bună pentru când le va folosi surioara.

Avem, de obicei, două porții de lectură pe zi, înainte de somnul de prânz și de cel de noapte, de minim 20 de minute fiecare, în funcție de cât de târziu ne apucăm. Și deși uneori pic de somn sau vrea aceeași carte a nuștiucâta oară, nu sărim peste citit. Este printre lucrurile la care vreau cu tot dinadinsul să nu renunțăm nici când vom fi patru.

Și nu-l refuz chiar dacă a ales o carte sau un capitol pe care deja îl știu pe de rost. Iată de ce îi e benefică această repetiție, chiar dacă pe mine mă plictisește:

De asemenea, nu insist să citim capitolele în ordine, deși la prima lectură asta vine cumva firesc și pentru el. Dar dacă vrea o bucată dintr-unul și cu o jumătate din următorul sau sfârșitul și apoi un capitol de la mijloc, pentru mine e totuna. Mă gândesc că are el un motiv ca să ceară asta și bănuiesc că are de-a face cu ce n-a digerat încă din acțiune. De asemenea, nu îl refuz când cere să sărim anumite părți care nu îi plac sau îl supără.

Un lucru pe care merită poate să îl explic mai pe larg ar fi de ce nu mă opresc prea des pentru a-i explica cuvinte sau sintagme. Pe unele le simplific direct din lectură, dacă simt că sunt inutil de complicate pentru el sau pentru că, în general, vreau să-și îmbogățească vocabularul înainte de a introduce neologisme, de exemplu (motivul pentru care nu am început nici acum studierea limbilor străine). Uneori mă întreabă chiar el, dacă nu le deduce din context și i se par importante. Iar deducerea din context mi se pare a fi o abilitate foarte importantă pentru un cititor, pe care e bine să o exerseze de timpuriu. Altfel, de multe ori sare pur și simplu peste unele cuvinte care nu au un rol important în frază, iar eu pot să aștept să le vină rândul. Până la urmă, nici el nu e automat de învățat cuvinte noi. 🙂 Important este să savurăm magia poveștii, nu să îl plictisesc cu întreruperi și prelegeri nesolicitate.

Am încercat mereu să limităm cantitativ jucăriile (motivele le găsiți descrise pe larg în articolul http://homeschooling.urbankid.ro/2014/05/19/cum-sa-alegi-jucariile-si-cartile-pentru-copii/), dar când vine vorba de cărți nu am setat o limită, ci numai criterii de selecție. Prin urmare nu avem:

  • cărți neinspirat ilustrate, kitsch sau prost imprimate
  • poveștile clasice de frații Grimm sau de Creangă, Ispirescu et alli (iată câteva motive: http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament/violenta-povestile-pentru-copii), ci doar repovestirile din Povești pentru fetițe (care are nevoie de adaptare la unele basme) și  Povești altfel, ambele de la ed. Girasol. Le avem pentru că cel mic a avut o pasiune mare pentru prințese la un moment dat, iar a doua este chiar haioasă și utilă.
  • cărți ce conțin exemple de violență – motivul pentru care nu avem volumul Habarnam pe Lună, deși celelalte două sunt răscitite (adaptate pe alocuri de mine) și vor mai fi în topul preferințelor multă vreme de acum înainte
  • cărți cu tentă moralizatoare, care împart lumea în bine și rău, fiindcă nu vreau să învețe din învinovățiri și etichetări

Chiar dacă se întâmplă să cumpărăm mai multe cărți odată și am depășit suta de volume, încercăm să alocăm fiecărei cărți timp să fie apreciată din plin. Se pare că a funcționat, fiindcă și atunci când primește un teanc, le savurează pe rând, iar dacă sunt lungi, cum preferă în ultima vreme, se întâmplă să citim și să recitim o carte, apoi a doua, apoi a treia, lungind astfel la 2-3 săptămâni integrarea lor în bibliotecă.

Nu prea am ținut cont de recomandările de vârstă. Am preferat să citesc recenzii sau să răsfoiesc eu însămi cartea ca să îmi fac o idee despre conținut, structura frazei și vocabular. Prin urmare, la nici 5 ani îi citesc (și înțelege!) volume încadrate la 7, 8 sau chiar 10 ani:

  • Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov
  • Habarnam în Orașul Soarelui, idem
  • Dragonul tatălui meu, de Ruth Stiles Gannet
  • Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă, de Michael Ende
  • Emil și detectivii, de Erich Kastner
  • Un urs pe nume Paddington, de Michael Bond
  • Noi aventuri cu Paddinton, idem
  • seria Tafiti de Julia Boehme
  • Bufnița care se temea de întuneric, Gorila care voia să crească mare și Pinguinul care voia să afle mai multe, de Jill Tomlinson
  • Alfie singur-singurelPufi, o pisicuță rătăcită în zăpadă și Timmy, un cățel în încurcătură de Holly Webb
  • Caută-ți prietenii, de Ramona Ciobanu
  • seria cu George și universul, de Stephen și Lucy Hawking (fără prelegerile științifice, desigur)

Pe de altă parte, chiar dacă e încântat de cărțile pe capitole (și mereu nemulțumit de câte reușim să citim odată), încă mai gustă cărțile bogat ilustrate, chiar și Hoinarii prin anotimpuri, care nu au text deloc și pe care le îndrăgește de la un an și ceva. I se întâmplă destul de des să afunde în fotoliul puf de lângă bibliotecă ca să se uite în cărți singur-singurel, iar uneori le și recită (pe cele mai scurte le știe pe de rost). Iar pentru viitoare cameră proprie, are ca cerință să aibă biblioteca lipită de pat ca să își poată lua cărțile ușor. 🙂

Cărțile ne mai ajută să discutăm și să discutăm anumite teme să zicem sensibile:

  • Gata, acum am destul! de Dagmar Geisler pune în scenă cu destul de mult tact și umor dorințele nemăsurate ale copiilor
  • Ziua în care a fugit somnul de Victoria Pătrașcu (din păcate epuizată) arată ce s-ar întâmpla dacă am sări mereu peste somn
  • Domnisoara Poimâine și joaca de-a Timpul de Adina Rosetti și Cristiana Radu zugrăvește o lume în care timpul trece repede-repede și copiii cresc dintr-odată, așa cum uneori spun că-și doresc
  • Te iubesc, orice culoare ai avea! de Mihaela Coșescu abordează cu gingășie venirea în familie a unui nou membru și gelozia stârnită în mod firesc în sufletul copilului mai mare

Un alt lucru pe care îl puteți face pentru viitorul cititor este gratuit și simplu: un permis la bibliotecă, mai precis la Biblioteca Metropolitană Ion Creangă (despre care am mai scris aici: http://homeschooling.urbankid.ro/2015/02/11/in-vizita-la-biblioteca-ion-creanga/), cea mai bogată în cărți pentru copii. Noi facem deja de mai bine de un an vizite atât la sediul mare, cât și la filiala micuță de lângă noi. Pe lângă cărțile descoperite, mai capătă noi cunoștințe despre lumea cărților, despre cum circulă ele și își răspândesc poveștile, cunoaștem oameni noi și împrumutăm chiar și jocuri.

Cu toate că declară cu emfază că îi plac “toate cărțile din lume!”, încă nu e interesat de a învăța să citească el însuși. Pune uneori întrebări legate de semnele grafice și vrea să vadă paginile de pe care citim, chiar dacă nu au ilustrații, dar nu vrea încă să învețe să recunoască sau să scrie literele (îl face doar pe X, luat tot dintr-o carte cu o comoară marcată pe o hartă).

Dar asta este cu totul și cu totul în regulă! Nu am niciun fel de grabă sau îngrijorare că rămâne în urmă sau analfabet :)). Va învăța să citească atunci când va voi, mult mai repede și mai ușor decât dacă se insistă pe asta din exterior. Motivația intrinsecă este de departe cea mai importantă pentru evoluția lui ca cititor pe termen lung. Iar abilitatea de a citi nu este atât de greu de dobândit cum ne face școala să credem, dar poate fi  în condițiile extreme impuse de programă.

Mai multe despre ceea ce îmi dă mie încrederea în ritmul lui de învățare puteți citi aici:

https://www.psychologytoday.com/blog/freedom-learn/201002/children-teach-themselves-read

http://education.penelopetrunk.com/2012/04/16/you-dont-need-to-teach-reading

http://yes-i-can-write.blogspot.ro/2010/02/how-i-learned-to-read-and-write.html

Prin urmare, pledoaria mea este pentru a lăsa cititul să fie o activitate orientată exclusiv spre plăcerea de a descoperi lumi și aventuri noi. Și nu o ocazie de a profita de interesul natural al copiilor pentru povești ca să îi îndopăm cu noi cuvinte sau ca să-i “convingem” să învețe să citească repede și devreme. Nu ar trebui să fie loc de grabă în ceva atât de important pentru dezvoltarea lor pe termen lung.

Dar sunt lucruri pe care le putem face pentru a le ușura startul, atâta timp cât îi lăsăm să progreseze în ritmul lor. De exemplu, pentru a încuraja răsfoitul cărților încă dinainte de a ști literele și plăcerea de a privi ilustrațiile cu atenție, ajută dacă le organizați un colț de citit. Nu e nevoie să fie ceva foarte elaborat, deși internetul abundă de fotografii cu colțuri de citit impresionante. E suficient însă dacă există un colțișor comod (o pernă mare sau un fotoliu-puf ar trebui să rezolve treaba) și o lampă cu lumină adecvată lângă rafturile cu cărți.

Încă un lucru interesant este că nu ar trebui să ne oprim din a le citi cu voce tare nici atunci când învață să citească singuri, așa cum nu ar trebui să ne oprim din a le oferi cărți interesante și adecvate, a le discuta cu ei și a fi implicați atent în dezvoltarea lor ca cititori: http://www.readbrightly.com/importance-of-reading-aloud-to-big-kids/

***

Sper că ați găsit în cele de mai sus sugestii utile sau măcar confirmări la ceea ce simțeați deja despre lectură. Aștept în secțiunea de comentarii părerile, ideile și recomandările voastre de titluri pe care le-am putea adauga în biblioteca noastră. 🙂

04/11/2016
by Andreea Constantin
1 Comment

Educația acasă și Better – o aplicație românească

Iată că am ajuns cu educația acasă într-o aplicație! Și nu orice aplicație, ci una foarte faină, pe care o puteți vedea și voi într-un mic preview aici: https://youtu.be/ekmtRL5snhM.

Mi se pare o unealtă utilă din ”trusa” homeschooler-ului, fiindcă îți poți ține în ea activitățile, evenimentele, atelierele etc, le poți programa și poți ține evidența dezvoltării personale din multe puncte de vedere. Iar în secțiunea Educație se găsesc o sumedenie de sugestii pentru homeschooleri sau doar autodidacți, de la subsemnata.

Și câteva cuvinte de la Doru Droscaru, omul din spatele Better:

“Sunt mandru sa lansam aplicatia Better in parteneriat cu Andreea Constantin. Better poate servi acum ca o scurtatura catre Andreea si cunostintele ei privind educatia acasa.
Aplicatia Better ne arata drumul in viata asa cum nu reusim intotdeauna sa-l vedem. Si ne da puterea de a-l reinventa. De exemplu, poti sa iti imbunatatesti relatiile cu partenerul de viata, sa ai grija de sanatatea ta sau sa iti gestionezi mai bine finantele. Cand ne ingrijim de toate planurile vietii noastre, traim o viata implinita.“ spune Doru Droscaru, fondatorul Better.

Better e disponibilă de azi pentru iPhone. Vă invit să o descărcați de aici: http://apple.co/2ff3VGG

23/05/2016
by Andreea Constantin
1 Comment

Părintele destul de bun este cel mai bun părinte – de Peter Gray

Dacă Bucle Aurii ar fi încercat mai mulți părinți, iată pe care l-ar alege.

Dacă definim faptul de fi părinte drept îngrijirea propriului copil, atunci cel mai bun părinte nu este cel ce ”părințește” cel mai mult și sigur nu cel ce ”părințește” cel mai puțin, ci acel părinte care ”părințește” exct cât trebuie. Acesta este părintele pe care l-ar alege Bucle Aurii, dacă ar fi încercat trei tipuri diferite de părinți alături de cele trei tipuri de terci, scaune și paturi. Este și părintele pe care l-ar alege cei mai mulți copii dacă ar avea posibilitatea.

A citit de curând pentru prima oară carte lui Bruno Bettelheim, ”Părintele destul de bun”, publicată original în 1987. Nu sunt de acord cu tot ce e scris în carte – e un pic prea psihanalistă pentru gustul meu și cred că subestimează oarecum capacitatea de gândire a copiilor – dar sunt de acord cu marea ei parte. Conceptul părintelui destul de bun i-a venit lui Bettelheim din scrierile psihanalistului pediatru englez Donald Winnicott, deși Winnicott era preocupat doar de mame, iar termenul lui era ”mama destul de bună”. Bettelheim nu numai că a generalizat conceptul pentru a include ambele genuri de părinte, dar la și adus cu picioarele pe pământ, într-un mod care are sens pentru oamenii obișnuiți ca mine. [Dar vedeți nota de la subsol despre problemele din biografia lui Bettelheim.]

Acest articol este inspirat de cartea lui Bettelheim. Ideile de mai jos nu se potrivesc perfect cu ale sale, dar se apropie destul de mult. Sunt ideile lui Bettelheim așa cum le-am procesat eu. După cum cred eu și, în mare parte, după cum credea Bettelheim, părinții destul de buni au următoarele caracteristici: Continue Reading →